David Popovici: „M-aș întoarce mâine în bazin. Abia aștept să merg la următorul concurs, să le demonstrez că s-au bucurat prematur”

Corespondență Lead.ro din Fukuoka, Japonia

După cursa de 100 de metri pe care a încheiat-o pe locul 6, David Popovici a venit optimist și zâmbitor în zona mixtă, N-a mai avut nevoie să se așeze pe scaun și a răspuns mai multor întrebări, vorbind cu împăcare și maturitate despre experiența din Japonia, una care nu s-a încheiat cu medalii de această dată.

Era deja motivat să se întoarcă la treabă, înțelegând, însă, în același timp, că are nevoie să-și ia un pic de timp pentru el și să reflecte la o experiență din care spune că a învățat foarte multe.

David vede Mondialul din Japonia ca pe un moment eliberator, și spune că va lua cu el sentimentul pe care l-a avut pe ultimii metri de bazin în cele două finale de la Fukuoka și-l va folosi ca motivație la antrenamente. Uite ce a declarat:

Întrebat despre faptul că și pe finalul cursei de 100 n-a părut să mai aibă resurse să lupte, a spus că „din fericire, tot ce nu mi-a ieșit poate fi antrenat și va fi antrenat. Dacă ar fi după mine, m-aș întoarce mâine în bazin, dar, din păcate sau din fericire, de fapt, trebuie să-mi iau și niște timp liber pentru mine, să reflectez asupra tot ceea ce s-a întâmplat, asupra anului, care a fost cu suișuri și coborâșuri. Un an complicat, ciudat, atipic pentru mine. Și nu e deloc sfârșitul lumii. Abia aștept să merg la următorul concurs, să le demonstrez că s-au bucurat prematur poate de locurile mele mai îndepărtate de cea mai înaltă treaptă a podiumului, asta la adversarii mei mă refer. Și, da, sunt și un pic bucuros că s-a terminat, pentru că, fie că vreau sau nu să o recunosc, a fost un stres. Abia aștept să pot să mănânc bine, să dorm bine și să-mi reculeg gândurile. 

David mai spune că a învățat foarte multe din experienta de aici. „Cred că prefer să fiu un sportiv mai degrabă complet, sau mai complex, învățând să pierd și cum să gestionez o pierdere și să pot să învăț din asta. Prefer să fiu așa, decât să fiu un robot perfect care câștigă întotdeauna. Și cum vorbeam și cu antrenorul meu ieri, într-un mod bizar, e eliberator cumva, să știu că nu sunt perfect, să pot să scap într-o vreme de așteptările pe care mi le-am impus și creat eu mie. Și așa că e parcă o gură de aer proaspăt să mai simți cum e așa, să-mi demonstrez că, băi, nu vine totul la pachet și gata – trebuie să muncesc pentru ce vreau să ating.”

Întrebat dacă s-a bucurat de cursele de aici, cum spunea des anul trecut, a spus că „da, dar mai mult am avut de învățat din fiecare, inclusiv din calificări, semifinale până în finale. Și m-am bucurat de ele, pentru că întotdeauna îmi place atmosfera. E un sentiment pe care foarte puțini au privilegiul de a-l simți, și anume să fie într-o finală de campionat mondial sau de olimpiadă. Și numai să ajungi aici e o mare realizare și nu trebuie să o iau ca atare, trebuie să fiu recunoscător pentru locul meu aici, să fiu conștient că am muncit pentru el, și în același timp sunt conștient că pot munci și mai mult în continuare pentru a mă impune din nou la cel mai, cel mai înalt nivel. ”

Dacă speră ca la Jocurile Olimpice de la Paris să se simtă la fel de bine ca la Roma: La Roma a fost foarte frumos. A fost, obiectiv vorbind, cel mai de succes concurs al meu. N-am cum să ignor asta, dar nu pot nici să rămân ancorat în trecut. Pot să fac comparații în legătură cu ce am simțit atunci, ce emoții am sau am avut, dar realitatea e că fiecare zi e imprevizibilă, starea e imprevizibilă, depinde cum ai dormit, cum ai mâncat, trebuie să se alinieze câteva stele acolo pe cer.

Deci, după cum am spus, nu pot să rămân ancorat acolo. Am avut de învățat și, în același timp, nici nu pot să mă compar întotdeauna cu ce s-a întâmplat acolo, pentru că nu vreau să rămân blocat în trecut. Ar fi o greșeală și nu aș fi fericit. Și, mai important decât absolut orice rezultat ever e să mă simt bine. Așa că prefer să trăiesc în prezent, să nu-mi fac griji despre viitor, pentru că e numai imaginar, și, în schimb, să-mi plănuiesc mișcările.”

Cu ce sentiment încheie acest Campionat Mondial? „De ușurare. Ca întotdeauna. De eliberare, de ușurare că s-a terminat. Întotdeauna e așa după ultima cursă, indiferent de rezultat. Și mai motivat ca niciodată. Acum am spus, dacă ar fi după mine, m-aș întoarce mâine în bazin, dar nu mi-ar prii. Așa că, da, trebuie să-mi iau și niște timp liber, să văd ce fac cu el. Asta e dilema acum, cum îmi umplu timpul liber, pentru că sunt obișnuit cu munca în fiecare zi. 

Sunt mai motivat ca niciodată și, după cum o văd, am două opțiuni. Stau, îmi plâng de milă, accept consolările… De fapt, ascult consolorile oamenilor care își fac mai multe griji pentru mine decât îmi fac eu, sincer. Am oameni mai necăjiți pentru mine decât sunt eu. Dezamăgit sau ceva. Cum nu sunt, de altfel. Pentru că e un concurs și așa merg concursurile. Cineva trebuia să ia și locurile 4 și 6. Deci asta e prima variantă, stau, îmi plâng de milă, ascult consolările oamenilor mai îngrijorați decât mine. Pentru mine, ironic. 

Sau mă gândesc la cum m-am simțit pe ultimul bazin din 200, pe ultimul sfert din 100 de metri, și las acest sentiment să mă conducă, să fie focul pentru ce urmează să antrenez la antrenament. Deci, ori îmi plâng de milă, ori sunt mai motivat. Și sunt mult mai motivat. Nu o să stau să mă gândesc la ce s-a întâmplat greșit. O să învăț din asta, dar nu pot să rămân ancorat în ce s-a întâmplat.”