CSM București este campioana Europei! Fetele s-au depășit pe ele, au întrecut pe Győr și au câștigat trofeul Champions League

Andrei Năstase 8 mai 2016

După o finală absolut nebună, care face cinste unui sport întreg, CSM București se prezintă începând de acum ca cea mai puternică echipă a Europei!

Pentru sportul din România, performanța lui CSM este remarcabilă, iar oamenii care speră că handbalul se poate reîntoarce între marile noastre pasiuni episodice sunt – și pe bună dreptate – mai entuziaști ca niciodată.

Ajunsă la Final Four-ul de la Budapesta cu șansa a patra, învinsă în grupa principală de toate cele trei contracandidate la titlu, CSM a rătăcit toate calculele hârtiei și a readus, după mai bine de 50 de ani, Liga Campionilor în România. (Precedentul trofeu a fost câștigat de Rapid, în 1964.)

Minunea de joc din semifinala de sâmbătă, când campioana României a trecut în mare viteză de Vardar Skopje, a fost urmată de o finală a nervilor (foarte, foarte) tari cu Győr, echipă care a câștigat trofeul de două ori în ultimii trei ani.

La capătul unei lupte în care CSM a refuzat să piardă frumos, cu fruntea sus (deși Győr i-a oferit, cu generozitate, mai multe ocazii), suporterii din România priveau tabela frecându-se la ochi: 29-26 pentru ale lor, după o finală care și-a amânat concluziile agonizant, până la crudele lovituri de departajare.

S-a ajuns acolo și pentru că fetele antrenate de danezul Kim Rasmussen (care ajunge acum pe lista scurtă a multor echipe de handbal din Europa) nu s-au lăsat impresionate nici de forța, nici de umbra adversarelor: au egalat de două ori în ultimele secunde pentru a trimite meciul mai întâi în prelungiri, apoi la aruncările de la șapte metri, de unde Aurelia Brădeanu a marcat golul decisiv și a adus lacrimile pe masca comună a celor peste 10.000 de suporteri maghiari.

A fost un meci în care Jelena Grubisic (declarată cea mai bună jucătoare a acestui Final 4), Bella Gulldén (cea mai bună marcatoare, cu 104 goluri) sau Oana Manea au strălucit din nou. Absolut toată echipa a fost la înălțime, dar parcă cele trei n-au pus niciun pas greșit pe parchetul sălii László Papp. În aceeași arenă, circa 600-700 de suporteri români au cântat și au dansat, minute bune după fluierul de final, în jurul unei realități de vis: CSM București este campioana Europei.

La finalul partidei, când Oana Manea, roșie în obraji, încă refuza să se despartă de marele (și curiosul) trofeu pe care-l plimba de colo-colo, importanța momentului a început să se așeze lângă simpla bucurie colectivă: ce înseamnă, deci, acest imens succes?

În primul rând, finala va sta mărturie că handbalul este un joc necruțător, care-și alege campionii și campioanele la milimetru: muncești ca apucatul ani de zile și, dacă lipsești două secunde de pe teren, ratezi momentul.

Fetele lui CSM nu l-au ratat. Dacă multă lume aștepta să le vadă pe jucătoarele lui Rasmussen încremenite în fața momentului, lămurite că deja și-au depășit obiectivul, atunci multă lume s-a prins, după câteva secvențe, că CSM a venit pur și simplu să joace handbal.

Jelena Grubisic, în poartă, parcă nici n-a plecat la hotel după semifinala de sâmbătă: din primele minute, croata și-a amintit perfect unde și cum aruncă fostele ei colege de la Győr. Doar Heidi Løke, de pe pivot, a reușit să o surprindă (de trei ori) în primele zece minute, dar Grubisic s-a revanșat cu câteva intervenții decisive, care au plantat în interiorul puternicei Løke primele semințe de îndoială – ele au rodit pe final, când fiecare aruncare a fost decisivă.

Dacă norvegianca a fost punctul central în atacurile campioanei Ungariei, CSM a încărcat o bună parte din muniție în brațul Isabellei Gulldén: cu patru aruncări năprasnice în prima parte a jocului, suedeza le-a ținut pe bucureștence aproape de adversarele lor. Și pentru o bună bucată de vreme, jocul a rămas în preajma unui scenariu similar: Győr la conducere, gata-gata să se desprindă la doi-trei pași, CSM, prin Gulldén sau Oana Manea, trăgând-o înapoi spre egalitate.

CSM_Gullden

Când Győr s-a dus la 8-6, profitând de câteva repuneri foarte rapide (în stilul Norvegiei lui Løke), Kim Rasmussen a scos cartonul de timeout și le-a cerut fetelor sale să joace mai bine fără minge, să se apere ceva mai sus și să nu se teamă. Să nu se teamă de nimic.

La reluarea jocului, Oana Manea, cu două adversare agățate de brațul și spinarea ei, a arătat (din nou) că nu cunoaște nici frica, nici greșeala, și a readus pe CSM la un singur gol. A fost primul moment de inspirație a lui Rasmussen, care de-a lungul finalei a demonstrat de mai multe ori că este (măcar în momentul ăsta, dacă nu cumva de ani buni) unul dintre cei mai valoroși antrenori din handbalul feminin.

După toate indiciile, Kim Rasmussen va pleca de pe banca noilor campioane ale Europei. Unii spun că va antrena naționala Ungariei, dar eventuala destinație contează mai puțin astăzi. Dacă va pleca, Rasmussen – pe care ziariștii români l-au certat de mai multe ori și l-au demis, la jumătatea lui februarie, după înfrângerea din grupe în fața lui Vardar – va pleca împăcat: la fel ca Tomas Ryde (cu echipa națională), danezul a schimbat nu doar felul în care jucăm handbal, dar și modul cum îl înțelegem.

Să le vezi pe fetele lui, în momente decisive pentru carierele lor, zâmbind și chiar râzând este liniștitor. În loc să fie încruntate, în loc să scrâșnească din dinți când marele trofeu părea să le scape printre degete, jucătoarele lui CSM au reușit să rămână prezente în jocul lor de handbal.

De fiecare dată când s-au rătăcit, ba în trecut (ce-ar fi putut fi dacă…), ba în viitor (ce-ar putea fi dacă…), Rasmussen a cerut un timeout să le amintească de prezent (ce este): și-n zarva celor 11.000 de fani gălăgioși le-a vorbit clar, de parcă-n joc ar fi fost cupa județeană, nu Liga Campionilor.

Rasmussen, pentru tot ce a făcut la București din septembrie 2015 și până în finala Ligii Campionilor, va avea un rol principal în frumoasa poveste a lui CSM. Iar isprava acestor jucătoare ne va aminti că principalul rol al sportului este să aducă bucurie oamenilor: ne uităm la sport ca să-i celebrăm pe cei care pot face lucruri pe care toți le îndrăgim, dar puțini le reușim.

Gulldén, de pildă, a reușit să marcheze 15 goluri în finala Ligii Campionilor (și peste 100 de-a lungul competiției); Cristina Vărzaru a reușit să câștige pentru a patra oară Liga Campionilor; Aurelia Brădeanu a reușit să rămână Aurelia Brădeanu, a marcat golul victoriei și și-a împlinit un vis. În fine, întreaga echipă a reușit să rămână în meci atunci când Győr a trecut într-o treaptă superioară și s-a dus la 21-19, cu cinci minute înainte de final. Fetele au egalat și atunci, au egalat și la 22, în ultimele secunde din timpul regulamentar, și apoi au revenit încă o dată, pentru 25-25, când Győr avea deja o mână pe trofeu.

Iar înainte de aruncările de departajare, în cercul pe care l-a desenat la repezeală, pentru a le găsi pe curajoasele care să marcheze de la șapte metri în finala Champions League, Rasmussen făcea glume cu jucătoarele lui. Vărzaru și colegele ei au pornit spre loteria asta zâmbind. S-au întors de acolo alergând una în brațele celeilalte, cu gura până la urechi și cu medaliile de aur la gât.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.