Când meciurile se termină, munca lor abia începe. Echipa națională, prin ochii fizioterapeuților care cunosc actuala generație de la junioare

[Corespondență din Castello]

În cantonamentul lotului național, fizioterapeuții Claudiu Mărășteanu și Cristinel-Florentin Gigiu sunt cei care aprind lumina dimineața și o închid la finalul zilei. Se ocupă de pregătirea sportivelor înainte de meci, dacă au nevoie de încălzire manuală prin masaj sau de taping, dar mai ales de recuperarea lor de după partide. Când ajung la hotel, după meci, primul gând e să facă rost de gheață, să pornească aparatele de fizioterapie – drenaj, gameready, tecar – și să înceapă masajele, care durează uneori până la 1-2 noaptea.

„Cel mai mult de muncă pentru noi e după meci”, spune Claudiu, care participă la al cincilea Campionat Mondial cu lotul de senioare. „Exact când omul încearcă să se odihnească, noi atunci începem lucrul. Unele fete solicită masaj imediat după meci, unele înainte de meci, unele cu două zile înainte de meci, unele nu fac deloc și fac abia după ce termină. Iar în ziua liberă e consumul cel mai mare.”

Recuperarea, spune Claudiu, „e un lucru care contează enorm, ajunge până la a stabili rezultatul final al unui meci, pentru că e foarte important să ai o jucătoare complet refăcută și la cele mai înalte standarde. Noi, oricât ne-am implica, vedem aici că la un Campionat Mondial, noi chiar dacă avem un staff stufos, pe parte medicală și de recuperare suntem doar trei: noi doi și domnul doctor. Dacă ne uităm la alte echipe, Suedia, Olanda, au minim patru-cinci oameni pe parte medicală. Acum mă uitam la Norvegia, au până și magazionerul aici, care ia echipamentul, îl spală, este un consum în plus.”

Deși condițiile privind partea de recuperare s-au îmbunătățit considerabil, spune Claudiu, la lotul național în ultimii ani, mai ales după Jocurile Olimpice de la Rio, când au fost cumpărate aparatele de fizioterapie, nu suntem încă la același nivel cu alte țări. „Am putea să mai evoluăm, sunt o generație mai veche, ne-ar mai trebui mai multe lucruri”, spune Cristinel Gigiu, care a lucrat cu lotul de seniori și e la primul turneu final cu lotul feminin, cu care a participat și la turneul preolimpic din luna martie. „Lucrurile pe care le avem acum sunt foarte bune, numai că au intrat într-o anumită stare, sunt puțin mai demodate, sunt aparate noi care sunt mult mai eficiente, și mai mici, transportul lor e foarte ușor, noi avem ceva imens. Și una e să cari un dulap, alta e să cari o poșetă.”

„E o generație valoroasă”

Dincolo de rolul lor în recuperarea și sănătatea sportivelor, Claudiu și Cristi sunt și oamenii care au văzut crescând jucătoarele din actuala generație a României. Claudiu a fost în stafful echipei de tineret în 2014, când au câștigat aurul mondial în Macedonia, iar Cristi în 2016, în Rusia, când aceeași generație a câștigat bronzul mondial. „Nu există în grupul ăsta o jucătoare care să nu fi lucrat cu noi la nivel juvenil, junioare, tineret. Practic noi cunoaștem și părinții copiilor ăstora. E o familie”, spune Claudiu.

Acesta este, crede, și motivul pentru care atmosfera din echipa de acum, de la Mondialul din Spania, e una specială: „E specială acum pentru că foarte multe dintre ele fac parte din aceeași generație, 96-97. A fost pentru prima oară după mulți ani de zile în care s-a întâmplat ca în același timp în teren să existe acea generație care a luat aurul în Macedonia. Chiar dacă Yulia nu avea cetățenie la momentul respectiv, ea făcea parte din grup; au fost Dindiligan, Bazaliu, Laslo, Polocoșer, Alina Ilie, Ostase, șapte care au jucat în același timp în teren acum. E un câștig. Dar e nevoie de multă, multă muncă, e nevoie de o ambiție foarte mare. Sunt jocuri în care depinde și respirația. Sunt foarte multe lucruri care fac diferența, ce mănânci și cum te odihnești și cum te recuperezi, natural.”

Cum văd cei doi viitorul acestei generații, pe care o cunosc atât de bine? „Important e să aibă continuitate, să fie sănătoase, să creadă”, spune Claudiu. „Eu întotdeauna cred când vin la lotul național, n-a existat să nu cred că mă duc la un turneu să nu mă bat pentru primele locuri. Niciodată, nici anul ăsta, pentru că în momentul în care nu există presiune, echipa poate să-ți arate multe lucruri nevăzute. Cum au arătat acum, pentru că este, sau a fost un an în care echipa națională n-a mai avut acea presiune.”

„Am încredere în fete”, spune și Cristi, „le-am văzut de când erau mici ce potențial au. Dar din punctul meu de vedere o să fie puțin greoaie sudura între generații; lucrurile astea nu se fac la un meci, două, trei. Trebuie să avem mai multe meciuri, să se simtă ca jucătoare între ele, mai ales că nu joacă la același club. Generația lor s-a despărțit, n-au mai jucat împreună, și abia acum, dacă avem meciuri în picioare și dacă o să existe colaborarea asta, o să avem niște rezultate foarte bune. La vârsta de acum, 24-25, sunt cam în vârful performanței, cam aici ar trebui să înceapă. Au avut și meciuri internaționale la echipele de club, și până la urmă vorbim de niște campioane, sincer. Pe plan mondial să ai aur și bronz, totuși, e o generație valoroasă. Dar mai sunt mici lucruri care nu țin de noi, noi de ocupăm de recuperarea și de sănătatea sportivelor.”

Cum trăiesc oamenii din spatele cortinei meciurile de pe bancă? „Am emoții, dacă nu ai emoții nu trăiești”, spune Cristi. „Am trăit la alt nivel înainte jocurile, acum poate și datorită experienței, lucrurilor pe care le-am văzut în lumea toată. Acum n-am avut emoții la niciun meci, înainte săream de pe bancă, țipam. Asta nu înseamnă că acel consum interior nu există, ba da, ne consumăm foarte mult și ne dorim să câștigăm toate jocurile. Cum spun de fiecare dată, eu vreau să-l bat pe fizioterapeutul sau pe masorul Norvegiei, pentru că am meciul meu cu el. Eu știu că noi muncim foarte mult, poate de multe ori chiar mai mult decât ei, dar în teren, lucrurile din păcate nu se văd așa.”