A început Mastersul: istoria și poveștile unuia dintre cele mai râvnite trofee din lumea snookerului

Pregătiți scotch-ul, băgați pungile de gheață la congelator și scuturați-vă fotoliul ăla bun de praf și firimituri. Săptămâna asta, prestigioasa sală Alexandra Palace din Londra va fi gazda celui de-al doilea cel mai vechi turneu de snooker din lume: Masters. 16 dintre cei mai cei jucători se întrec în sala de spectacole construită în 1873, pentru a pune mâna pe unul dintre cele mai râvnite trofee din circuitul mondial profesionist.

Pentru cei mai puțin familiarizați cu acest sport, trebuie să facem o paralelă cu tenisul și să vă spunem că Mastersul poate fi considerat unul dintre turneele de „Grand Slam” ale snookerului (un fel de Roland Garros, dacă vreți), pe lângă Campionatul Mondial și Campionatul Regatului Unit.

Formatul turneului și jucătorii

Înainte de a face cunoștință cu protagoniștii săptămânii, haideți să ne familiarizăm puțin cu cadrul în care se desfășoară competiția. Mastersul a fost organizat pentru prima dată în anul 1975, la West Centre Hotel din capitala britanică. Este foarte important de știut că turneul este unul invitațional. Cu alte cuvinte, nu sunt puse în joc puncte care contează în clasamentul mondial. Astfel, cei 16 „mușchetari” care au onoarea de a-și etala tacurile în fața camerelor de filmat ale BBC-ului sunt cei care ocupă primele 16 poziții în clasamentul mondial. Și totuși, vă veți întreba, de unde atâta prestigiu pe umerii acestui turneu?

Răspunsul este format din două elemente: vechimea competiției și… banii. Da, banii. Dacă la prima ediție a turneului John Spencer, câștigătorul finalei, se mândrea cu un cec în valoare de 2.000 de lire sterline, 40 de ani mai târziu, în 2015, compatriotul său, englezul Shaun Murphy, a plecat acasă cu o sumă de 100 de ori mai mare, adică 200.000 de lire. Nu-i puțin, să știți. Nu-i puțin deloc. Anul acesta, suma campionului va rămâne neschimbată, în timp ce finalistul va primi un cec în valoare de 90.000 de lire. Semifinaliștii învinși vor pleca acasă cu câte 50.000 de lire, în timp ce jucătorii eliminați în sferturile de finală și în optimi se vor mulțumi cu „doar” câte 25.000, respectiv 12.500 de lire sterline. Cel mai mare break (punctele adunate la o singură vizită la masă) al turneului va fi recompensat cu 10.000 de lire.

Ediția 2016 se anunță una de foc din acest punct de vedere. Eternul și fascinantul Ronnie O’Sullivan se află și de această dată sub lumina tuturor reflectoarelor din capitala Marii Britanii. Tocmai ce a reușit să doboare cifra de 800 de break-uri de peste 100 de puncte realizate în carieră, care este un record absolut. Este considerat favorit și în acest an, cum altfel?

Doar că va avea contracandidați pe măsură. Al doilea favorit al turneului, în opinia caselor de pariuri, este australianul Neil Robertson, care vine după două triumfuri spectaculoase, dintre care unul chiar în Campionatul Regatului Unit. Următorii pe listă sunt Mark Selby, nimeni altul decât liderul la zi al clasamentului mondial, Judd Trump, Shaun Murphy (câștigător anul trecut) și eternul John Higgins. Meciuri unul și unul, un adevărat răsfăț pentru iubitorii elegantului sport.

Masters, locul unde s-au scris unele dintre cele mai nebune povești din istoria snookerului

Și totuși, ce ar fi snookerul fără actorii săi principali, jucătorii, și fără poveștile nemuritoare pe care aceștia le scriu an după an? Nu prea mare lucru, îndrăznim a spune. De-a lungul timpului, la Masters s-au scris povești care mai de care mai interesante. Unele dramatice, altele comice, altele provenite pur și simplu din geniul și măiestria sportivilor. Tensiunea poate atinge cote alarmante atât în sala unde se desfășoară competiția, cât și în fața televizoarelor din întreaga lume.

În 1991, Mike Hallet l-a condus în finala turneului pe tânărul Stephen Hendry cu 7-0 și 8-2 (la acea dată, câștigător era desemnat primul care ajunge la 9 jocuri câștigate). 99 de jucători din 100 ar fi cedat meciul, finala și, implicit, turneul cu pricina. Nu și scoțianul Hendry, care a reușit una dintre cele mai spectaculoase reveniri din istoria sportului cu bile, impunându-se cu 9-8.

Același Hendry a fost în prim-planul unui alt moment memorabil, de data aceasta în finala ediției din 1998 (acum finala se juca în sistem „primul la 10”). Hendry îl conducea cu 9-6 pe galezul Mark Williams și se afla la masa de joc. Nimeni și nimic nu părea că îl poate opri să nu mai bifeze încă un triumf. Dar a urmat bila de joc, meci și turneu. Bila maro. Și a ratat-o, oferindu-i astfel șansa lui Mark Williams să egaleze la 54 de puncte. Turneul din acel an s-a decis prin repoziționarea bilei negre, Stephen Hendry regăsindu-se, de această dată, în tabăra învinșilor.

Tot la capitolul „reveniri de poveste” vom trece și finala dintre doi titani ai snookerului: Ronnie O’Sullivan și John Higgins. În 2006, în jocul decisiv, la 9-9, Ronnie se afla la masa de joc și avea 60-0 pe tabela de marcaj. A urmat lovitura la o bilă roșie, care îi aducea titlul în buzunar, dar a ratat. John Higgins nu a iertat: a venit la masă, a „curățat-o” și s-a impus cu un dramatic și uluitor 64-60 în jocul decisiv.

Dramă a propus și întâlnirea din anul 2000, dintre Ken Doherty și Matthew Stevens. La acel meci, Doherty putea deveni al doilea jucător din istorie care reușește breakul maxim la un turneu Masters. Totodată, se afla față în față cu primul break maxim al carierei. 140 de puncte și bila neagră pe punct. Poziție mai mult decât ușoară pentru orice jucător profesionist. Și totuși emoțiile l-au blocat pe Ken, care a ratat. Stupoarea a fost de nedescris, iar cuvintele de prisos.

Așadar, când căutăm definiții, spunem că snookerul este un sport nobil, care face apel la inteligența, rațiunea, răbdarea și eleganța celor care îl practică. Și sportul acesta cere sensibil aceleași noțiuni și celor care îl privesc.

La începutul acestui articol vă sugeram să vă pregătiți scotch-ul și cuburile de gheață. Sigur, gheața este opțională, dar având în vedere numărul orelor alocate de posturile Eurosport acestei competiții, m-am gândit că v-aș face un bine dacă v-aș recomanda-o. Și scotch-ul este opțional, până la urmă, dacă reușiți să îl înlocuiți cu ceva ce vă priește mai bine. Un singur lucru nu este opțional în toată povestea: snookerul. El este obligatoriu.

Programul primului tur (cel mai bun din 11 jocuri)

Mark Allen a trecut duminică de Shaun Murphy, 6-4, și tot duminică (același 6-4), Stuart Bingham l-a depășit pe Ding Junhui.

Judd Trump – Stephen Maguire (luni, 15:00)
Barry Hawkins – Joe Perry (luni, 21:00)
Ronnie O’Sullivan – Mark Williams (marți, 15:00)
Mark Selby – Ricky Walden (marți, 21:00)
John Higgins – Liang Wenbo (miercuri, 15:00)
Neil Robertson – Marco Fu (miercuri 21:00)