CSM București găsește soluții și fără Cristina Neagu, câștigă cu Bietigheim, trece pe primul loc în grupa ei de Liga Campionilor!
Lead.ro 25 octombrie 2020Fără Cristina Neagu, dar cu aceeași apărare puternică pe care a arătat-o și acum o săptămână, cu Ferencvaros, CSM București a câștigat contra lui Bietigheim, 32-22, a ajuns la patru victorii în cinci meciuri de Champions League și conduce momentan Grupa A: un punct și un meci în plus față de Vipers și Rostov.
*
Ajunse în Germania fără Cristina Neagu, accidentată din nou – nu foarte grav – la chiar ultimul antrenament dinaintea acestui joc cu Bietigheim, jucătoarele lui CSM s-au convins foarte repede că avertismentele antrenorului Adi Vasile n-au fost de pomană. „Va fi cel mai greu meci al nostru. Ar fi cea mai mare greșeală să ne subestimăm adversarul”, spunea el zilele trecute, avertizând că „ Bietigheim este echipa care poate bate pe oricine, dacă prinde o zi bună. Trebuie să ne concentrăm mai mult decât la orice meci, e poate cel mai important meci al nostru”.
Într-adevăr, adversarele au început bine, au condus cu 7-5 la jumătatea primei reprize, până când extremele lui CSM au început să ofere soluțiile acolo unde atacurile din centru n-au reușit să treacă de înalta linie defensivă adversă.
Bietigheim a mai bătut-o pe CSM și în toamna lui 2018. De atunci, echipa germană a schimbat mai mult de 10 jucătoare – șapte chiar sezonul acesta – însă a reușit să-și păstreze stilul și argumentele: forță de aruncare la linia de nouă metri, pivoți mobili și puternici, un joc de pase rapid și multă mișcare în atacurile poziționale.
Și totuși, deși n-a arătat deloc rău cu Rostov (31-32) sau cu Vipers Kristiansand (29-33), Bietigheim a pierdut primele cinci meciuri din actualul sezon de Liga Campionilor.
Dacă meciul cu CSM poate fi un reper, am văzut și de ce le-a pierdut: pentru că atacul lui Bietigheim se sprijină mult pe două-trei jucătoare. Odată blocate Schultze, Reimer sau Naidzinavicius, ofensiva lui Bietigheim are probleme. Mai ales în fața unei apărări agresive, ceva mai avansate și foarte mobile. Or exact asta a avut CSM (mai ales în prima repriză) în meciul din Germania.
Cu lucrurile bune din apărare, CSM a reușit să-și ascundă slăbiciunile din atacurile poziționale, unde lipsa Cristinei Neagu se simte și la coordonare, nu doar la finalizare. În locul Cristinei, Omoregie a fost foarte activă, angajările la pivot au fost mai rare, iar finalizările de la distanță au lipsit, așa că jocul cu extremele a devenit esențial pentru CSM.
WATCH: An absolutely audacious finish by @csm_bucharest's Siraba Dembele Pavlovic! @sgbbm will have to find a way to stop this ASAP! #deloehfcl pic.twitter.com/OI2iFJzqiy
— EHF Champions League (@ehfcl) October 25, 2020
Tocmai golurile lui Dembele și Carmen Martin – cu a patra ei reușită până aici – au contribuit la prima desprindere pentru CSM, 12-10 în minutul 27. Golul de +3 a venit de la Cvijic, după trei finalizări ratate din poziții foarte bine, iar Adi Vasile a avut inspirația să ceară un time-out pentru a se asigura că atacul din ultimele secunde ale primei părți va fi și el fructificat: Lazovic a marcat superb pentru 14-10 la pauză, un avans obținut în ultimele patru-cinci minute ale reprizei, dar un avans decisiv.
În partea a doua, CSM s-a dus repede la +8, 19-11, după 10 minute foarte bune, cu multe goluri pe contră și cu aceeași apărare zgârcită, înainte ca Bietigheim să profite de o ușoară relaxare a CSM-ului pentru a se apropia la patru și chiar trei goluri, 20-17 pentru CSM.
Însă meciul s-a rupt definitiv după un nou time-out inspirat al lui Adi Vasile, care le-a cerut jucătoarelor sale concentrare până la final.
Cu opt goluri consecutive, două dintre ele marcate de Bianca Bazaliu, intrată foarte bine pe inter stânga, CSM s-a distanțat la 28-17, cu 10 minute înaintea finalului.
Smeets s-a remarcat și ea în extremă, iar Grubisic și Denisa Dedu au avut grijă să scoată chiar și puținele mingi trecute de apărarea din fața ei, o apărare în care Gabi Perianu, Crina Pintea, Barbara Lazovic și colegele lor din centru au arătat din nou foarte bine.
S-a terminat 32-22 pentru CSM, al doilea meci la rând în care apărarea și jocul colectiv au fost principalele argumente, un joc în care Carmen Martin și Elizabeth Omoregie, ambele cu câte șapte goluri, au jucat excelent.
RESULT: @sgbbm 22:32 @csm_bucharest
A strong second half from CSM helped them finish well clear of BBM in this Group B encounter! #deloehfcl pic.twitter.com/n4xwxihjYt
— EHF Champions League (@ehfcl) October 25, 2020
**
Pe 7 noimebrie, CSM Bucureși va juca în deplasare cu Krim, un meci pe care, dacă recuperarea ei merge bine, Cristina Neagu ar trebui să-l prindă în teren.
În noul format competițional, cu două grupe de opt echipe, CSM București trebuie să se claseze între primele șase echipe – cu cât mai sus, cu atât mai aproape de obiectivul de-a participa în Final 4-ul de la Budapesta, în primăvara viitoare. Primele două clasate din fiecare grupă se califică direct în sferturile de finală, locurile 3-6 joacă în optimile de finală.
Săptămâna trecută, în seria Neînvinșii, Cristina ne-a spus că drumul înapoi după operația de reconstrucție a ligamentului încrucișat anterior a fost cel mai dificil din cariera ei. „A fost prima oară în cariera mea când mi-a fost frică după o accidentare. Dar pur și simplu am trecut peste. Ține enorm de mult de psihic. În momentul în care am intrat pe teren, am zis: Ori, ori. Ori intru și nu mă mai gândesc și încerc să fac să fie bine, ori nu intru. (…) Vreau să dau tot ce am mai bun în anii care urmează. Să prețuiesc tot ce trăiesc pe teren, pentru că numai eu știu cât de mult am suferit și ce sacrificii am făcut să fiu din nou acolo.”
În Grupa B, SCM Râmnicu Vâlcea a pierdut săptămâna trecută și cu Gyor, după o altă primă repriză foarte bună, și n-a reușit să joace în acest weekend cu Dortmund, după ce alte jucătoare au fost infectate cu noul coronavirus.
SCM a pierdut primele patru meciuri într-o Grupă B în care se va bate probabil pentru locurile 5 și 6.
Foto: EHF Twitter
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni