„David Popovici rămâne singurul de pe planetă capabil să coboare sub 1:43. Are un plafon incredibil de înalt”

Adrian Țoca 30 iulie 2023
Proiect susținut de
× Proiect susținut de

E un fapt știut în mass-media din sport: cei mai buni analiști sunt chiar cei care vin din sportul respectiv, care au fost acolo, în arenă, și au trecut prin exact aceleași stări și situații precum sportivii momentului. Nu doar că înțeleg și intuiesc mai multe, dar au abilitatea de a pune punctul pe i mai ușor decât noi toți ceilalți. Kyle Sockwell este unul dintre acești analiști: fost înotător în NCAA, Kyle este acum una dintre cele mai apreciate voci în online în preajma și în timpul marilor competiții de înot, despachetând ce se întâmplă în bazin într-un stil care i-a atras o bază importantă de urmăritori.

Fanii români l-au observat încă de anul trecut, în timpul exploziei lui David, când câteva dintre tweet-urile lui Kyle despre David au făcut deliciul admiratorilor lui David. Anul acesta, Kyle a avut o serie de postări interesante, după ce o jurnalistă de la o televiziune italiană l-a întrebat pe David „ce-i în neregulă cu tine”, analistul american încercând să explice urmăritorilor săi care-i modul potrivit de a aborda un sportiv abia ieșit din cursă.

Despre asta, dar și cu ce a rămas din evoluția lui David la acest Mondial și care-s perspectivele mergând spre Paris, spre Jocurile Olimpice, într-o discuție cu Kyle Sockwell.

 

Cum ai evalua evoluția lui David per ansamblu la acest eveniment?

David este într-o situație fără corespondent, prin care au mai trecut și alți mari campioni ai acestui sport; o situație în care, atunci când îi privești evoluția prin prisma standardelor restului lumii, ea poate fi văzută de unii drept un eșec.

Cred că David ar fi primul care ți-ar spune că n-a fost tocmai în elementul lui, și că are treabă de făcut acum. În același timp, dacă un 1:44 la 200 de metri liber, și un 47 la 100 de metri liber sunt rezultate ce pot fi descrise drept “eșec”, sau un rezultat mai puțin decât optim, sau un rezultat din care să învețe… Asta nu înseamnă decât că David are un plafon incredibil de înalt de aici înainte, pe măsură ce învață să gestioneze statutul pe care și l-a câștigat, acela de superstar.

Ce ai aflat nou despre David după aceste Mondiale? Ce crezi că a aflat nou el despre el? Ce crezi că au aflat nou rivalii lui despre el?

Cred că am aflat cu toții aceleași câteva lucruri și, de asemenea, am învățat câteva lecții.

1) Felul în care înotul avansează este comparabil cu forță necruțătoare, care, dacă nu țin pasul cu ea, îi va face până și pe cei mai mari înotători să pară muritori.

2) Felul în care gestionează și utilizează David pașii înapoi e similar cu felul în care au făcut-o sau o fac cei mai mari din acest sport. Adică păstrează o gândire pozitivă și rămâne concentrat pe următorii pași în dezvoltarea sa în drumul spre Paris, în loc să lase rezultatele din Japonia să-l consume, să-l convingă cumva că performanțele lui anterioare ar fi fost o întâmplare. Abilitatea de a face asta este o altă unealtă în geanta lui plină de calități speciale care-l diferențiază de restul. 

3) Rivalii lui David probabil că au aflat, cu ocazia asta, că David poate fi bătut. Dar asta se poate întâmpla doar dacă el coboară la nivelul lor, nu pentru că ei s-au ridicat la nivelul lui. Pentru mine, David rămâne un mare, mare favorit în cursa de 200 de metri liber, știind că are abilitatea de a înota distanța în 1:42:99 sau mai bine de atât. Și rămâne un mare favorit, chit că nu la fel de mare ca la 200, în cursa de 100 de metri liber.

 

David ne-a spus în Japonia câteva lucruri interesante, printre care faptul că e ușurat, într-un fel, să afle că nu e perfect, că alege să fie un atlet mai complex, chiar dacă asta înseamnă să învețe să piardă – dar, în același timp, că e mai motivat ca oricând și, dacă ar fi după el, ar fi deja în bazin, la pregătire, și că va lua focul acestui rezultat din Japonia cu el la pregătire. 

Cum ți se pare atitudinea lui?

O să fiu scurt aici și o să-l las pe David să răspundă. Să zicem doar atât: dacă aș fi cineva care vrea să câștige aurul olimpic la anul la 100 sau la 200, și aș citi declarațiile astea ale lui David, știind contextul în care au fost făcute… aș face bine să trec la muncă acum. 

Firește că e încă devreme, dar poți încerca să îți imaginezi cum va arăta peisajul în cursele de 100 și 200 la anul, în preajma Jocurilor Olimpice?

Suta s-ar putea să fie una dintre cursele din sport cu cea mai mare aglomerație de pretendenți valoroși, indiferent că vorbim de masculin sau feminin. Iar dacă asta nu e neapărat o noutate, viteza cu care toți favoriții înoată acum este, cu siguranță, ceva nou în dinamica sportului nostru. Ținând cont de acest aspect al “adâncimii” plutonului, cred că, dacă David va fi în forma lui de top intrând în Paris, va avea un avantaj uriaș în fazele preliminarii și în semifinale, pentru că un înotător care poate face suta în 46,8 va fi capabil să nu forțeze, să nu dea totul, în semifinale și serii, spre deosebire de un înotător care face suta în 47,4, care va trebui să lupte cursă de cursă. 

La 200 de metri, cu David în forma lui de vârf, pentru mine nu e o bătălie atât de strânsă. La cum stau lucrurile acum, David este singurul înotător de pe planetă capabil să se ducă sub 1:43:00 în proba asta, iar după el nu e nimeni prea aproape. Chiar și nefiind în forma lui cea mai bună în Fukuoka, timpul intermediar al lui David de la 150 de metri a fost exact acolo unde l-am văzut în trecut. Ce i-a lipsit a fost acea viteză necruțătoare cu care să încheie cursa, cu care am devenit atât de obișnuiți la el. Știind toate aceste lucruri, nu cred că va fi necesar prea mult efort ca să-și recapete acea putere pe ultimii 50 de metri, având la dispoziție un an întreg pentru asta. 

O întrebare pusă chiar lui David după una din cursele din Japonia te-a inspirat să postezi acel thread inspirațional de pe Twitter. Având backgroundul pe care-l ai tu, poți să ne descrii cum se văd lucrurile din perspectiva unui atlet care tocmai ce-a ieșit din bazin și este abordat de un reporter la modul acela? Cum percepe el sau ea lucrurile?

Sunt în postura cuiva care a fost norocos să aibă o relație strânsă cu câteva dintre cele mai mari nume din acest sport, și, în același timp, să lucreze în domeniu, să le promoveze munca, să le spună poveștile. Asta cred că mă plasează într-o situație unică, din care pot înțelege atât partea sportivului, cât și perspectiva jurnaliștilor. 

În înot nu creștem primind un training media corespunzător, nici nu avem ocazia să-i vedem prea des pe cei mai buni înotători interacționând cu media, așa că poate fi o relație dificil de navigat. 

Ținând cont de asta, când o întrebare a unui jurnalist e formulată în așa fel încât pare ca o abordare acuzatorie, aceste sentimente sau intenții perceput acuzatorii ajung să fie primite de către sportiv într-un mod amplificat. Mai ales când sportivul, abia ieșit din bazin, n-a avut suficient timp să digere ce s-a întâmplat, să-și analizeze și să-și înțeleagă evoluția. 

Cred că e important dacă arăți măcar un pic de empatie atunci când e cumva evident că un sportiv tocmai ce a avut o evoluție nu tocmai pe măsura așteptărilor sale, sau ale fanilor săi. Acel strop de empatie poate să conteze mult, poate să facă o diferență în a-l ajuta pe sportiv să ajungă la pace cu situația și să-și ia un moment înainte de a răspunde întrebărilor. 

Media este și va fi mereu parte din sport, e o parte care aduce valoare sportului. Este un activ valoros pentru sportivi, pentru că are o contribuție în a-i ajuta să-și câștige existența, aducându-i aproape de cei ce iubesc să-i vadă concurând. Trebuie să învățăm cum să facem această relație dintre media și sportivi una de beneficiu mutual, asta-i ceva la care trebuie să ne străduim să devenim cu toții mai buni, pe măsură ce timpul trece. 

Filosofia mea generală în ce privește implicarea media în înot este asta: este jobul nostru să-l ajutăm pe un atlet în a-l ghida spre o prestație media care să-i ajute, pe termen lung, cariera. Este treaba noastră să-i ajutăm pe sportivi să dea mai mult decât un răspuns standard, gen “m-am simțit bine în timpul cursei” sau “ultimii 25 de metri m-au durut”, și să se deschidă mai mult către răspunsuri care reflectă cine sunt ei cu adevărat, care-i personalitatea lor. A-i ajuta să facă asta este, după mine, faza următoare a dezvoltării relației dintre media și sportivi.

Empatie înainte de a pregăti o întrebare după un eșec, și bucurie înainte de a pregăti o întrebare după o victorie.  

 

Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.