Cealaltă față a performanței. Înotătorul Robert Glință e forțat să stea pe loc ca să meargă înainte

Andreea Giuclea 26 mai 2017

Deși afară plouă ca într-o zi de noiembrie, pe marginea bazinului olimpic Dinamo e cald și zăpușeală cu câteva minute înainte de startul oficial al Campionatelor Internaționale de Înot ale României (25-28 mai). Sportivii se încălzesc în bazinul mic, din dreapta, sau se schimbă în costumele de concurs printre scaunele roșii din tribună; părinții și antrenorii își caută cel mai bun loc de unde să le strige încurajări, voluntarii aleargă pe culoare, iar Camelia Potec, președinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, lămurește ultimele detalii cu Marius Dunca, ministrul Tineretului și Sportului, invitat la ceremonia de deschidere.

Deși ar fi trebuit să fie și el în apă, pregătindu-se de start, Robert Glință, înotătorul român al anului 2016, e pe margine. Nu are casca pe cap și nici ochelarii pe ochi, ca ceilalți înotători, ci e în blugi, un tricou alb și un hanorac. Cu o zi înainte, numele îi apărea pe lista preliminară de start, dar între timp a aflat că nu mai poate concura. Nici la Campionatele de la București, cea mai importantă competiție de natație organizată în România, nici la Mondialele care urmează în iulie, la Budapesta.

Mai mult, cel mai valoros înotător al României nu știe, deocamdată, când va reveni în bazin.

Medicii i-au recomandat o pauză de minimum două-trei luni, pentru că analizele au arătat că organismul său este suprasolicitat. „E un sindrom de supraantrenament”, explică Robert, privind spre apa turcoaz de care stă departe cu greu. Vorbește cu lucidiate despre perioada prin care trece, neobișnuită pentru un sportiv, păstrând însă un zâmbet optimist în colțul gurii. „S-au acumulat multe, pentru că n-am avut o perioadă de pauză mai lungă de două săptămâni niciodată, și s-a acumulat oboseală musculară, uzură musculară. Poate fi și de la prea mult stres, și de la medicamentație, sunt mai multe cauze.”

Doar două săptămâni a făcut pauză după Olimpiada de la Rio, unde a fost singurul înotător român calificat într-o finală. Cel mai tânăr participant din finala de 100 metri spate s-a clasat pe locul opt. „A fost cea mai frumoasă competiție la care am participat, a fost ceva super spectaculos. Și mi-a dat un plus de motivație pentru următorul ciclu. Finala a fost un mega bonus, faptul ca am fost acolo m-a făcut să vreau cu siguranță mai mult de atât.”

După două săptămâni s-a întors în bazin, pentru că „sportivii de performanță nu prea știu ce e aia pauză”. În decembrie a participat la Campionatul Mondial de înot în bazin scurt din Canada, unde a stabilit un nou record național de seniori. A avut apoi o mică vacanță de Crăciun, de o săptămână și-un pic, și s-a întors la antrenamente. Din ianuarie, însă, a simțit că lucrurile nu merg cum trebuie.

„Aveam o stare generală de oboseală și randamentul la antrenament începea să scadă. Eram foarte frustrat, pentru că eu voiam, îmi doream, și nu mergea. Parcă cineva mă trăgea cu o frânghie înapoi. E foarte frustrant când vrei și nu ai de unde.”

Noul sezon a adus și o serie de schimbări pentru înotătorul de 20 de ani născut în Pitești, dar mutat la Baia Mare la 16 ani, pentru a fi mai aproape de antrenorul său de atunci. În martie, Glință a schimbat clubul – s-a legitimat la CS Dinamo București, dar se antrenează tot în Cluj, unde e în primul an la facultatea de psihologie. În urmă cu o lună a hotărât să schimbe și antrenorul. Simțea că relația dintre el și Adrian Gherghel nu mai funcționa la fel de bine, iar el își dorea mereu mai mult. „Cred că presiunea crește din sezon în sezon și de la an la an, dar crește cel mai mult din partea mea. Pentru mine asta contează cel mai mult, indiferent de ce pretenții au alții de la mine, cred că pretențiile cele mai mari de la mine le am eu.”

A ales să lucreze cu Laura Sachelarie, antrenoare cunoscută mai ales pentru performanțele obținute împreună cu Diana Mocanu – două medalii de aur la Jocurile Olimpice din 2000, plus alte medalii și recorduri naționale, mondiale și europene. Apreciază la ea dedicarea pe care o are față de sportul de performanță, dar nu s-au putut antrena împreună decât două săptămâni, pentru că și ea și-a dat seama că ceva e în neregulă. „N-a putut să mă forțeze, că nu avea ce să facă cu mine, mă strica de tot. Așa stă treaba de fapt și acum, oricât de mult aș vrea și eu să mă antrenez, îmi fac mai rău.”

