Anglia obține un rezultat istoric la Sevilla, toarnă apă peste optimismul Spaniei lui Luis Enrique

Danny Coposescu 16 octombrie 2018

Adeseori, Anglia insistă să fie un paradox cultural. Puține alte națiuni reușesc să combine un complex de superioritate cu unul de inferioritate, mai ales când vine vorba de sportul ei preferat. Curiozitatea asta s-a desfășurat în toată splendoarea ei după o vară aproape halucinantă. „Chiar suntem semifinaliști de Cupă Mondială?‟, s-au întrebat mulți, doar pentru a revizui cu pesimism calitatea adversarilor depășiți în Rusia.

Nesiguranțele cronice pe care le au susținătorii echipei ăsteia, fie că sunt în peluze sau în boxa de presă, n-au neapărat de-a face cu selecționerul Gareth Southgate. Dimpotrivă, el le-a ținut departe cu mai mult succes decât majoritatea predecesorilor săi recenți. Dovada perfectă e optimea de finală contra Columbiei, unde demonul loviturilor de departajare a fost exorcizat în sfârșit măcar parțial. Dar stima de sine a englezilor a rămas ciobită câtă vreme n-au învins un adversar pe care să-l poată considera „de clasă mondială.‟ Ăsta e devenit marele asterisc al aventurii din Rusia – unul subliniat de primele două apariții în Liga Națiunilor, dar șters acum emfatic după 45 de minute feerice la Sevilla.

Spania 2-3 Anglia

Neliniștea cu care au abordat mulți deplasarea Angliei pe Benito Villamarin are de-a face și cu argumente mai obiective decât propriile nevroze. Cum a demonstrat-o și pe Wembley, dar mai ales împotriva Croației toamna asta (6-0), Spania s-a trezit energic din mahmureala Mondialului. Pe lângă parcursul excelent sub Luis Enrique – trei meciuri, 12 goluri – până și destinația meciului părea periculoasă. Stadionul lui Betis nu mai găzduise naționala din 1996, iar cealaltă reprezentantă conduce clasamentul în campionat.

Dar primul semn că lucrurile vor lua o întorsătură neașteptată a venit odată cu ploaia torențială de dinaintea startului. Al doilea, după doar un sfert de oră. Oaspeții trecuseră peste început furibund al spaniolilor datorită lui Jordan Pickford, și tot portarul lui Everton a fost cel care a schimbat brusc macazul, cu o pasă devastatoare pentru tot mecanismul spaniol. O minge lungă și directă spre Harry Kane i-a bulversat complet pe jucătorii lui Enrique, ca o palmă venită de nicăieri. Două pase mai târziu, Rashford îl servea perfect pe Raheem Sterling, care marca primul său gol în tricoul alb de trei ani încoace.

Southgate anunțase revenirea la un 4-3-3 de dragul „aripilor talentate pe care le avem în lot‟, resurse pe care nu le-ar putea exploata la maxim în vechiul sistemul cu trei fundași. E clar că și Kane profită enorm de pe urma schimbării ăsteia. Izolat cu fundașii centrali în timp ce colegii produceau haos în stânga și în dreapta, căpitanul din atac i-a terorizat pe săracii Nacho și Ramos. Cel din urmă va spera că omul lui Spurs nu i-a luat în serios încurajarea de a veni în La Liga, pentru că orice degajare precisă a lui Pickford a fost un chin pentru apărarea Spaniei. Așa a venit și al doilea gol, când Rashford a finalizat încă o fază simplă și eficientă.

Situația avea să se înrăutățească până la pauză. Enrique ar fi avut nevoie de un prosop pe care să-l arunce în ring, pentru că ai săi se clătinau groggy în fața unui oponent flămând după mai mult. Sufocat de un presing urcat tot mai sus, Busquets a pierdut posesia și Ross Barkley l-a găsit pe Kane în careu, pierdut din nou de un Ramos complet debusolat. Sterling a fost acolo să fructifice recentrarea și toată lumea se pișca: Spania 0-3 Anglia?!

„Ar fi fost normal să-i omor la vestiare,‟ a spus doar pe jumătate în glumă Enrique la final. Până la urmă, o soluție mai practică a fost introducerea lui Paco Alcacer, un fel de Midas fotbalistic care transformă în gol tot ce atinge. Prima sa întâlnire cu mingea, la un corner, a ajuns în poartă, și atmosfera de pe Benito Villamarin s-a mai înviorat. Ba chiar a luat foc când Pickford, ceva prea încrezător după precedentele contribuții, s-a hotărât să-l imite pe Cruyff în propriul careu. Doar două brațe pe șoldurile lui Rodrigo Moreno și multă generozitate din partea arbitrului Marciniak l-au salvat de la eliminare.

Așa, reușita lui Ramos din prelungiri a rămas doar o consolare care mai îndulcește seara Spaniei. Dar prestația din repriza secundă nu șterge șocul unui colaps uimitor: „A fost înfiorător, am făcut atâtea greșeli individuale și știm că n-am fost suficient de buni,‟ recunoaște și Enrique.

Southgate a vorbit mult despre curaj și încredere de sine, despre „asumarea riscurilor.‟ E evident că generația asta, ghidată deopotrivă cu blândețe și siguranță de mâna sa, are tot mai puțin din anxietățile de care e înconjurată acasă. Rezultatul de la Sevilla va fi încă o sesiune de terapie aplicată cu succes.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.