Anca Polocoșer: „Participarea la acest Campionat îmi dă putere să merg mult mai departe, să-mi doresc și mai mult. Dacă m-aș fi lăsat doborâtă, acum nu mai eram aici”

Așa cum știi, România a deplasat în Franța, pentru Campionatul European, trei interi stânga: le cunoști foarte bine pe Cristina Neagu și pe Gabriela Perianu, a cărei revenire a întărit apărarea României, dar Anca Polocoșer abia își începe drumul la echipa națională. Despre tânăra debutantă (21 de ani) ți-am spus deja câteva lucruri: Anca este medaliată cu bronz la Campionatul Mondial de junioare din 2016, la fel ca și Iulia Dumanska, fosta ei colegă de liceu din Baia Mare. Astăzi, Federația ne-a prezentat-o mai bine pe suceveanca de la Minaur, o sportivă cu o energie aparte.

„Vrem să luăm o medalie, ne dorim o medalie, doar că trebuie să luăm totul pas cu pas. Nu este o mare diferență între echipe, toate suntem periculoase, fiecare e cu stilul lui, oarecum. Putem face un meci grozav cu Norvegia, avem o apărare grozavă, avem un atac grozav, adică putem să ne batem cot la cot cu fiecare. Totul stă în unitatea grupului. Cât timp suntem unite, suntem fără limite. Asta cred. Trebuie să ne facem noi jocul. Cât timp ne facem noi jocul, adversarul n-ar avea ce să ne facă. În mare parte, contează ceea ce jucăm noi, nu ce joacă adversarul. Automat, dacă noi jucăm bine, adversarul n-are ce să facă”.

Anca a fost anunțată după Trofeul Carpați, unde România A a învins în finală România B, că va merge la turneul final. Saltul de la România B la prima reprezentativă a făcut-o fericită:

„E grozav! Sincer, e un vis. Nu că nu credeam, credeam în el, dar nu credeam că o să-l împlinesc fix acum. A fost un vis: «Hei, trezește-te, ești acolo unde ți-ai dorit»! Nu știam cum să reacționez. Am emoții. Dar, e grozav. Îmi doresc ca toate fetele de la lotul B să simtă ceea ce simt eu în momentul de față. Efectiv, am început să tremur! Nu știam dacă să râd, să plâng. Am zis: «Uau, Doamne, sunt acolo unde mi-am dorit! De-abia aștept»!”

Prima dată l-a anunțat pe tatăl ei, care venise să o vadă la Trofeul Carpați. „Tata, mă duc în Franța! M-a luat în brațe. E frumos să împart asta cu oamenii, cu familia. Fetele de la lotul B sunt tare faine. Toate m-au încurajat, toate mi-au urat baftă. Aici, fetele m-au primit cu brațele deschise. Nu sunt răsfățata lotului. Toate am avut un început. M-am adaptat, dar vreau să mă adaptez mai mult, să nu se simtă mare diferența între ele și mine”.

Anca crede că unitatea poate fi un lucru care să aducă un aport foarte important în lupta pentru medalii. „În mod normal, nu pot câștiga un Campionat o jucătoare, două jucătoare. Când grupul este unit se pot face lucruri foarte mari. La tineret, când am luat medalia de bronz, un lucru care a dus la medalie a fost unitatea grupului. Cred în asta”.

Lucrurile grele nu se dau oamenilor slabi. Și, de ce nu? Am avut un vis, trebuie să mi-l împlinesc. Sunt oameni care nu au picioare, dar fac lucrurile să conteze. Eu de ce  n-aș face-o?

După trei operații la genunchi, revenirea Ancăi Polocoșer ne arată, chiar și de la distanță, că handbalul e un sport care macină trupul; și că sportivele pe care le încurajăm de la distanță joacă mai mereu cu dureri; că se simt îndrăgite când câștigă și singure când se accidentează și ies din atenția noastră.

„Oricine poate trece peste orice, atât timp cât are credință. Am avut credință, știam că o să mă fac bine, că o să fiu mai bună decât am fost. Nu am știut când, pentru că accidentările te pot face să stai 7-8 luni. Sau 5 luni, depinde de fiecare. Dar credința m-a făcut să merg mai departe. Să zic: <Băi, eu vreau să ajung acolo, nimic nu mă poate opri>. Nici măcar chestia asta (n.r.- accidentarea). E doar un șut în fund, atâta tot!”, spune, cu dezinvoltură, Anca.

Când era pe podium la junioare, acel moment i-a șters toată suferința, toată durerea. Și Anca știe „că exact așa va fi participarea la acest Campionat. Îmi dă putere să merg mult mai departe, să-mi doresc și mai mult. Dacă m-aș fi lăsat doborâtă, acum nu mai eram aici”.

Foto: FRH