Comeback Kings: Belgia previne în ultimele secunde încă un șoc la Cupa Mondială, dar Japonia pleacă acasă cu onoarea intactă
Danny Coposescu 2 iulie 2018„Nu mi-a plăcut ce am văzut, dar a fost necesar.‟ Că Akira Nishino e un antrenor curajos s-a văzut încă după acel meci cu Polonia, când a înfruntat cu sinceritate demnă întrebările despre metodele cinice care i-au calificat echipa în optimi. De vreme ce toată lumea îndrăgise Senegalul, până și jurnaliștii și-au dat jos masca obiectivității și i-au dorit Japoniei o tăvăleală zdravănă contra Belgiei.
La finalul unei reprize secunde cu cinci goluri de toate culorile, o revenire spectaculoasă și o concluzie de infarct, europenii vor fi în centrul atenției, cu toate plusurile și minusurile lor. Dar putem spune acum că totul le este iertat „Samurailor Albaștri‟, care au șters orice impresii neplăcute cu contribuția lor la unul dintre jocurile turneului. Ceea ce nu le va consola prea mult inimile frânte.
Japan fans stayed behind to clean the rubbish in the stadium after that heartbreaking defeat.
Touch of class. 💪🇯🇵 pic.twitter.com/XqWiH5mIlG
— 🇸🇪 vs 🇨🇭 Football Tweet (@Football__Tweet) July 2, 2018
Belgia 3-2 Japonia
Ce-am văzut în primele 45 de minute capătă alt înțeles în retrospectivă. Inițial, părea doar o tatonare stranie între belgieni, ușor plictisiți, și japonezi – nesiguri dacă să parcheze sau nu autocarul în fața porții. Letargia băieților lui Martinez am nimerit-o, dar intenția adversarilor ne-a scăpat și nouă, și lor.
Japonia n-a stat pur și simplu la cutie, ci a studiat atentă ce variantă a „Diavolilor Roșii‟ s-a prezentat la Rostov, ca să știe ce-și pot permite. Nu cu mult înainte de pauză, s-au convins că e cea care s-a chinuit o repriză cu Panama și care emană aerul arogant al unor vedete sigure că vor câștiga doar pentru că au rating mai bun în jocurile video. O concepție care avea să fie corectată prompt, imediat după reluare.
26 – Belgium have had 26 touches in the opposition box during the first half against Japan (the most by a team before half-time in a game at the 2018 World Cup), but they have only attempted two shots on target. Bark.#WorldCup #BEL #BELJPN pic.twitter.com/Z5fPzpEMZt
— OptaJoe (@OptaJoe) July 2, 2018
Cu Meunier și Carrasco aflați în alt cod poștal, Takashi Inui și Genki Haraguchi s-au pus să le scoată peri albi celor trei fundași belgieni, deja încurcați de prezența iritantă a lui Kagawa. Ambele aripi japoneze au marcat după atacuri simple, dar peste puterile lui Vertonghen sau Kompany, revenit într-un ceas rău în locul lui Boyata. Iar torpila lui Inui e un nou candidat într-o competiție deja înghesuită pentru golul turneului.
Takashi Inui with an absolute peach. pic.twitter.com/Pat9udoi7W
— Squawka News (@SquawkaNews) July 2, 2018
„Favorita‟ s-a trezit abia după ce a fost pusă la zid, iar aspectul ăsta va produce evaluări contradictorii, ca pentru un student care îngrașă porcul în ajun, dar apoi trece examenul cu nota maximă. Nu știm care au fost așteptările Belgiei – sau dacă a urmărit măcar parcursul din grupe al Japoniei – dar cu siguranță n-au fost adecvate pentru o optime de Cupă Mondială, indiferent de oponent.
N-ai cum să te legi de atitudine, de vreme ce Hazard și compania au arătat altfel într-o viteză mai mare – și după ce și-au dat seama cu mare întârziere că (șoc!) sunt mai înalți cu zece centimetri, mai ales după introducerile lui Fellaini și Chadli. Doar bara și imprecizia incredibilă a lui Lukaku l-au salvat pe Kawashima, dar degeaba tot norocul, când portarul a început și a încheiat cu gafe un corner care-a dus la golul bizar al lui Vertonghen. Planul „Mourinho‟ a dat și el roade pentru Martinez, odată cu egalarea lui Fellaini.
Yes, @Fellaini! The #MUFC midfielder has equalised for Belgium against Japan to level the scores at 2-2.
Live #WorldCup blog: https://t.co/PJzEd6VqSi pic.twitter.com/h0s2DGZavO
— Manchester United (@ManUtd) July 2, 2018
E greu să-i învinuiești pe japonezi că n-au devenit mai prudenți, mai ales spre sfârșit. Ocaziile la poarta lui Courtois i-au încurajat, pe bună dreptate, că marea surpriză încă e posibilă înainte de prelungiri. Măcar așa scăpăm de un stereotip, pentru că n-a fost nimic rece și calculat în a trimite jumătate de echipă în careul opus la o lovitură de colț în minutul 94. Nu când De Bruyne a așteptat toată seara – de fapt, tot turneul – să-și întindă picioarele într-un galop devastator care s-a terminat cu reușita lui Chadli.
LE MOMENT DU JOUR
Ce contre fabuleux des #BelRedDevils !! 😮@thibautcourtois ➡ @DeBruyneKev ➡ @ThomMills ➡ @RomeluLukaku9 ➡ @NChadli ⚽📽 Les meilleurs moments 👉 https://t.co/PjvIOs3Zl9
👀 Listing TV 👉 https://t.co/euq27x03uH pic.twitter.com/x4P3jp8icE— Coupe du Monde 🏆 (@fifaworldcup_fr) July 2, 2018
Până și un antrenor cu aproape trei decenii de experiență, ca Nishino, a rămas cu gândurile împrăștiate și privirea pierdută, înmărmurit pe margine la ultimul fluier. Jucătorii săi, zdrobiți de dezamăgire, au venit în Rusia înconjurați de indiferență, dar pleacă ca eroi în ochii suporterilor.
Spare a thought for Akira Nishino and his men. They fought gallantly, like warriors. Belgium were down for the count, but they live to fight another day. Japan were inches from a first World Cup quarter-final. pic.twitter.com/9gmBfDhfoJ
— The Field (@thefield_in) July 2, 2018
Aproape să ridiculizeze din nou noțiunea „generației de aur‟, Belgia și Martinez vorbesc acum de „încredere și solidaritate.‟ Sunt calități admirabile pe care le-am văzut, cel puțin într-o jumătate de oră furibundă. Dar asta nu-i va speria pe brazilieni, în sferturi. Cu siguranță nu cât să le distragă atenția de la o defensivă șubredă și constant expusă. „N-au fost lucruri negative astăzi‟, insistă selecționerul spaniol al Belgiei. S-ar putea să apară destule vinerea asta.
Roberto Martinez knows just how close #JPN came to victory. pic.twitter.com/gRMXHi4qyQ
— Match of the Day (@BBCMOTD) July 2, 2018
Il ne reste plus que deux places pour les 1/4 de finale de la #CM2018 !#URU #FRA #RUS #CRO #BRA #BEL pic.twitter.com/HlHa4Dsay3
— Coupe du Monde 🏆 (@fifaworldcup_fr) July 2, 2018
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni