Uruguay ține bine locul Italiei: Suarez și compania se califică mai departe, continuă să mizeze totul pe apărare

Lead.ro 20 iunie 2018

Se spune că echipele sud-americane nu pot face mare brânză la turneele organizate în Europa. Și invers: europenii nu joacă prea bine pe alte continente. Dacă Germania a contrazis statistica în Brazilia, jucând un fotbal sud-american, Uruguay vrea să o contrazică în Rusia. Și pentru asta s-a decis să joace în cel mai pur stil european – italienii au o nouă favorită!

Fără gol primit în primele două meciuri de la Mondial – de fapt, fără gol primit în 2018 -,Uruguay e în optimile de finală. E singura veste bună pentru o echipă cu Suarez și Cavani în atac.

Uruguay 1 – 0 Arabia Saudită

Aproape un secol s-a așezat peste perioada când Uruguay domina fotbalul internațional – un concept început cu adevărat la jumătatea anilor `20. Uruguay a câștigat primele două medalii de aur ale fotbalului olimpic, la Jocurile de la Paris (1924) și Amsterdam (1928), deci nimeni nu s-a mirat când Jules Rimet, președintele Fifa, a decis să acorde Uruguayului dreptul să organizeze prima Cupă Mondială – în 1930. 

Povestea o știți: 12 națiuni și-au trimis echipele la Montevideo, doar patru țări europene, România printre ele. America de Sud era prea departe.

În plus, europenii nu erau împăcați cu evidentul: sud-americanii – care mai aveau și naivitatea (dacă nu obrăznicia) să se lase vrăjiți de câțiva magicieni de culoare – jucau cel mai frumos și mai puternic fotbal. Olimpiada din 1928 demonstrase asta din plin, printr-o finală Argentina – Uruguay jucată parcă în ciuda Europei. Au câștigat uruguayenii, la fel cum aveau s-o facă și în finala propriei Cupe Mondiale, doi ani mai târziu.

De atunci, țara asta care iubește fotbalul cu patimă, a mai câștigat o singură dată trofeul Jules Rimet. S-a întâmplat în 1950, după legendara finală de pe Maracanã, cu Brazilia. Au urmat 60 de ani în care micuța țară de la Atlantic a fost pentru fotbalul sud-american ceea ce e Anglia pentru cel european: o promisiune neținută. Un loc patru în 1970 (Mexic) a trecut rapid și a fost uitat sub 40 de ani de insucces.

Și apoi a venit o nouă generație bună: Lugano, Forlan, Pereira, Godin sau Suarez au prins întâi semifinalele în Africa de Sud, învinși acolo de Olanda lui Robben și Snejider. Și apoi, patru ani mai târziu, în Brazilia, Uruguay a trimis acasă Italia și Anglia, după ce începuse groaznic, cu un 1-3 de poveste în fața Costa Ricăi. Din păcate pentru Suarez și ai lui, Columbia s-a pus de-a curmezișul în optimile de finală, iar promisiunea din Brazilia a fost amânată până acum, ca o ultimă încercare pentru mulți dintre jucătorii lui Tabazer. Și presiunea asta pare să atârne greu pe umerii lui Cavani, Suarez, Godin și ceilalți – toți buni, toți înfometați, toți datori să facă mai mult.

Din păcate pentru ei și ai lor, un 1-0 chinuit și foarte norocos cu Egiptul a fost urmat acum de un 1-0 prăfuit cu Arabia Saudită – o echipă care a primit cinci goluri de la Rusia. La ce să spere uruguayenii mai departe? Greu de spus, din moment ce sud-americanii se vor certa cu Rusia pentru primul loc în grupă, dar vor primi în optimile de finală pe Spania sau Portugalia.

Și că tot veni vorba de echipa lui Ronaldo: poate că tot prin apărare, la fel ca Portugalia, în 2016, poate ajunge Uruguay în fazele finale aici. Poate că echipa care mânia Europa printr-un stil de joc pe care azi îl mai vedem doar prin vreun maidan din America de Sud s-a hotărât să țină locul Italiei în Rusia.

Și cine suntem noi să-i certăm pentru asta?

Cu saudiții, golul a fost marcat de Suarez, care a profitat de greșeala apărării adverse, a marcat simplu și apoi s-a transformat în mijlocaș defensiv. De parcă Godin și ceilalți n-ar fi putut juca trei zile contra Arabiei Saudite fără să primească gol.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.