Cinci ani se încheie acum: după o lungă așteptare, Liverpool o bate acasă pe United. Și se poate uita de sus în jos la marea rivală
Danny Coposescu 16 decembrie 2018Jürgen Klopp a ales niște cuvinte destul de curioase pentru a prefața un derbi care rămâne, măcar din punct de vedere al istoriei, cel mai important din fotbalul englez. „Trebuie să fim nervoși pe teren,‟ a spus neamțul. La prima vedere, nu-i clar de ce tocmai liderul Premier League la începutul etapei, proaspăt calificat în optimile Champions League după o seară euforică, ar avea motive de supărare. Apoi îți amintești că Liverpool n-a mai bătut-o pe Manchester United în campionat din 2013; sau că, în ultimii trei ani, nu s-a putut bucura măcar de un gol împotriva rivalei principale. S-au acumulat mulți nervi pe Anfield. Numai bine pentru a-i descărca pe echipa lui Mourinho, într-un 3-1 cu tot felul de implicații.
Liverpool taste victory in the Premier League against United for the first time since 2013/14 🔴 pic.twitter.com/gI03NEFi2L
— B/R Football (@brfootball) December 16, 2018
Hai să începem cu jocul în sine, o scenă de bombardamente neîntrerupte la poarta lui De Gea, scenă care i s-ar părea exagerată și lui Camil Petrescu. Din primele secunde, a devenit evident că, spre deosebire de altă dăți, niciun număr de fundași nu va fi de ajuns să stăvilească furia lui Liverpool. Când Salah, Mane și Firmino s-au împotmolit în tranșeele ridicate de United, au apărut rapid șuturile de la distanță, unul după altul. Până la final, s-au strâns 36. Iar înainte ca gazdele să-și regleze (cu ceva ajutor) tirul în repriza secundă, Fabinho a găsit o soluție și mai simplă: o minge săltată peste toată linia defensivă, direct pe pieptul lui Sadio Mane, demarcat perfect, care a finalizat calm.
⚽️ Sadio Mane ends a run of 8 games without scoring, his longest run without a goal for Liverpool
He is the first Liverpool player to score at home in PL v Man Utd since Daniel Sturridge in March 2015 pic.twitter.com/rORpfiZ5ge
— Sky Sports Statto (@SkySportsStatto) December 16, 2018
Ca să rămânem la tema setată de Klopp, egalarea venită din neant n-a făcut decât să-i enerveze și mai tare pe băieții săi. În contractul portarilor lui Liverpool trebuie să fie inclusă o clauză care stipulează cel puțin o gafă de poveste pe sezon, altfel nu se explică cum cineva de calitatea lui Alisson poate greși cum a făcut-o la golul lui Jesse Lingard. Astăzi n-a contat, dar traumele din trecutul recent al echipei sale scot puternic în evidență astfel de momente.
Errors leading to goals:
Mignolet (2017-2018)
🧤 Games: 19
❌ Errors: 2Alisson (2018-2019)
🧤 Games: 16
❌ Errors: 2 #LIVMUN pic.twitter.com/gZRD1genLP— talkSPORT (@talkSPORT) December 16, 2018
Însă scurtcircuitul lui Alisson a fost un episod izolat. Prestația lui United, în schimb, a fost o eroare care-a durat vreo oră și jumătate. Revenirea la patru apărători, odată cu intrarea lui Marouane Fellaini în locul lui Diogo Dalot, le-a eliberat tot flancul stâng lui Andy Robertson și Mane. E drept că oaspeții au avut o scurtă perioadă, imediat după pauză, în care au reușit să fie „după chipul și imaginea‟ lui Mourinho, o posibilitate respinsă cu dispreț de portughez la mijlocul săptămânii. Dar aspectul cu pricina nu mai există de mult în realitate. A fost înlocuit de un portret posac și pătat de ranchiună, pe teren și pe bancă.
15 minutes to go. 2-1 down at Anfield and Pogba and Mata, our two most creative players, are sat on the bench. Shocking tbh. #mufc pic.twitter.com/q03kNOJMZZ
— United Xtra (@utdxtra) December 16, 2018
Și chiar dacă United ar fi continuat cumva să țină piept valurilor, tot ar fi rămas un simplu personaj secundar în narațiunea unei curse la care nu participă decât indirect. Aparția lui Xherdan Shaqiri nu i-a lăsat consolarea asta. Cele două devieri care i-au ghidat ambele șuturi în poartă par norocoase, dar la poarta lui United s-a tras cât pentru trei partide.
Xherdan Shaqiri vs Man Utd
20 mins played
2 shots
2 goals
1 chance createdMatch winner 🔥 pic.twitter.com/OYUIvfC5Je
— LFC Stats (@LFCData) December 16, 2018
A telling #LIVMUN stat:
Manchester United had 6 shots all game… Liverpool had 36! 😱
"For me, Liverpool and Manchester City are on another planet from everyone else" – @RobbieSavage8
📻📲: https://t.co/zrJvZj5D1Q pic.twitter.com/fKAP1eN35p
— BBC 5 Live Sport (@5liveSport) December 16, 2018
Lui Man Utd îi rămân doar speranțe slabe pentru un loc de Champions League. „Va fi greu,‟ a spus Mourinho la final.
Arsenal a pierdut mai devreme pentru prima dată din august încoace, 2-3 la debutul lui Ralf Hasenhüttl pe banca lui Southampton, dar tot rămâne la mare distanță de United, pe locul cinci. Chelsea și Spurs au bătut ambele, 2-1 și 1-0 cu Brighton, respectiv Burnley.
Sunt 11 puncte până la ceea ce ar trebui să fie o așteptare minimă, nu un obiectiv optimist pentru restul campaniei. Luni se împlinesc exact trei ani de când al doilea mandat al lui Jose la Chelsea făcea implozie, după o înfrângere pe terenul unei viitoare campioane, Leicester. Suporterii lui Liverpool se roagă ca istoria să se repete.
What it all means… #PL pic.twitter.com/0g9TSIZPk5
— Premier League (@premierleague) December 16, 2018
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni