De unde a apărut acest joc fantastic? Și cu ce idei începe echipa României grupa principală a Europeanului din Franța?

Andrei Năstase 7 decembrie 2018

Într-un clasament de tip „power ranking“ pe care Adrian Costeiu l-a publicat joi pe site-ul oficial al cometiției, România apare cu cele mai mari șanse să prindă semifinalele Campionatui European din Franța.

Că grupul s-a legat perfect într-o echipă, că apărarea este foarte solidă – mai bună de la un meci la următorul -, iar Eliza Buceschi și Cristina Neagu au înscris deja câte 24 de goluri, toate astea sunt argumente în favoarea unei echipe a României care arată, într-adevăr, foarte bine. Dar de unde vine această ascensiune surprinzătoare, anunțată cumva doar de optimismul cu care Ambros Martin a declarat, înainte de startul turneului, că-și dorește medalie. Ba chiar locul 1. De unde a apărut acest handbal complet? 

Privind înapoi spre începutul campaniei, poate că tocmai schimbarea de discurs a lui Martin a reușit să injecteze în echipă și ultima doză necesară de curaj. Sau poate că a fost invers. Chiar spaniolul spunea că „fetele sunt foarte dornice, își doresc mult, am văzut asta în ochii lor încă din prima zi, și mi-au transmis și mie din motivația lor. E o echipă care nu exprimă multe lucruri prin reacțiile de pe teren, dar când le-am văzut la primul antrenament, am rămas uimit de cât de conectate sunt. E ceva diferit de turneul trecut, am văzut ceva diferit.“ De la cine a plecat încrederea asta contagioasă? Contează mai puțin. Rezultatul e mai important, după cum o să-ți spună cei care au văzut meciurile României – și mai ales victoria cu Norvegia. 

De acum, declarații de tipul „cred că suntem o echipă completă, avem totul, avem portar, apărare, atac, putem concura împotriva oricui, în toate aspectele“ nu mai sunt doar vorbe. 

Și dacă prima explicație pentru creșterea echipei României e mai degrabă speculativă – căci nu poți măsura cu precizie nici cantitatea de curaj din vestiar, nici toate efectele lui în jocul unei echipe -, a doua e cât se poate de palpabilă: jucătoarele României sunt, aproape fără excepție, mai valoroase decât la precedentul turneu final.

Cele mai multe dintre ele nu sunt doar mai în formă, ci pur și simplu sunt mai bune. Mai mature, mai pregătite să-și asume răspunderea, mai puternice fizic, mai polivalente. Față de acum un an sau doi, echipa națională se sprijină în mai multe puncte de susținere, e mai echilibrată.

Iulia Dumanska și Denisa Dedu nu mai sunt promisiunile care erau în ultimii doi ani. Sunt confirmări pe care nimeni nu le poate ignora; ambele sunt azi între cele mai bune portărițe ale turneului. Și după statistici (cel mai bun procentaj al mingilor apărate în faza grupelor, 36%), dar mai ales pentru nădejdea și energia pe care le dau echipei.

Crina Pintea (cu 12 goluri și o duzină de aruncări de la șapte metri obținute până acum) a ajuns sau e foarte, foarte aproape să atingă nivelul Oanei Manea. Și asta nu înseamnă că Oana și realizările ei trebuie uitate, ci doar că România are acum una dintre cele mai bune și mai complete jucătoare de pe semicerc; Crina era greu de marcat și în trecut, dar azi e un pivot modern, care influențează atacurile României chiar și când nu atinge mingea. Ea face paravan pentru aruncările Cristinei Neagu, ea împarte în două apărările adverse, ea țintuiește pe linia de șase metri adversare care nu mai ajung să o atingă pe Eliza Buceschi, în desele ei pătrunderi. Și nimeni n-ar exagera dacă ar spune că jocul României a crescut o dată cu Crina, care-și face cu hărnicie și treburile defensive.

În alte părți, Eliza Buceschi n-a făcut, de la începutul acestui turneu, niciun pas greșit. Aruncări ratate sau mingi rătăcite – nici atât. Are procentaj de 83% până aici și a transformat 12 din cele 13 aruncări de la șapte metri în primele trei meciuri. Așa că și ea pare într-o formă înspăimântătoare, pentru că nu doar golurile (24) au ajutat echipa, dar și lipsa ezitărilor de la coordonare. România a atacat, de cele mai multe ori, cu claritate. Și tocmai de-asta avea cel mai bun atac (91 de goluri) după primele trei jocuri.

Pe dreapta, unde mulți se așteptau să o vadă mai des pe Ana Maria Dragut, a reapărut Melinda Geiger. Cu opt goluri din 12 încercări, dar și șapte pase decisive, interul lui Siofok pare mai sigură pe ea ca oricând. Același lucru va fi spus și despre extremele Laura Chiper și Aneta Udirștioiu, care au contribuit și ele cu câte șase goluri (și procentaje foarte bune). Florica are trei, Alice Ardean Elisei a reușit unul singur, dar a făcut o treabă excelentă pe fază defensivă, ca pentru a ne arăta încă o dată că e făcută dintr-un material foarte rezistent.

Tot aici, pentru munca din defensivă, merită menționată și Cristina Neagu. Nu pentru că i-au lipsit golurile (24) și pasele decisive (șase), dar pentru că a jucat deja 170 de minute și după fiecare atac s-a repezit de fiecare dată în apărare, unde și-a bifat sarcinile fără reproș. După o jumătate de an mai degrabă prăfuită la CSM, Neagu ne-a arătat până acum că este la un nivel pe care numai ea îl poate atinge. Întreaga Norvegie va depune mărturie în sensul ăsta.

Gabi Perianu, care a lipsit atât de mult în ultimii doi ani, s-a întors spre forma ei cea mai bună – și asta se vede în apărarea centrală a României, unde excelează și Cristina Laslo, o altă handbalistă care a crescut foarte mult în ultima vreme, mai ales de când a ajuns la Buducnost.

Polocoșer, Zamfirescu, Rațiu și Băcăoanu contribuie nu doar la buna atmosferă din vestiar, dar la nivelul ridicat al antrenamentelor. Chiar dacă n-au jucat prea mult, ele nu sunt la periferia echipei, și asta tocmai pentru că România are un grup rotund, strâns și echilibrat.

E ideea principală, locul comun la care se vor întoarce toate declarațiile din jurul echipei. Când a fost întrebat de o jurnalistă străină, imediat după victoria cu Norvegia, „cum e să o ai în echipă pe cea mai bună jucătoare a lumii?”, Ambros Martin a răspuns că „e minunat, dar pe Neagu am avut-o și la alte turnee, diferența e că acum jucăm ca o echipă. Toate jucătoarele au roluri importante și își asumă responsabilități în echipă. Și mai e ceva important, handbalistele care n-au jucat prea mult în meciurile oficiale fac o treabă excelentă la antrenamente și ridică nivelul acestora. Și asta e bine și pentru celelalte. Așa că au meritat să joace și ele la final.”

Care sunt grijile lui Martin înainte de Main Round? Recuperarea fizică și evitarea complimentelor. „Vom încerca să nu lăsăm lucrurile despre care vorbiți acum – îmi pare rău că vă spun asta –, să ne distragă de la modul în care trebuie să gândim. Nu ne plac complimentele”, a spus spaniolul la conferința de presă de după Norvegia, preocupat să-și țină jucătoarele conectate la prezent, nu cu gândul la viitor. Nimic n-a fost câștigat până aici, cum spune el. Poate doar dovezile că „putem concura împotriva oricui, în toate aspectele.“ Nimeni nu se mai îndoiește de asta.

Iar cu Olanda, pe 9 decembrie (ora 19.00), România va concura în termeni cunoscuți: apărarea va căuta să rupă ritmul unei echipe care, la fel ca Germania și Norvegia, are nevoie de viteză ca să te bată. Chiar și fără Snelder și Broch, medaliata cu argint de acum doi ani arată bine, și-a câștigat toate meciurile și a intrat în grupa principală de la Nancy cu 4 puncte.

Antrenate de daneza Helle Thomsen, care cunoaște bine handbalul românesc, olandezele au și ele șanse foarte bune la semifinale, dar trebuie să fie atente la posibila revenire a Norvegiei. Dacă-și câștigă toate cele trei meciuri din Main Round, nordicele încă mai pot spera la o calificare surprinzătoare în fazele finale.

Grupa României va fi deschisă vineri, când Spania va întâlni Germania (ora 19.00) și Norvegia va juca cu Ungaria, de la 22.00.

EHF a anunțat că meciurile Suedia – Franța și Serbia – Rusia, programate pentru sâmbătă, 8 decembrie, în grupa de la Nantes, au fost împinse pe duminică, din cauza protestelor anunțate în vecinătatea arenei de handbal.

Foto: EHF EURO © Nebojsa Tejic / kolektiff

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.