Robert Glință câștigă medalia de bronz la Campionatele Europene de înot în bazin scurt de la Glasgow!

Lead.ro 6 decembrie 2019

(Andreea Giuclea, Radu Marina)

Robert Glință, cel mai bun înotător al României și una dintre speranțele României la o medalie la Tokyo, a încheiat perfect o zi de vineri, 6 decembrie, care a început cu victoria naționalei feminine de handbal de la Mondialul din Japonia. Robert a câștigat medalia de bronz în proba de 100 metri spate din cadrul Campionatelor Europene de natație în bazin scurt (25 metri), competiție ce se desfășoară la Glasgow, în perioada 4-8 decembrie. Aceeași competiție unde urca pe podium și acum doi ani, tot pe a treia treaptă.

Cu timpul de 50 de secunde și 30 de sutimi, Robert își trece în palmares o nouă medalie la un Campionat European, după cele reușite în 2017 la Copenhaga (bronz, 100 m spate, bazin scurt) și 2018 la Glasgow (argint, 50 m spate, bazin olimpic). Podiumul a fost completat de neamțul Christian Diener și Kliment Kolesnikov, ambii coborând sub 50 de secunde. Cei trei au scos, de altfel, cei mai buni timpi și în semifinale, în aceeași ordine. 

Evoluția lui Robert – din seriile de calificări și până în finală – a fost una de-a dreptul remarcabilă. Dacă în calificări timpul scos a fost 51.23, fiind penultimul înotător calificat în semifinale (locul 15), din semifinale lucrurile s-au reașezat: cronometrat cu timpul de 50 de secunde și 13 sutimi la finalul cursei, Robert s-a calificat în finală de pe locul trei, înaintea lui fiind doar Christian Diener și Kliment Kolesnikov, specialist în această probă, deținătorul recordului european și marele adversar al lui Robert.

În finală n-au fost surprize, păstrându-se ordinea din semifinale: Kolesnikov (49.09), Diener (49.94), Glință (50.30). Este important de notat faptul că după primii 50 de metri, Robert a întors al șaselea, iar recuperarea pe ultimii metri a fost extraordinară. 

A 20-a ediția a Europenelor în bazin scurt a aliniat la start înotători din 49 de țări. România este reprezentată la Glasgow de Robert Glință, Daniel Martin și Cătălin Ungur, primii doi fiind și calificați la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în urma îndeplinirii baremului de calificare.

Medalia cucerită de Robert astăzi este cel mai important rezultat obținut de un înotător român la această competiție. Până acum, au mai concurat Daniel Martin (locul 48 în serii la 100 m. spate, locul 24 în serii la 200 m. spate) și Cătălin Ungur (locul 26 în serii la 100 m spate, locul 58 în serii la 50 m. liber). Toți trei vor evolua peste două zile, în ultima zi a competiției, în seriile probei de 50 m spate. 

A renunțat la o bursă pentru a reprezenta România cu succes

După locul 8 obținut în finala probei de 100 metri spate la Campionatele Mondiale din vară, acestă reușită e importantă pentru încrederea tânărului sportiv înaintea unui an olimpic extrem de important, pentru care se pregătește încă de acum trei ani, de când a fost cel mai tânăr înotător din finala olimpică de la Jocurile Olimpice de la Rio.

De atunci, Robert n-a avut însă un drum lin: a lipsit patru luni din bazin din cauza unei suprasolicitări a organismului, apoi a luat decizia să plece în Statele Unite să studieze la Universitatea din California de Sud și să înoate pentru echipa Universității. N-a fost un mediu în care să se acomodeze pe deplin, așa că a luat decizia să se întoarcă acasă, după un an. Simțea că nu evoluează cum trebuie, pentru că se punea mult accent pe sezonul competițional universitar și mai puțin pe competițiile internaționale, așa că  a renunțat la o bursă de 70.000 de dolari și la o viață de student în Los Angeles. „Îmi doream să mă afirm și pe plan internațional, să reprezint totuși țara mea la campionate europene, mondiale.”

Iar acum dovedește că decizia a fost una bună, Robert reușind să urce din nou pe podium la un Campionat European. Toamna aceasta, Robert a schimbat din nou antrenorul, iar acum lucrează cu Mugur Tomescu, după un an alături de antrenorul federal Silviu Anastase.

 

Citește și Drumul lui Robert Glință către Tokyo, sau cum e să te antrenezi zi de zi cu gândul la aurul olimpic

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.