Ana-Maria Popescu: „Dacă eu am putut, oricine poate. Visați, oameni buni, și credeți în visul vostru chiar atunci când pare imposibil!”

Lead.ro 27 iulie 2021

Ana-Maria Popescu (Brânză) s-a întors acasă, a fost întâmpinată la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă din Otopeni, unde i-a fost organizată o mică ceremonie de primire și obișnuita conferință de presă.

Dar nimic n-a fost obișnuit în declarațiile însuflețite ale Anei-Maria. Dimpotrivă, spadasina de 36 de ani a vorbit deschis despre nevoia de susținere pe care o simt sportivii, mai ales când sunt jos.

„Mă bucur că după 13 ani am citit mai puține titluri despre cum am pierdut aurul, dar încă mai sunt. Mă bucur că o parte dintre voi ați înțeles mesajul: că un loc la Jocurile Olimpice se câștigă, oricum ar fi el, și simplul fapt că te-ai calificat acolo e un loc câștigat. Și mi-aș dori ca de acum înainte asta să vorbim despre sportivii români, fie că sunt la fotbal și sunt cei din echipa a doua, probabil, sau la alt sport, să știți că toți colegii mei de acolo muncesc. Foarte mult”, a început spadasina, câștigătoarea unei medalii de argint la Jocurilor Olimpice de la Tokyo – deocamdată singura pentru delegația României.

„Am citit toate comentariile și toate declarațiile din ultimele zile și am rămas cu același gust de la Rio, înainte să câștigăm aurul. Și nu e OK, oameni buni, indiferent dacă ne întoarcem de acolo cu medalii sau fără, noi muncim la fel, și noi și antrenorii noștri. Am în spatele meu patru oameni. Atât am avut la Jocuri. Pe lângă ei, apropo de finanțare, domnule ministru, am avut ca sparring partners foști sportivi de 43 de ani, pentru că nu mai am alții!”, a continuat ea, adresându-i-se ministrului sportului Eduard Novak: „Îmi doresc foarte mult să ajungeți dumneavoastră la Tokyo și să luați aurul acela pe care eu n-am fost în stare să-l iau. Credeam că mă așteptați cu cecul ăla de 5 milioane, dar nu-i problemă mai avem timp să mi-l dați și să facem o sală nouă pentru copiii aceia!”

„Așa cum am spus după competiție, povestea acestei aventuri e incomensurabilă. Am trecut prin atâtea, a fost atât de greu, dar am demonstrat că se poate – și asta vreau să se înțeleagă. Nu contează culoarea medaliei. Mi-am demonstrat mie, că am vrut să ajung la Tokyo pentru mie, să văd dacă sunt în stare să fac ceva pentru mine. Și dacă eu am reușit, cu siguranță fiecare copil care intră într-o sală de sport sau pe un teren de sport trebuie să înțeleagă că are o șansă. Iar noi, e de datoria noastră să-i susținem și atunci când sunt jos. Mai ales când sunt jos. Anul trecut, în iulie abia renunțam la cârje, învățam să merg din nou. Și acum m-am întors cu o medalie, chiar de argint. Dacă eu am putut, oricine poate. Visați, oameni buni, și credeți în visul vostru chiar atunci când pare imposibil!

Și pe lângă asta, țineți-le pumnii, și când n-aveti nimic de zis despre sportivii români, măcar nu spuneți. E al naibii de greu să fii acolo, să știi că ai concurs și să citești un titlu care poate aduce trei clickuri, dar poate dărâma castelul de cărți de joc al unui sportiv care a muncit atâția ani, și nu e corect”, a mai spus Ana-Maria, înainte să ne amintească că Filipine sau Kosovo au deja medalii de aur, Kosovo chiar două.  „Și România n-are. OK, poate e și vina noastră. Dar să fie doar a noastră, a sportivilor și antrenorilor? Hai să ne gândim și la asta.”

 

Foto: Cristi Nistor/COSR

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.