Pentru că n-a avut niciodată o pauză mai lungă, acum i-e greu să privească la cele două-trei luni libere care îl așteaptă. Dar înțelege că poate tocmai de asta are nevoie, că pasiunea lui pentru înot și dorința de a face performantă trebuie echilibrate cumva, ca să nu-l consume prea repede. „Trebuie să mă spăl pe creier, cum a spus și medicul lotului, să ies total din mediul acesta, să nu mă mai stresez cu nimic, să fac orice altceva, orice alt sport, fie că e alpinism sau bicicletă. Până acum, tot timpul îmi era dedicat pe înot, era culmea să-mi irosesc energia în altă parte.”

Nu poate încă să facă alt sport la nivel intens, pentru că obosește repede, dar face multe drumeții. Îi place să-și petreacă timpul în natură și vrea să viziteze cât mai mult din țară, dar perioada următoare o să fie ocupată de examenele de la facultate.

Deocamdată, e tot pe marginea piscinei. „Nu pot să stau chiar atât de departe de apă, mai ales că sunt niste Campionate internaționale, chiar îmi face plăcere să mă uit, dacă nu pot participa. E singurul concurs care începe cât de cât să se ridice la nivelul celor de afară. Pe noi, sportivii, ne ajută, cu siguranță. Blockstarturile sunt cele folosite pe plan internațional, este singura competiție în care majoritatea sportivilor români se confruntă cu asta, au la dispoziție tot ce le trebuie. Am văzut foarte mulți care se urcă pe ele și nici nu știu cum să le regleze, nu au antrenament. În majoritatea bazinelor din România nu e aceeași infrastructură cum e aici.”

Robert a fost impresionat de condițiile de refacere pe care le-a văzut la Jocurile Olimpice, mai ales la înotătorii americani, iar după Rio s-a vorbit mult de o eventuală plecare a lui la o universitate din State. „Aveau mai multe metode de refacere, pe lângă masaj. Nu știu să spun exact cum se numesc, că n-am făcut niciodată, era ceva diferit. Dar dacă putem profita de orice lucru, cât de mic ar fi, sigur îți dă un avantaj.”

Se gândește încă la posibilitatea de a pleca, dar deocamdată are, în România, un sistem bun de suport în spate. „Am foarte multe de câștigat și dacă rămân, sunt sprijinit 100% și de Federație, și de Comitetul Olimpic, și de minister, fiind înotătorul numărul unu. Am tot suportul în spate, de ce spun că am nevoie, se face tot posibilul să mi se îndeplinească.”

Deși mulți sportivi români simt că trebuie să compenseze prin muncă decalajul științific, Robert crede că, în final, nimic nu bate munca. „Oricât de multă tehnologie ai aduce tu unui sportiv, tot prin muncă te detașezi cel mai mult de competiție.”

Iar lui îi place să muncească. „Cred că din momentul în care vezi că sacrifici altceva, începi să ai oarecare regret, să te gândești că ai fi putut face altceva în momentul ăsta. Pentru mine e o dedicare 100%, asta îmi place să fac, îmi place să fiu în apă, îmi place să mă antrenez, pentru că știu că numai prin antrenament pot să ajung la rezultate foarte bune în concurs. Nu știu neapărat ce mă motivează pe mine atât de tare, pur și simplu îmi place, este o pasiune.”

Deocamdată, trebuie să stea departe de pasiune, și știe că asta înseamnă că o să-și piardă forma tot mai bună pe care o avea în ultimul timp. Dar partea bună, spune tot el, e că e abia începutul ciclului olimpic. „E bine că s-a întâmplat acum și nu mai târziu, că am timp să mă refac 100%. Mai am trei ani până la obiectivul suprem, Tokyo 2020.”

„Poate că în undeva simt o oarecare dezamăgire, însă nu are rost să mă acapareze această dezamăgire, nu mă ajută cu nimic. Trebuie să mă concentrez strict pe ce e de făcut în continuare, în vederea recuperării mele cât mai bune. Nu știu cum o să evolueze valorile analizelor și cât o să stau. O să le țin sub observație, dar până nu văd că sunt în parametri normali, nu o să intru în apă.”

Așa că, atunci când înotătorii s-au aliniat, s-au urcat pe blockstarturile albastre și au plonjat în apă, împroșcând cu bulbuci de spumă în jur, Robert s-a îndepărtat de marginea bazinului și a urcat în tribună, să-i privească.

**

Campionatele Internaționale de Înot ale României continuă până duminică, la Bazinul „Anatol Grințescu” din Complexul Sportiv Dinamo București, și reunesc 366 de sportivi (226 la masculin și 140 la feminin) din nouă țări, un record pentru competiția aflată la a treia ediție.

„Sperăm ca înotătorii noștri să îndeplinească baremurile de calificare la competițiile de obiectiv cum sunt Campionatele Mondiale de seniori, Campionatele Europene de juniori și Festivalul Olimpic al Tineretului European. Acesta este scopul principal pentru organizarea Campionatelor Internaționale ale României, ca înotătorii noștri să își poată realiza acasă criteriile de accedere la marile competiții. Ne bucură faptul că România, prin această competiție, se află din nou pe harta marilor întreceri internaționale”, a spus Camelia Potec la conferința de presă din deschiderea concursului.

În fiecare zi sunt programate câte două reuniuni, de la ora 10.00 și 17.00. Finalele sunt transmise în direct de TVR HD.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.