Ambros Martin, un antrenor aflat la prima sa semifinală a unui turneu final, care recunoștea că are emoții înainte de meci și care s-a agitat pe banca României cum n-a făcut-o parcă niciodată, transmițându-le mereu energie și intensitate jucătoarelor sale, a spus la final că deși nu e mulțumit de rezultat, nu le poate reproșa nimic jucătoarelor sale.
„Nu contează ce s-a întâmplat azi, ce se va întâmpla duminică, jucătoarele astea ale României sunt fantastice și fac o treabă minunată. Azi au lăsat totul pe teren, au încercat, dar Rusia a fost mai bună. Au făcut totul și ceva în plus, dar nu am putut mai mult”, a spus spaniolul, simțind că România a oprit Rusia „ca grup, dar nu și individual. Individual, au fost prea puternice pentru noi, nu am umplut bine spațiile pentru Anna Vyakhireva și Ana Sen și ne-au cauzat multe probleme. Nu e vorba doar de golurile pe care le-a înscris Vyakhireva, ci și de problemele pe care ni le-a cauzat prin pasele ei bune. E o jucătoare fantastică, știam asta, dar când joacă așa bine, cu așa încredere, nu putem s-o oprim.”
Ambros Martin a recunoscut că „dacă adversarii înscriu 28 de goluri, fără Neagu, nu avem capacitatea de a le ține piept. Putem înscrie și noi atâtea goluri, dar cu ea alături. În prima repriză am luptat și am jucat bine în atac, dar nu asta era calea, dimpotrivă. Dacă le puneam probleme în apărare, poate mențineam nivelul în atac, pentru că aveam mai multă încredere. Dar când s-au dus la trei-patru goluri, a fost dificil. Când alergi mereu să recuperezi, simți altfel oboseala fizică decât dacă ești la egalitate. Probabil că ar fi fost diferit cu Cristina pe teren, dar asta nu e o scuză, nu putem să facem nimic pentru asta, doar să ne pară rău că așa e situația.”
Întrebat despre adversara pe care și-ar fi dorit-o în meciul pentru bronz (înainte să afle că e Olanda), Martin a spus că n-ar vrea nici Olanda, nici Franța în finala mică, dacă ar fi posibil, „pentru că la nivelul ăsta, e foarte dificil. Olandezele sunt foarte puternice fizic, la fel și jucătoarele din Franța, care joacă acasă.”
Până la finala mică de duminică (ora 15.00), Ambros Martin a preferat să se uite la drumul de până acum: „Nu pot fi mulțumit de rezultatul de azi, dar sunt mulțumit de atitudinea și spiritul echipei. Cred că toată lumea trebuie să fie mulțumită, nu le putem reproșa nimic. Îmi puteți reproșa mie, dar lor nu. E imposibil să spui ceva despre ele, toate au vrut să fie aici, în semifinale. Norvegia nu a fost aici, Germania nu a fost aici, alte echipe nu au fost aici. Avem încă o șansă la medalii, deci trebuie să fim mulțumiți.”
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 4 săptămâni