Cristina Laslo: „Trebuie să parcurgi niște pași ca să ajungi să stai în teren și să-ți asumi anumite responsabilități“

Andreea Giuclea 8 decembrie 2021

[Corespondență din Castello]

Cu o zi înaintea meciului cu Norvegia, Cristina Laslo spunea că își dorește ca jucătoarele României să simtă că pot lupta de la egal la egal cu campioana Europei, lucru pe care l-au arătat mai ales în prima parte a meciului, dar și că speră să reducă greșelile individuale care le-ar permite norvegiencelor să înscrie goluri ușoare pe contraatac, ceea ce s-a întâmplat în repriza a doua. Însă atitudinea arătată de echipă a mulțumit-o pe Cristina, care a spus după meci că diferența mare de scor (11 goluri) nu reflectă cu totul lupta pe care a simțit-o în teren:

„Din păcate, scorul atât arată, dar ce-am simțit eu din teren vă pot spune că undeva la 6-7 goluri e adevărata diferență. Am și condus, îmi pare bine că le-am creat probleme și n-au dat goluri ușor în prima parte a meciului. Sunt mândră și mulțumită de evoluția noastră ca echipă. Se pare că din nou ratările ne pun nouă probleme și le fac pe ele să se distanțeze.“

Coordonatoarea de 25 de ani spune că vede încă șanse pentru drumul spre sferturi: „Bineînțeles, au făcut egal Suedia cu Olanda, un rezultat bun pentru noi. Atât timp cât sunt șanse, noi credem în ele și de la meci de la meci o să jucăm pentru a câștiga punctele puse în joc.“

Suporterii români și atmosfera frumosă pe care au creat-o din nou i-au amintit de meciurile jucate în tricoul României înainte de pandemie: „Sunt foarte impresionată. Am mai jucat cu atât de mulți români, dar parcă am uitat, cu pandemia asta. Sunt foarte, foarte impresionată, nu pot decât să le mulțumesc, am văzut în ochii lor emoția adevărată de suporteri, și cei care vin din țară, dar și cei care sunt de aici au venit și ne-au susținut.“


Cu o zi înainte de meciul cu Norvegia, am vorbit pe larg cu Cristina despre atmosfera din echipă și rolul ei tot mai important, despre fundamentele pe care încearcă să le construiască grupul și ce etape trebuie să parcurgă o jucătoare ca să-și poată asuma responsabilitatea în momentele decisive, un aspect de care s-a vorbit mult în ultimul timp, de când se încearcă un schimb de generații.

Echipa României a trecut prin multe schimbări, și de antrenori, și de lot, cum ți se pare momentul actual?

Da. Din fericire, eu mă regăsesc în toate schimbările astea, înseamnă că ceea ce fac, fac bine și munca mea este apreciată. E o perspectivă diferită, în funcție de fiecare antrenor, depinde și ce jucătoare ai lângă, experiența de la momentul actual. Iar schimbările astea, chiar dacă nu ne plac, pentru că sunt prea dese, nu avem încotro și trebuie să ne adaptăm, avem foarte puțin timp ca să reacționăm.

În ce mă privește, văd altfel lucrurile acum, la acest Campionat Mondial. Am trecut prin emoțiile debutului, apoi emoțiile de-a fi în teren, emoțiile de-a avea responsabilitatea, pașii ăștia trebuie parcurși, pentru că nu poți să-i sari, chiar dacă ești un jucător foarte valoros de mic. Nu poți să treci peste etapele astea, trebuie să faci niște pași ca să ajungi să stai în teren și să-ți asumi anumite responsabilități, mai ales în ceea ce privește postul meu. Înainte credeam că e mult mai simplu și că totul e așa, la pas. Acum pot să zic că e cumva mai simplu, da asta pentru că altfel văd lucrurile și altfel stau fizic și psihic.

Acum simți ești în punctul în care poți să faci asta cu mai multă ușurință?

Da, prima oară fizic trebuie să vină asta, pentru că înainte, când intram în primele meciuri cu naționala, la 18-19 ani, simțeam că totul se întâmplă mult prea repede, mult prea puternic, forță, viteză în același timp. Acum, cred că stau bine din punctul ăsta de vedere și pot să-mi asum și eu anumite responsabilități. Funcția de lider și de centru în atac e o responsabilitate mare, îmi place, mi-o doresc, mă face să am adrenalină.

Cum e atmosfera în echipă, ce încercați să construiți?

Suntem într-un proces de încredere și de susținere totală, no judgements. Cumva, ne-am dat seama că asta e singura noastră șansă acum, să fim deschise, unite și responsabilitatea să meargă în mai multe părți, nu doar în două-trei direcții. Nu avem nici presiunea anilor trecuți, când trebuia să fim neapărat acolo. O aveam și pe Cristina (Neagu) în echipă și toată lumea zicea „păi dacă e Cristina, trebuie să fim acolo“; și pe ea era o anumită responsabilitate, era altfel. Acum fiind în procesul ăsta, și după ratarea calificării la Jocurile Olimpice, suntem cu un pic mai mult timp. Nu vreau ca lumea să înțeleagă că nu vrem în locurile 1-8, doar că fiind și clasările din ultimii doi ani pe locurile 12, eu nu mai simt presiunea aia.

Dar așteptări din afară tot există.

Da, e clar, România trebuie să fie acolo. Lumea e foarte obișnuită cu noi acolo, am văzut și în sală români foarte, foarte mulți, văd în ochii lor o urmă de speranță foarte mare, am văzut oameni cu lacrimi în ochi. E multă emoție și-mi doresc pentru oamenii de acasă și pentru toți cei care ne urmăresc să ne vadă cât mai sus și cât mai mult în competiție, până în ultima săptămână de fapt.

Dincolo de rezultate, ce crezi că e important pentru echipă să se întâmple turneul ăsta ca să facă un pas în plus?

Asta cred, experiența fiecăreia, individual. Pentru unele debutante sau care sunt la al doilea sau al treilea campionat, e important să-și asume faptul că sunt aici și că asta e echipa care va merge și mai departe. Și faptul că România vrea să fie în 1-8, trebuie să mergem către ultima săptămână și să credem în asta. Suedia și Olanda nu sunt de nebătut, și ele și-au schimbat destul de mult echipa. Suedia vine după un campionat foarte bun, dar nu e imposibil.

Ce crezi că s-a schimbat în echipă jucând fără Cristina?

Eu asta cred, că responsabilitate s-a răspândit în echipă. Uite, în ce privește interii stânga, dacă intrau 10 minute, la prima greșeală poate erau afară și știau că intră din nou Cristina. Acum știu că sunt doar ele, și ele sunt acolo. Cumva, e destul de apăsător să joci cu ea în echipă, mai ales pentru cele tinere. Pentru că ea tot timpul a fost la un alt nivel, și atunci trebuia tot timpul să te ridici la nivelul ei, și la nivelul competiției, și probabil tu erai încă abia venit, sau la a doua competiție. Dar sunt perioade diferite.

Ai simțit și tu asta la început?

La început, da. Îmi era greu să iau toate lucrurile care se întâmplă și să le pun în ordine.

Pot fi și avantaje în absența ei, că le dă șansa fetelor tinere să prindă curaj?

Orice schimbare are dezavantaje și avantaje, momentan văd un avantaj cumva că lumea se integrează mai ușor și au responsabilitatea interii stânga, Bianca (Bazaliu) și Bianca (Harabagiu) fac o treabă bună. Dar și dezavantaje, bineînțeles, că nu ne putem folosi de golurile ei, de faptul că ea era golgheterul echipei și putea cumva să rezolve o situație foarte ușor. Și rolul de lider, era și căpitan, eram obișnuite cu ea, era ceva normal să fie aici. Eram safe cu ea aici.

V-a spus ceva înainte?

Da, ne-a urat multă baftă, ne-a zis că ne susține și ne urmărește și ne-a spus să mergem cu încredere și fără emoții.

Cum e să lucrați cu un mental coach la acest turneu?

Mie îmi place, dacă lucrurile nu erau spuse înainte între noi și nu aveam curajul ăsta s-o facem, el e cel care ne împinge de la spate s-o facem și ședințele astea de grup cred că au schimbat un pic și relațiile dintre noi. E mult mai ușor când ești sincer și lucrurile sunt spuse față în față. Plus că ne-am setat niște obiective, personale, de grup, a început să ne cunoască pe fiecare și să știe cum funcționăm. Ne ajută să vedem altfel lucrurile și să înțelegem de ce e așa și nu altfel, cum merge mintea spre performanță și spre obiective, cum să ni le îndeplinim.

Sunt obiective care nu țin neapărat de clasarea pe podium?

Nu, obiective legate de cum să intrăm la încălzire, cum să dominăm adversarul, cum să ne propunem asta, ce trebuie să ne gândim când intrăm în sală, la meci, la antrenament. Cred că a ridicat nivelul de încredere cu mult, mult. Și dacă înainte credeam că n-avem nicio șansă contra Norvegiei, acum putem să stăm în fața lor doar prin faptul că el a schimbat asta. Eu zic că e un pas înainte și un lucru foarte bun, care probabil putea să fie făcut și mai de dinainte.

Tu ce dorești, personal, pentru acest turneu, ți-ai setat un obiectiv?

Da și nu. În primul rând, după suspendarea pe care am suferit-o, indiferent dacă vin la națională sau joc la echipa de club, obiectivul e să mă simt bine, și atât timp cât o să mă simt bine, o să și joc bine. Iar la final să-mi fac o autoanaliză – de meci și de campionat -, și dacă sunt lucruri de îmbunătățit, o voi face, dacă nu, vreau să mă bucur de ce-am realizat.

Obiectivul e să intrăm în 1-8, sincer. Atât timp cât știu că se poate și cred în asta, nu e nicio presiune, pur și simplu asta îmi doresc, dar n-o să fie o dramă dacă nu se va întâmpla, sunt destul de fair-play și știu ce poate competiția asta. Deși un meci te poate duce acolo și la următorul, dacă prinzi o zi proastă, sau 4-5 ratări pot face diferența, cum a fost la preolimpic.

Dar, datorită experienței, trec mai repede peste anumite situații și nu mai rămân blocată la un anumit eșec, la o anumită ratare, la o anumită situație; că se întâmplă în echipă tot felul de situații.

Și peste preolimpic cum ai trecut?

Și preolimpicul a fost o piatră greu de dus. Atunci da, la fluierul final, chiar am suferit destul de tare. Dar după, lucrurile pe care nu le pot avea în control, le dau drumul, nu vreau să le țin în mine, să mă țină pe loc. Dar asta nu înseamnă că nu-mi doresc să fiu la Olimpiadă, să fiu pe locul 1 sau să fiu cea mai bună. Dacă am dat cel mai mult în ziua aia și atât s-a putut, sunt mulțumită.

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.