Anca Polocoșer: „Am încredere foarte mare în echipă, pentru că și echipa mi-a dat încrederea ei”

Andrei Năstase 5 decembrie 2019

(Kumamoto, Japonia)

În ziua liberă dinaintea meciului decisiv cu Ungaria, am stat de vorbă cu una dintre tinerele jucătoare din lotul României, Anca Polocoșer (22 ani), la care Tomas Ryde spune că a apreciat curajul și inițiativa arătate în primele meciuri.

După un debut încheiat în lacrimi după înfrângerea cu Spania, Anca spune că echipa a ajutat-o să depășească momentul dificil. „Cred că fiecare dintre noi plângea înăuntrul ei. Nu e vorba doar despre o persoană, cred că fiecare ne-am strâns și ne-am zis că o să fie bine, e un meci, ăsta e sportul, trebuie să luăm lucrurile bune. Și Tomas ne zice mereu că trebuie să luăm lucrurile bune și să nu mai repetăm aceleași greșeli. Ne încurajăm mult una pe alta. Că e rău, că e bine, suntem împreună. Și ăsta chiar e un lucru mare. Până la urmă, suntem 17 fete, suntem ca o familie. Am încredere foarte mare în echipă, pentru că și echipa mi-a dat încrederea ei. Și e normal să demonstrez – când cineva îți dă un feedback bun, trebuie să-l întorci.”

De ce crede jucătoarea de la Minaur Baia Mare că jocul României a arătat diferit cu Muntenegru față de primele meciuri? „Cred că a contat partea de încredere. Toată lumea știe cum a fost făcută echipa, că nu avem o legătură așa strânsă între noi pe partea handbalistică, nu am jucat mult între noi în formula asta. Și cred că fiecare dintre noi a realizat că n-a fost bine cu Spania, înfrângerea a trezit în fiecare dintre noi ceva. Trebuia să schimbăm ceva și cred că a fost vorba în primul rând despre atitudine, de încredere, nu despre handbal, pentru că nu ai cum să înveți handbal în două zile.”

Am învățat că pot să fac mai mult decât cred eu

Încrederea vine atât de la antrenori, cât și de la colegele de echipă, iar asta o motivează să demonstreze tot mai mult: „Abordarea mentală a lui Tomas e perfectă pentru mine. Îmi doream mult asta, pentru mine contează. Mi-a spus de multe ori că are încredere și eu am nevoie de asta, trebuie să simt că cineva e lângă mine. Mă motivează. Venind oarecum de acasă, pentru că n-am fost în primele 17, e foarte tare că tot timpul ne integrează mult în echipă. Ne explică și ne vorbește mult. Pentru mine e important. Să-mi zică cineva ce-am făcut bine, unde am greșit și ce pot să schimb, fără să mă descurajeze. Îmi place treaba asta. Pentru că am avut emoții pe care n-aș putea să le explic. Presiunea poate eu mi-o pun mai mult, pentru că trebuie să fac lucrurile pe care știu să le fac, să nu încerc să fac mai mult decât trebuie. Să nu încerc să inventez ceva, pur și simplu să fac lucrurile clare și bune.”

Anca spune că se simte deja parte din echipă, crede că deja poate ajuta. „Mai ales în apărare, dar încerc să-mi fac treaba și în atac, să pun în evidență extrema, pentru că sunt dreptace și îmi e mult mai ușor.”

Cum simte tânăra jucătoare presiunea și criticile din țară: „Nu am Facebook, prefer să mă țin la distanță, pentru că oamenii nu cunosc ceea ce e în interior și e ușor să vorbești. Și cumva e normal, pentru că suntem niște persoane publice. Încerc să iau doar ce-i bine. Până la urmă, nu încerc să mulțumesc pe toată lumea, încerc doar să fac cât mai bine ce știu să fac. Oamenii sunt diferiți, fiecare știe ce vrea și ce vrea să zică.”

Anca, al cărei drum în handbal a devenit serios la 12 ani, când s-a mutat din Suceava la Baia Mare, spune că visează la o medalie cu naționala de senioare, dar încearcă și să se bucure de ce trăiește în prezent. „Am început la Suceava, de unde sunt, dar de la 12 ani am plecat la Baia Mare și acolo a fost partea cea mai intensă, acolo mi-am zis: da, fac handbal. N-am simțit distanța, îmi plăcea. Sau nu neapărat că-mi plăcea, dar mama era oricum plecată din țară. Deci pentru mine nu era foarte greu, mai greu îmi e acum. Atunci, la 12 ani, nu realizam. Dar mi-a făcut foarte bine, am cunoscut mai bine oamenii, am învățat multe lucruri și m-am maturizat.”

E bucuroasă că a ajuns la echipa națională și spune că-și dorește să se bucure de tot ce se întâmplă aici. Și speră ca drumul echipei să continue și după Ungaria, un meci în care, dacă ne gândim la cât de mult a jucat cu Muntenegru, s-ar putea să aibă un rol important. Mai important decât ar fi crezut acum câteva săptămâni.

Dacă o întrebi ce-și va propune, ca pas următor, după terminarea acestui turneu, Anca Polocoșer nu are un răspuns pregătit. Nu se gândește prea mult înainte. „Vreau o medalie, cred că ăsta e principalul scop, fiecare își dorește o medalie cu echipa națională. Dar în primul rând vreau să mă bucur de fiecare moment. După ce se termină etapa asta, o să mă gândesc la pasul următor. Acum vreau doar să mă bucur cu tot sufletul de tot ce se întâmplă aici. E ceva unic că sunt aici, acum, momentul ăsta e unic.”

Foto: FRH

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.