Campionatele Mondiale de Natație | Robert Glință, pe locul 8 în finala mondială la 100 metri spate

Lead.ro 23 iulie 2019
Fast
Împarte cu alții acest articol

Robert Glință, cel mai bun înotător român, a încheiat pe locul 8 finala probei de 100 metri spate a Campionatelor Mondiale de Natație de la Gwangju, la 01.79 în spatele câștigătorului, Jiayu Xu din China (52.43). După o luptă strânsă, Jiayu Xu a reușit să-și apere titlul mondial, fiind urmat pe podium de rusul Evgeny Rylov (52.67) și de australianul Mitchell Larkin (52.77).

Robert se calificase la limită în finală, cu timpul de 53:40, lăsându-l în afara primilor opt pe rusul Kliment Kolesnikov, recordmen mondial la juniori. În finală, Robert a fost unul din singurii doi înotători din Europa, însă a avut un timp mai slab decât cel obținut în semifinală, 54.22.

Chiar dacă și Federația de Natație, și Robert ținteau o medalie, președinta Federației Camelia Potec spunea înaintea concursului că nu pune presiune pe sportiv, pentru că obiectivul său este unul pe termen lung, acela de a obține un rezultat cât mai bun la Jocurile Olimpice de anul viitor, unde e deja calificat: „La seniori clar mergem cu obiective mărețe, ne dorim un loc cât mai aproape de podium, dacă nu chiar podium, dar fără a avea presiunea nici a baremului de calificare la Jocuri, nici a medaliei, pentru că important e la Tokyo ce se întâmplă.”

Și Robert a vorbit mereu de obiectivul de a fi pe podium, însă ne spunea în urmă cu câteva săptămâni că a învățat să-și tempereze așteptările, știind că nu poate controla toate variabilele din ziua concursului: „Sunt foarte multe variabile care pot influența rezultatul final; lucruri imprevizbile, pe care nu le poți controla și te pot lua prin surprindere, și așa apar și dezamăgirile foarte mari. Așa că am învățat că oricât de bine ar merge pregătirea, pot doar spera la un rezultat foarte bun. Eu știu și voi face tot ceea ce ține de mine să iasă cât mai bine. (…) Pentru că investesc 100% din atenție și concentrare în activitatea sportivă. Mai mult de atât nu știu ce să mai fac și nu cred că este posibil.”

Citește mai multe despre drumul lui Robert spre Tokyo

Concursul din Coreea de Sud a adus un alt obiectiv împlinit, prin calificarea lui Daniel Martin, campion european de juniori în 2018, la Jocurile Olimpice de anul viitor. La 18 ani, Martin a reușit să se califice în semifinalele probei de 100 metri spate, unde s-a clasat pe locul 12.

Tot la Gwangju, Angelica Muscalu și Antonia Pavel, în vârstă de 15, respectiv 16 ani, s-au clasat pe locul 11 în finala la sărituri în apă, sincron.

Pentru Robert Glință urmează, sâmbătă, proba de 50 de metri spate.

 

Foto: COSR

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories