Cu Leo și Cristiano în ghetele lui Diego: despre viață și operă, despre viață sau operă

Ciprian Rus 29 noiembrie 2020

Ajuns în gura porții Raiului, Dieguito va dribla el cumva, nu încape vorbă. Numai că, se știe, până să ajungi la „portar”, la Sfântul Petru, te mănâncă „sfinții”. Și era limpede că nu va fi decât o chestiune de timp până când va apărea discuția despre viața lui Diego Armando Maradona, în contrast – sau nici măcar – cu opera sa. Ni s-a repetat ce știam oricum: Maradona a fost imperfect.

Însă marea lecție pe care ne-a oferit-o Diego e tocmai asta: că un meci nu durează 90 de minute, că golul cască un gol, că meciul ține până la următorul meci, ca într-un „loop” perpetuu, că granița dintre viață și operă se subțiază tot mai mult, pe măsură ce succesul devine mai mare. Diego a fost victima perfectă a propriului succes. Onest, vulnerabil, asumat, nu ni s-a plâns niciodată.

Poate că Diego nu are nevoie de avocați nici acum. Și-a recunoscut singur slăbiciunile, a plătit pentru ele. În vremuri mai aseptice – și nu doar epidemiologic -, precum cele pe care le trăim noi, Diago ar fi avut parte de consilieri care să-l ajute să-și trăiască viața altfel. Pe vremea lui, la Napoli, unde ajunsese avid să joace și să trăiască după o experință mai degrabă mediocră la Barcelona, „consigliere” însemna, totuși, altceva.

Cu totul altceva, dacă ne amintim începutul anilor ’80 în sudul sărac, frustrat și corupt al Italiei, cu un deceniu înainte de începutul operațiunii „Mani pulite”. Acum doar câțiva ani, vedete de primă mână ale lui Napoli au părăsit echipa, în plină glorie, după ce primiseră amenințări din pricina performanțelor sportive. Care a fost atmosfera în care jucau Maradona și colegii lui putem doar să ne imaginăm.

Până la urmă, Diego și-a ales singur propriul drum. Iar alegerile lui – mai mult sau mai puțin impuse în termen de anturaj sau vicii – fac parte din povestea traiectului său sportiv. E indiscutabil că ele i-au alimentat succesul fulminant din anii ’85-’90. Discutabil e doar dacă un alt stil de viață l-ar fi ajutat mai mult – și asta, eventual, mai degrabă după 1990.

În orice caz, opera lui Diego nu poate fi înțeleasă fără viața lui, așa cum a fost ea. De fapt – și aici e cheia demonstrației – nu-i vorba doar de viața lui Diego Maradona.

Priviți-l pe Leo Messi, în aceste luni, departe de cel mai bun prieten, Luis Suarez. Leo e un tip echilibrat, un campion desăvârșit, un tip departe de orice fel de excese, aproape fără biografie. Ce-i lipsește lui Leo acum? O vorbă bună și un mate uriaș, o poantă cu un prieten de suflet, un om cu care el, supremul introvertit, să se înțeleagă din priviri, fără atâtea povești. Doar atât îi lipsește, și uite că parcă nu mai este ce-a fost? – cum spun deja foarte mulți.

Sau, altfel: scoateți-l pe Cristiano Ronaldo din rutina lui. Dați-i să bea ce bea Diego, țineți-l treaz până la orele la care „juca” Diego și va fi cu totul și cu totul alt om. Schimbați-i dieta strictă, de care râdea prietenul Evra, invitat la „trei frunze” la prânz, și veți vedea cât de mult înseamnă viața și anturajul – contextul – în „opera” unui artist de mare calibru.

Faptul că Maradona a performat într-un mediu atât de controversat, în general, și atât de contestat azi, în particular, e un subiect de investigat. Dar poate cu mai puțină patimă și cu mai multă empatie: nu mai suntem, totuși, în sudul fanatic al anilor ’80. Știm, fatalmente, mai multe despre drama și despre trauma din spatele performanțelor care ne-au ridicat în picioare la marile competiții din „epoca” lui Maradona.

Vorbim, adesea, ultra tacticizat despre diferențele dintre anii ’70, ’80, ’90 sau 2000 în materie de sport. Revăzând acum, sub lupa moraliștilor, cariera lui Diego Maradona, avem șansa să înțelegem cât de mult s-a schimbat și viața unui sportiv – ce echipe au acum în jurul lor, de la media și legal la psihologic și PR sau marketing, Messi, Neymar sau Cristiano! -, dar și lumea sportului în ultimii 30 de ani.

E simplist să-l judecăm pe Maradona, superstarul anilor ’80, după criteriile noastre de azi, fără să ni-i imaginăm pe campionii de azi trăind în ritmul vieții lui Diego. Sau, măcar, în afara confortului care e fundamentul succesului lor. Iar răspunsul e – poate – dincolo de bine și de rău. Și dincolo de recordurile care țin, azi – ca un exces post-maradonian -, loc de viață.

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.