Când bătăturile se fac una cu vâslele: povestea de suferință și de succes a echipei de aur de la dublu vâsle

Au trecut fix două ore de la strigătul victoriei – „Olympic Champions, baby!” -, și vreo 30 de minute de la ultimele fotografii și declarații de la zona mixtă, dar Florin Enache și Andrei Cornea, „Campioni olimpici, baby!”, încă pipăie medaliile de aur ca să se convingă că nu e vis, e realitate.

„Mai erau 50 de metri și simțeam că nu mai pot, m-am uitat după olandezi și am văzut că nu mai puteau nici cât noi, și-atunci am zis că aurul e al nostru”, îi povestește mai tânărul Andrei colegului său. „Au fost și ei în fața noastră în cursă? Serios? Habar n-am avut…”, completează Florin, nerăbdător să vadă, în liniște, reluarea cursei. Până atunci, până când va vedea cu ochii lui cursa fabuloasă de la dublu vâsle, Florin Enache se încrede în medalia pe care o cântărește cu mâinile sale mari, de canotor vechi. Îi atinge cu degetele asprimea striațiilor și o întoarce de pe o partea pe alta, ca un copil. „Ne vom bucura de medaliile astea ca niște copii”, spuneau băieții imediat după cursă, și acum, așteptând formalitățile conferinței de presă, sunt întocmai ca doi copii.

Florin mă invită să îmi arate detaliile medaliei, dar strălucirea aurului e eclipsată de bătăturile din palme. Pe copiii care se bucură de medalii îi trădează mâinile muncite: „Dacă cineva ar încerca să facă acest sport, nu știu dacă ar rezista mai mult de o lună. În fiecare zi te trezești cu dureri, te trezești obosit, te trezești și, indiferent cum te simți, trebuie să faci zeci de kilometri în acea zi, 30 pe apă, 30 pe bike, ridicat de greutăți în sală, zi de zi, zi de zi, șapte din șapte. Avem 13 antrenamente pe săptămână, liber doar duminică după-amiaza. Nici măcar nu mă dau cu ceva pe bătături, nu le mai simt, sunt carne moartă. Dacă fac o lună de pauză, da, atunci o să crape carnea, atunci o să doară, atunci o să fie sânge”. 

„Este foarte greu canotajul, nu-l poate face oricine. Ai tot timpul dureri musculare, când e ploaie, când e frig, trage în orice condiții. Când sunt bogătanii cu șalupele pe lac, vara, trebuie să rămânem concentrați și focusați pentru că nu ne putem antrena în cele mai bune condiții…”, dezvăluie liderul bărcii de dublu. La fel ca în cazul lui David Popovici, aurul de la canotaj a venit în ciuda, nu datorită condițiilor din România.

*

„Cu Andrei a fost chimie de la bun început”, îmi spune Florin Enache, când îl întreb cum au început. Deși barca de dublu vâsle a zburat pe luciul de la Vaires-sur-Marne de parcă cei doi ar fi coechipieri de-o viață, realitatea e că băieții trag împreună de-abia din februarie anul acesta! „Am mai concurat în alte bărci, la 4 vâsle de exemplu, dar în barca aceasta suntem de 6 luni, după concursul de la Torino. De știut, ne știam de vreo 6-7 ani, dar am fost, în mare parte, în bărci diferite. Spre finalul ciclului olimpic, ne-am apropiat și în bărci mai mari, am fost la 4 vâsle – împreună am calificat barca pentru Paris! – dar nu se compară o barcă de 4 vâsle cu una de dublu. O barcă de dublu este mult mai sensibilă, ai nevoie de mai multă forță. O barcă de 4 prinde viteză și stă sus pe viteză. Pe când, la o barcă mică, când ai pierdut viteza, foarte greu o mai ridici înapoi. Nouă ne-a mers, pentru asta am muncit și uite că am obținut asta”, spune Florin, privindu-și din nou medalia.

Pentru stabilirea componenței finale pentru barca de dublu vâsle, antrenorul Antonio Colamonici a organizat o selecție foarte serioasă. Dar nici atunci cei doi n-au ajuns să tragă împreună. Florin a insistat să-l aibă alături pe Andrei: „Mi-a plăcut feelingul, mi-a plăcut senzația pe care o aveam cu Andrei din prima zi”. 

„Chiar dacă vom trage pe culoarul 1, am mare încredere că vom face un rezultat bun în finală. Ne mai vedem la zona mixtă și sper ca în locul acreditării sportive să fie o medalie”, spunea Florin ieri, la capătul semifinalelor. Încrederea lui Florin are, de azi, acoperire în aur. Dar trebuie mai mult decât încredere pentru un aur olimpic. La Tokyo, în 2021, Florin a terminat pe locul 9… „Eu am crezut tot timpul în mine și în abilitățile mele, dar am avut nevoie de un om puternic în spatele meu, ca Andrei. I-am dat și lui încredere, i-am arătat că se poate, după aurul de la Europene a început să creadă și mai mult în el. Eu am crezut tot timpul în el, i-am spus că dacă nu aș fi crezut nu am fi ajuns aici. E simplu: trebuie să crezi în echipă, câștigăm împreună, pierdem împreună”.

*

Încet, încet, sala de conferințelor de presă din hambarul vechi de la Vaires-sur-Marne se umple de lume. Echipajul olandez vine și el și îl felicită încă o dată pe cel român. „Copiii” noștri se mai uită o dată la medaliile și la bătăturile lor și se pregătesc să urce pe scenă. „Palmele astea fac parte din acest sport, fac parte din viața mea, fac parte din această medalie. Așa trebuie să arate palmele muncite în canotaj”, povestește Florin, la despărțire. Din colțul său, absorbit și el de propria-i medalie, Andrei vine un „insight” de campion: „O să ți se pară ciudat, dar bătăturile astea devin, cu timpul, un avantaj, pentru că mânerele noastre se modelează după bătături. La un moment dat, mânerul și bătăturile se cuplează, efectiv, ca două piese”. Lui Florin și Andrei, „puzzle”-ul mânere-bătături le-a ieșit perfect vara asta.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Lead.ro (@leadpunctro)