CSM București câștigă la Vâlcea, dar victoria asta se simte ca o înfrângere: SCM Râmnicu Vâlcea e aproape de titlu!
Lead.ro 13 martie 2019Ajunse la Vâlcea, un oraș care iubește handbalul cu o pasiune aparte, cu apăsarea unui meci de totul sau nimic, jucătoarele lui CSM București au găsit o Sală Traian ocupată, până la ultimul loc, de peste 2.000 de oameni care-și simțeau echipa aproape de o mare performanță: un nou titlu de campioană, după o pauză de șase ani.
Din 2013 n-a mai câștigat Vâlcea campionatul, iar atunci o făcea dintr-o poziție de forță – susținerea Oltchim – de care azi se bucură CSM, grație Primăriei București. Numai că forța acestui grup construit cu costuri importante nu s-a văzut prea des în acest sezon. Chiar și înainte de accidentările serioase din iarnă, când CSM le-a pierdut pentru restul sezonului pe Neagu și Kurtovic, campioana ultimelor patru titluri ale României a avut probleme cu care nu s-a mai întâlnit de ani buni. Și una dintre principalele „probleme“ s-a numit SCM Râmnicu Vâlcea.
Antrenată de inspiratul (și neobositul) Florentin Pera, SCM și-a jucat până aici la perfecțiune rolul de contracandidată într-o cursă care n-ar fi putut să aibă, dacă ne luam după calculele hârtiei, decât un singur rezultat: un nou titlu pentru CSM, întărită și mai mult de o întreagă filieră balcanică.
Numai că Vâlcea n-a vrut să audă. Cu două portărițe tinere, dar foarte talentate, intrate bine în circuitul echipelor naționale (Dumanska la prima echipă, Ciucă la naționala B), cu o apărare puternică în fața lor, cu câteva jucătoare străine experimentate și valoroase în lot, dar și cu o coeziune a grupului impresionantă, SCM a ajuns la meciul decisiv cu foaia de parcurs imaculată: victorii pe linie în primele 17 meciuri.
Dincolo, CSM a ajuns aici cu o singură opțiune: victoria. Și încă una la scor.
Conștiente de treaba asta – și încurajate de revenirea lui Lekic în centru -, bucureștencele au început mai bine, au avut atacul pentru a se duce la 4-1, numai că Diana Ciucă a scos din nou de la șapte metri. O făcuse de cinci ori la București, într-un meci tur câștigat de Vâlcea fără mari emoții, 22-19, în ceea ce trebuia să fie un al doilea semnal de alarmă pentru CSM. Primul, în Supercupa României, îl oferise tot Vâlcea, dar mulți au spus atunci că întâlnirea a venit prea devreme pentru ca CSM să-și așeze acest nou Dream Team în teren.
Ce a urmat știm cu toții. Echipa asta de vis nu s-a legat prea bine, iar când a fost momentul unei noi încercări, accidentările s-au legat în lanț. Rezultatul? Ambele obiective – titlul intern și calificarea în FINAL4 – sunt acum în pericol.
Un pericol amplificat de revenirea puternică a lui SCM, care a egalat la 3 și apoi s-a distanțat la două goluri, înainte ca timout-ul lui Dragan Djukic să ofere CSM-ului un moment de răgaz. Reașezate într-o apărare ceva mai agresivă, cu puternica Cvijic în primul rând, campioanele au revenit și ele, iar până la pauză s-a mers cap la cap, când cu SCM, când cu CSM la conducere.
Așa că egalitatea de la pauză, 12-12, n-a mirat pe nimeni. Jucată într-un ritm foarte bun, prima repriză a trecut repede: o sumedenie de faze bine construite, puține rezolvări individuale de la nouă metri și, în linii mari, un handbal de Liga Campionilor, o competiție la care Vâlcea visează din nou.
CSM a început însă mai accelerat repriza secundă, deși era în inferioritate numerică, arătând că experiența meciurilor jucate sub presiune contează în gestionarea unui astfel de moment. Bucureștencele au înscris două goluri rapide, prin Oana Manea și Omoregie, și au continuat să pună presiune și să străpungă mai ușor defensiva echipei vâlcene, mai puțin compactă. Cu goluri marcate când de Omoregie, când de Lekic, Radicevic sau Lazovic și cu o Cvijic hotărâtă în apărare, s-au distanțat la șase goluri, 20-14. Vâlcea a rămas aproape mai ales prin jocul extremei Ana Maria Popa, care a înscris de trei ori, a obținut un 7 metri și a adus Vâlcea la trei goluri.
Minutele au curs la fel de repede, în același ritm intens, cu aceleași pase rapide și aceleași goluri frumoase, de data asta mai multe pentru echipa gazdă, care a profitat de două eliminări ale CSM-ului, a jucat mai sigur și cu mai multă claritate și s-a apropiat la un gol, 22-23. CSM știa că are nevoie de o victorie la trei goluri, așa că lupta a rămas strânsă până aproape de final.
Finalul a fost însă mai ales al Aliciei Fraga Fernández, importanta jucătoare din centru, care prin două goluri de pus în ramă, a egalat de fiecare dată când bucureștencele s-au distanțat. Din echipa Vâlcei s-a evidențiat și Glibko, cu un gol impresionant cu podeaua, al 12-lea, aducând în mare măsură titlul înapoi la Vâlcea, după șase ani.
Peste 14 secunde suntem campioni, le-a spus Pera jucătoarelor sale la un ultim time-out. 14 secunde mai târziu, CSM câștigase la un singur gol, înscris în ultima secundă, 30-29.
De acum înainte, SCM trebuie să-și câștige toate meciurile pentru a readuce acest trofeu în oraș.
Articol în curs de actualizare
© FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni