De la iluzii la realitate: Barcelona se desparte cu răceală de Leo Messi. În lipsa emoțiilor, cifrele dau imaginea unui mariaj imposibil
Ciprian Rus 6 august 2021„Nu vreau să dau false speranțe”. Joan Laporta a repetat de mai multe ori această idee, în fața tirului întrebărilor presei spaniole, aflată, la fel ca suporterii Barcelonei, „in denial”, în ciuda faptului că informația că Leo Messi nu va mai continua la clubul din capitala Cataloniei a devenit oficială joi seară. De-acum este limpede: cu o mină resemnată, complet lipsită de emoție, fără să îi tremure un mușchi pe față, președintele Barcelonei a readus pe toată lumea la „realitate” – fani, jurnaliști, oficiali din lumea fotbalui. Și nu numai, căci impactul știrii depășește cu mult granițele sportului. „Realitate” a fost, la rându-i, un cuvânt folosit excesiv, practic la fiecare răspuns, de către Joan Laporta. Iar realitatea, spune președintele Barcelonei, e că acordul la care clubul ajunsese cu superstarul Leo Messi, cel mai mare jucător din istoria de peste 120 a formației „blau-grana”, nu a putut fi oficializat din pricina reglementărilor stricte impuse de Liga Spaniolă de Fotbal, LaLiga.
„Și Messi, și clubul și-au dorit foarte mult să continue împreună. Din păcate, cu contractul pe care Messi îl merită, masa salarială a clubului ar fi ajuns la 110% față de încasări, lucru inacceptabil pentru LaLiga”, a explicat Laporta. Finalizat zilele trecute, auditul financiar comandat de noua conducere în momentul intrării în rol, a devoalat o situație economică mult mai proastă decât s-au așteptat noii mandatari aleși de „socios”: pierderile din sezonul trecut s-ar ridica la circa 500 de milioane de euro. În aceste condiții, singura variană pentru înregistrarea contractului lui Lionel Messi ar fi fost aceea ca clubul de pe „Camp Nou” să accepte oferta LaLiga de a-și ipoteca drepturile de televiziune pentru mai multe decenii de acum înainte la un preț considerat inacceptabil – o treime din cât estimează FC Barcelona că ar merita.
„Nu pot ipoteca clubul pentru 50 de ani pentru nimeni pe lume, nici măcar pentru cel mai bun jucător al lumii. Clubul are mai mult de 100 de ani și este mai presus de toate și de toți”, a spus Laporta.
Joan Laporta: “Negotiations with Leo Messi have ENDED. We can’t register Messi because of La Liga rules, they’re not flexible with us on salary limit. We had an agreement with Leo but we can’t register him.
Leo will now look at OTHER OPTIONS, we had a deadline”. 🚨 #Messi #FCB pic.twitter.com/jvYtkVjOej
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) August 6, 2021
Deși în comunicatul dat publicității joi seara clubul arunca vina pe LaLiga, discursul din conferința de presă de vineri a fost suspect de împăciuitor: „Ne-am fi dorit ca Liga să fie mai flexibilă, mizam pe asta când spuneam că negocierile cu Leo merg în direcția bună, pe de altă parte știam cu toții care sunt regulile și nu putem decât să le respectăm”. Încă un indiciu al resemnării președintelui.
Faptul că Leo Messi a refuzat să participe la conferința de presă, așa cum și-ar fi dorit clubul, e o dovadă clară că anturajul jucătorului și jucătorul însuși nu au înțeles rațiunile pentru care clubul a ales să oprească negocierile. Chiar președintele Laporta a admis că superstarul a fost cât se poate de maleabil în negocieri, acceptând plata a doi ani de contract de-a lungul unui cincinal, pe lângă alte concesii financiare.
Fără îndoială, gestul radical al clubului – pe care Laporta îl întărește făcând trimiteri repetate la „realitate” – l-a surprins pe decarul argentinian. La un an după ce vechiul președinte i-a blocat plecarea de la club – încălcând flagrant un gentleman’s agreement – atunci când și-o dorea, noul președinte, care și-a construit campania electorală victorioasă tocmai pe argumentul strânsei sale relații de prietenie cu Leo, îi refuză continuarea la Barcelona atunci când căpitanul echipei și-o dorea mai mult.
Imaginea de-acum e clară: asistăm la o despărțire rece, neîmpăcată, a celui mai mare jucător din toate timpurile de singura echipă a vieții sale, pe care a ridicat-o, vreme de un deceniu, la statutul de cea mai bună echipă din lume. Cifrele lui Joan Laporta sunt cu siguranță dramatice, dar statuarea intereselor clubului deasupra celui mai mare jucător din istoria sa rămâne cinică, oricât ar fi de realistă. Barcelona și Messi se despart după 20 de ani și nu e deloc limpede cine va ieși mai repede din depresia post-divorț.