La Euro 2024, Naționala „Generației 2019” poate întrece performanțele europene ale „Generației de Aur”

Ciprian Rus 12 iunie 2024

Când s-a calificat, entuziasmant, la Euro 2019, generația U21, preluată de Mirel Rădoi de la Daniel Isăilă, a făcut-o după o lungă secetă de rezultate la tineret, dublată de o dezamăgire cronică la nivel de primă reprezentativă. Cu Anghel Iordănescu pe bancă, Naționala mare jucase la Euro 2016, cu doar trei ani în urmă, dar neputința cronică din „decisivul” cu Albania lăsase fără speranțe pe toată lumea. Era mai limpede ca oricând nevoia unei schimbări radicale, iar trupa lui Răzvan Marin, Ianis Hagi și Dennis Man se ridicase tocmai la timp.

O țară întreagă a urmărit, în premieră, cu sufletul la gură, parcursul european al unei echipe de tineret: era atât de mare foamea de fotbal bun și de rezultate, era atât de mare dorul bucuriei descătușate încât calificarea în semifinalele Euro 2019 a căpătat proporții epopeice. Adevărul e că băieții lui Mirel Rădoi – și Mirel Rădoi însuși – și-au meritat pe deplin laudele după ce-au ieșit pe locul 1 dintr-o grupă infernală, cu Croația, Anglia și Franța, și a jucat de la egal la egal cu Germania, în semifinale, pierzând la mici detalii prezența în finala competiției.

Construită pe scheletul Academiei lui Gheorghe Hagi, care a investit tot ce avea mai bun, uman și financiar, în progresia grupei fiului său, Naționala U21 a obținut nu doar niște rezultate nesperate la turneul din Italia și San Marino, dar a jucat și un fotbal deschis, avântat, entuziasmant. Exact ce-și dorea publicul, după șirul de experiențe cu fotbal parcimonios care a urmat apusului „Generației de Aur”. Foamea de rezultate și de fotbal modern era atât de mare încât Ianis și compania au fost imediat împinși spre Naționala mare, unde avea să-i ajungă din urmă, curând, și selecționerul Mirel Rădoi.

Privită azi, cu detașare, schimbarea de generație n-a fost gestionată grozav. Și tocmai lipsa de maturitate ori elanul nestăpânit al noilor veniți – numai George Pușcaș, om de bază la Euro 2019, are pe conștiință un penalti ratat când nu era el cel desemnat să tragă, apoi o eliminare total inoportună – ne-a costat în momente cruciale pentru un pas în față mai rapid decât această calificare la Europeanul din Germania. Ajunși la vârsta maturității, vârsta la care marele Gică Hagi profita de Revoluția din ’89 pentru a juca în Occident, la Madrid, fiul Ianis Hagi și colegii săi pot fi creditați cu o experiență superioară anilor din carnetul de fotbalist. Au deja, în cariera la Națională, suficiente greșeli din care să învețe ce era de învățat.

Nu mai puțin de 10 jucători din generația de atunci (cu tot cu Răzvan Marin, care nu a fost lăsat la lot de Ajax) se regăsesc azi, după cinci ani, în convocatorul lui Edward Iordănescu. Lor li se alătură alți nouă jucători, mai tineri, care au mers pe valul înalt stârnit de echipa U21 din 2019 – Rațiu, Drăgușin, M. Marin, Mihăilă, Bîrligea, Racovițan, Grameni, Târnovanu, Sava: cei mai mulți au bifat și ei competiții de tineret precum Europene sau Jocuri Olimpice, fără să se facă de râs, dimpotrivă.

Practic, din „vechea gardă” din 2016, momentul când nu mai vedeam deloc viitorul fotbalului nostru, au rămas doar câteva excepții, cea mai notabilă a lui Stanciu, căpitanul echipei Naționale. Selecția lui Edward Iordănescu, care-i lasă acasă pe Chiricheș sau Chipciu, certifică schimbarea definitivă de generație, iar întrebarea e dacă această nouă gardă, care și-a trecut în palmares calificarea la Euro după opt ani lungi, va reuși să facă încă un pas în plus. Într-un moment în care comparația cu „Generația de Aur” e fatalmente foarte vie, Euro 2024 e șansa „Generației 2019”, care se bătea de la egal la egal cu puști precum Foden, Mount, Tammy Abraham, Upamecano, Guengouzi sau Thuram. Va reuși sau nu să profite de ea?

*

Când vorbește despre calitățile echipei sale, selecționerul Edi Iordănescu vorbește despre „disciplină, spirit de luptă și coeziune”. Dar, poate, marele atu al Naționalei de azi ar trebui să fie omogenitatea. Puține selecționate se pot lăuda cu un lot în care atât de mulți jucători au jucat împreună ba la juniori, ba, mai apoi, la echipele de club și la diversele categorii de vârstă în echipamentul tricolor. De la mijloc în sus, cu excepția lui Nicu Stanciu și Alibec, toate formulele din sistemul 2-3-1 sunt construite în jurul unui nucleu care se cunoaște foarte bine. Într-o structură cu Răzvan Marin, Stanciu – Man, Hagi, Coman – Pușcaș, deloc improbabilă, doar căpitanul ar fi un „intrus”. Dar și în apărare, Nedelcearu și Rus, respectiv Rațiu și Drăgușin se cunosc suficient de bine.

Practic, lipsește doar portarul pentru ca „noul val” pornit după 2019 dinspre lotul de tineret să poată da un prim 11 cât se poate de echilibrat la Euro 2024. Plus fundașul stânga, vechea noastră problemă de la lot…

Totuși, și aici, absențele lui Ionuț Radu, Florin Ștefan sau Cristi Manea, care puteau acoperi respectivele posturi, sunt mai degrabă circumstanțiale. Portarul crescut de Inter a ajuns rezervă la Bournemouth și a pierdut contactul cu Naționala, după ce făcuse un sezon bun la Auxerre, cu scăpări rare, dar spectaculoase, precum cea care i-a dat campionatul lui AC Milan. E drept, nici Horațiu Moldovan, cel mai bun om al nostru în calificările pentru Euro, nu joacă la Atletico Madrid. Prezență constantă la lot, Cristi Manea ratează Euro din pricina unor probleme cu angajamentul său la CFR Cluj, probleme care l-au propulsat și la club, și la Națională, pe Mogoș, în vreme ce Florin Ștefan, în creștere de cotă la Sepsi, nu a fost considerat de selecționer o variantă rezonabilă pentru Bancu.

Fără a suferi căderi abisale după 2019 – deși, unii ca Nedelcu, Boboc sau Ciobanu n-au confirmat încă talentul arătat la tineret -, carierele de club ale jucătorilor care ne-au entuziasmat în Italia și San Marino nici n-au luat avântul pe care ni-l doream. Răzvan Marin nu s-a impus la Ajax, Ionuț Radu nu a fructificat șansa de a fi rezervă la Inter, Pușcaș n-a profitat de ocaziile avute în prima ligă italiană, Ianis Hagi nu a confirmat în Primera, după accidentarea gravă de la Rangers, Mihăilă n-a prins „trenul” Atalanta. În fine, el și Man vin, totuși, după o calificare în Serie A cu Parma, izbândă care definește cel mai bine situația la club a jucătorului român: fie rezervă la echipe de top (Drăgușin la Tottenham, Moldovan la Altetico), fie prezențe constante undeva la intersecția Seriei B cu Serie A și a Segundei Division cu Primera.

Dacă situația particulară a jucătorilor noștri invită la prudență în privința Euro 2024, unde vom întâlni exclusiv echipe cu o cotă mai ridicată decât a noastră, tocmai istoricul comun al acestei generații, clădit nu doar pe muncă, ci și pe curajul și talentul debordant afișat în momentul 2019, lasă loc de optimism. La 21-22 de ani, băieții au arătat că se pot lupta cu unii dintre cei mai buni jucători de vârsta lor. Acum, la 25-26, nu trebuie decât să reușească același lucru. Dacă rezultatele de la tineret nu au reprezentat trambulina așteptată în cariera de club, un parcurs solid de la Euro îi va ajuta cu siguranță să-și împlinească destinul de fotbaliști.

În 1996, când „Generația de Aur” a făcut cel mai dezamăgitor turneu final al său, și tocmai când așteptările noastre erau cele mai mari, jucătorii noștri erau mari vedete prin Europa. Chiar și așa, s-au întors fără niciun punct. De altfel, România are o singură victorie, în meciul istoric cu Anglia din 2000, în fazele finale ale Europenelor. Asta ar trebui să ne dea mai mult context în privința așteptărilor de la ai noștri. O singură victorie la acest Euro ar egala cea mai bună performanță a noastră în turneu! Dacă Ianis Hagi și Răzvan Marin – ba chiar și Edi Iordănescu – își doresc să depășească generația părinților lor, nu trebuie decât să câștige un meci și să iasă din grupele competiției. Orice altă victorie, în grupe sau în fazele eliminatorii, ar fi, deja, istorie. Acum e momentul lor: șansa unei generații.

 

FOTO: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.