Bilanțul lui Robert Glință la finalul Campionatelor Europene de natație: un bronz la 100 metri spate și un loc 4 la 50 metri spate

Radu Marina 8 decembrie 2019
Fast
Împarte cu alții acest articol

Robert Glință încheie Campionatele Europene de înot în bazin scurt de la Glasgow cu o medalie de bronz – a treia lui medalie la seniori – în proba de 100 metri spate și un loc patru la 50 metri spate. 

După medalia cucerită în urmă cu două zile în proba de 100 metri spate, Robert a trecut astăzi de serii și semifinale la 50 m. spate, s-a calificat în finală și a fost foarte aproape de a mai bifa o medalie. Glință a încheiat finala la 50 metri spate pe locul 4, cu timpul de 23 de secunde și 24 de sutimi. Pe podium au urcat Kliment Kolesnikov (22.75), Christian Diener (23.07) și Ryan Shane (23.12). 

Dacă ținem cont de timpi obținuți de cei trei medaliați, ca Robert să fi avut o șansă la medalie și aici, ar fi trebuit să-și depășească recordul personal, devenit și recordul României la această probă (23.19). N-a fost departe, ba chiar și-a îmbunătățit considerabil timpul din calificări și semifinale. 

În seriile de calificări, Robert a fost al 5-lea, cu timpul de 23.48. În semifinale, timpul scos de el a fost mult mai bun ca în preliminarii (23.35), reușind să fie al șaselea sportiv calificat în finală. Iar în finală a coborît sub 23.25, adică timpul lui de înscriere. De subliniat că spre deosebire de proba de 100 m spate, care s-a desfășurat în decurs de două zile, seriile de calificări, semifinalele și finalele probei de 50 metri spate s-au desfășurat astăzi, la intervale scurte de timp. 

Alături de Robert, au mai luat startul în proba de 50 metri spate Daniel Martin și Cătălin Ungur, și ei obținând un timp mult mai bun decât timpul de înscriere. Cătălin Ungur s-a clasat pe locul 19 în serii, fiind cronometrat cu timpul 23.88, mult mai bun decât timpul de înscriere în această probă (23.91). De altfel, doar patru sutimi au lipsit ca el să intre, alături de Apostolos Christou și Bence Szentes, într-un baraj pentru calificarea în semifinale. De asemenea, Daniel Martin a încheiat proba cu timpul de 24 de secunde și 59 de sutimi, clasându-se pe locul 44, dar cu o îmbunătățire evidentă față de timpul de înscriere (24.97).

Încurajatoare rezultate pentru toți cei trei înotători români prezenți la Glasgow,  dar mai ales pentru Glință, care a reușit calificarea în finală la toate probele la care s-a înscris. Ba mai mult, puțin a lipsit ca el să repete performanța de acum două zile și astăzi, într-o probă în care au evoluat alături de doi dintre cei mai rapizi înotători ai lumii (Kolesnikov, Shane) și un specialist al acestui stil de înot (Diener). 

 

 

 

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories