Bătrânul şi marea. O poveste neştiută cu Simona Halep

Despre Simona Halep se scriu vrute şi nevrute. Există, aşadar, riscul imens să ratăm tocmai esenţialul. Iată de ce un episod la care am asistat recent, care a scăpat ochiului mereu treaz, mereu vigilent al presei, şi care-i face cinste campioanei din Constanţa, se cere povestit.

E mijlocul lunii iunie, în ajunul demonstrativului de tenis de la Cluj care i-a adus împreună pe Simona, Darren & Co. . Mai exact, e ora antrenamentului în Sala Polivalentă – un antrenament cu uşile închise, la care presa, prezentă mai devreme la conferinţa tradiţională, n-are, din câte pot observa, liber. Profit, deci, de accesul general pe care organizatorii mi l-au furnizat cu generozitate, şi îmi iau locul în tribune. Alături de mine, alţi câţiva privilegiaţi, cel mai probabil din upper middle class-ul din Cluj, unii dintre ei, deduc – părinţii puştilor care-i calcă Simonei pe urme, fiind „înrolaţi” la un club de tenis din oraş.

Până aici nimic special. Simona intră în arenă cu Darren, îşi face încălzirea fără nici o grabă, se filmează clipuri pentru social media. Atmosfera e una relaxată.

Ei bine, mare ne e mirarea mie şi celor câţiva spectatori de ocazie când, de nicăieri, în sală intră, ca o tornadă, un bătrânel agitat, cu o pungă în mână, care ne reperează şi ne-ntreabă cum poate ajunge la Simona.

Ruta e una clară, însă „nimeni nu poate trece de bodyguarzi”, cum spunea pe vremuri o reclamă care s-a fixat. Iar Simona, precaută, are aşa ceva. Numai că octogenarul nostru nu se dă bătut. E clar că are ceva important să-i comunice: de pierdut mai are prea puţin. La 80 de ani, un refuz e ultima ta problemă din lume.

Aşadar, bătrânul traversează sala şi – spre amuzamentul nostru, al celor care-l văd de „peste drum” – profită de neatenţia Cerberului Simonei şi-o abordează. Simona, aşezată pe scaun, se întoarce, calmă. Nu-l îndepărtează pe oaspetele nedorit, ba chiar îi ascultă cele câteva cuvinte. Până se dezmeticesc Kevin Costner şi prietenii lui, care-s norocoşi că mai au o slujbă, bătrânelul e „in”, mai ceva ca o minge verificată de hawk-eye: Simona îi acceptă cadoul, mai mult – îşi face, sufletistă, o poză cu el, pentru posteritate. Darren surâde şi înregistrează totul, silitor.

De pe partea cealaltă, din mica galerie a Simonei, încep să curgă aplauzele. „Cât de important e să nu te rupi!”, aud pe cineva exclamând. „Bravo, Simona!”.

Hemingway a scris „Bătrânul şi marea” – un alt bătrân şi o altă mare, a tenisului, văzuţi în Ardeal, au dat o frumoasă lecţie de viaţă.

Puţin mai târziu, curios, îl întreb pe Ion Fluieraş, streaker-ul de 80 de ani care a invadat terenul ca să stea de vorbă cu Simona, ce i-a spus, şi de ce o iubeşte. „E simplu, sunt din Câmpia Turzii, am cunoscut-o pe Virginia Ruzici. Normal că îmi place Simona. I-am făcut cadou un tablou cu ea şi cu Hagi, o cocardă tricoloră… Are mulţi securişti în jurul ei Simona, dar i-am fentat. Aţi văzut cum am făcut?”, mă întreabă, cu un rânjet larg, Fluieraş. E fericit. Le-a dat o lecţie securiştilor, şi asta e mereu plăcut, pentru noi toţi.

Să ne bucurăm deci că Halep are admiratori de toate vârstele, că aceştia sunt paşnici, dar mai ales că Simona are suflet. Nu numai de leoaică, ci, iată, şi de porumbiţă.

Teodor Burnar este Doctor în Istorie, poet, jurnalist. În cariera lui de peste 15 ani în presă, a fost, printre altele, redactor-șef adjunct al revistei Sport Magazin și a colaborat cu Federaţia Română de Fotbal, dar şi cu Eurosport. A scris prima teză de doctorat din lume despre eroizarea Simonei Halep („Mituri, eroi, sportivi în România contemporană. Studiu de caz: Simona Halep”), pentru care a fost declarat Doctor în Istorie, Summa cum laude, al Universității din București în martie 2023.

Fotografii: main – Simion Sebastian Tataru / SportPictures; interior – Teo Burnar