Adi Vasile, antrenor secund al CSM București: „Nu e simplu să te motivezi după o înfrângere, dar e un sezon al supraviețuitorilor”
Andreea Giuclea 9 martie 2019Dacă jucătoarele au găsit cu greu explicații pentru egalul CSM-ului cu Thuringer de vineri seară, l-am întrebat pe secundul Adi Vasile cum s-a văzut de pe bancă jocul echipei bucureștene:
„De pe bancă s-a văzut o primă repriză foarte bună, poate una dintre cele mai bune reprize ale noastre, în apărare cel puțin, și asta a fost foarte plăcut de văzut, era exact ce ne-am dorit. Din păcate, în repriza a doua, atacul n-a mai funcționat atât de bine și din păcate am primit și goluri pe contraatac la începutul reprizei a doua. Și lucrul ăsta a făcut să începem să ne frustrăm. Ele au marcat mai multe goluri mai repede decât o făcuseră în prima repriză și lucrul ăsta ajunge ușor ușor să-ți macine din încredere. De asta s-a ajuns ca ultimele 12-13 minute până la final să se joace în această tensiune, ca fiecare gol să conteze, să se joace de la egal la egal împotriva unei echipe care nu avea nicio presiune.”
În timp ce la marginea terenului, antrenorul Dragan Djukic discuta cu managementul echipei, Andrei Luca și Gabriela Szabo, secundul echipei a vorbit și de cum e perceput acest rezultat din interior: „Normal, nu ne așteptam la rezultatul ăsta, mai ales după prima repriză, care ne-a dat multă încredere, dar un meci de handbal e defalcat precum un mic maraton, nu se întâmplă nimic până în minutul 10, nici până în minutul 50 de obicei, trebuie să rămână concentrarea toate cele 60 de minute, n-o spun ca un secret, cu siguranță. Dar e ușor frustrant să jucăm repriza a doua așa cum am jucat-o și prima atât de bine. Nu e un rezultat care să ne mulțumească în niciun caz, pe niciunul dintre noi, cred că începând cu jucătoarele. Dar e rezultatul care a fost pe tabelă și trebuie să-l acceptăm, să încercăm să devenim mai buni până când se va termina sezonul.”
Cum vede mobilizarea echipei în timpul scurt rămas până la meciul cu Vâlcea, decisiv pentru lupta din campionatul României? „Sunt jucătoare profesioniste, suntem într-un context în care jucăm la trei-patru zile tot timpul, această avalanșă de meciuri face parte din viața noastră cotidiană, asta facem zi de zi, sezon de sezon. Nu e simplu să te motivezi după o înfrângere, dar e un sezon al supraviețuitorilor, părerea mea. Atât de greu încercat sezonul ăsta și sper ca la final ce nu ne va omorî să ne facă mai puternici.”
Despre derbiul cu Vâlcea, Vasile crede că „o să fie un meci foarte echilibrat. Vâlcea a câștigat toate meciurile din sezonul ăsta, s-a concentrat tot sezonul pe campionatul intern, ieșind din primul tur în Cupa EHF, și automat ținta lor a fost să joace împotriva noastră și pentru asta s-au pregătit tot anul. Ce va fi la ora meciului o să fie o poveste diferită decât ce-ați văzut la București, cu siguranță. Fiecare meci are istoria lui, dar o să fie un meci într-o atmosferă bună, un meci tensionat, așa cum trebuie să fie orice finală.”
Context:
Locul doi în grupă, care încă era pe masă înainte de întâlnirea cu Thuringer, a fost ratat, iar locul trei este și el improbabil: ar trebui ca Ferencvaros să nu câștige duminică, în Ungaria, cu Krim. Asta înseamnă că un sezon și așa complicat se poate complica și mai tare: Metz, echipa care a dominat Grupa 1, e posibilul adversar din sferturile Ligii Campionilor.
După acest test ratat contra lui Thuringer, considerată cea mai accesibilă echipă a Grupei 2, CSM București a intrat în perioada fierbinte a sezonului. De soarta următoarelor jocuri atârnă mai toate obiectivele: sfertul de finală din Liga Campionilor se va juca, în dublă manșă, la început de aprilie, iar campionatul se poate decide chiar pe 13 martie, în deplasarea de la Vâlcea.
Fotografii de Răzvan Păsărică / Sport Pictures
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni