Déjà vu: înfrângerea dură cu Győr o trimite pe CSM în gura târgului. Din nou, străinii nu mai sunt buni de nimic, direcția e greșită

După a treia înfrângere consecutivă în grupa preliminară a Ligii Campionilor, CSM București se găsește într-un loc prost, dar bine cunoscut: la colț.

Profesori exigenți, suntem deja (și din nou) sătui nu doar de jocul echipei, dar mai ales de direcția și identitatea clubului. Au trecut abia câteva luni de când echipa a reușit să câștige, chiar la prima ei participare, Champions League, dar ne-am pierdut deja răbdarea – așa chiar nu mai merge. Și totuși.

*

În februarie 2016 (cu trei luni înaintea teribilei finale câștigate cu Győr), Kim Rasmussen, danezul care preluase echipa la începutul sezonului trecut, era numit o fraudă, iar strategia clubului de a-și aduce (cu concursul Primăriei București) jucătoare și antrenori străini – o porcărie. Despre obiective și ambiția calificării în Final Four nimeni nu se mai obosea să vorbească. Se cereau schimbări.

În primul rând, pentru că umilința înfrângerilor era, ca și acum pentru unii, apăsătoare. Apoi, pentru că antrenorii ăștia străini nu știu limba română și nu pot comunica cu jucătoarele. În fine, noi nu mai avem jucătoare în țară, chiar e musai să plătim salariile unor handbaliste străine?

Observațiile și întrebările veneau atunci după ce echipa era învinsă clar (22-28) pe același teren al lui Győr, apoi era bătută fără dubii, chiar la București, mai întâi de Vardar Scopje (25-30), mai apoi de Győr (22-24). Nu mai conta că Győr și Vardar erau echipe mai puternice. Proiectul de la București nu arăta grozav și se cereau măsuri.

Se vorbea mult despre salariile restante, despre finanțarea de la bugetul public, despre grupul de vedete care nu (prea) joacă ca o echipă. Puțini mai țineau cont că Rasmussen era proaspăt numit, că nu a avut timp să-și cunoască jucătoarele, că handbalistele nu au avut timp să câștige încredere în antrenorul lor; sau că Torstenson sau Jorgensen erau accidentate, și echipa juca cu diverse plombe pe inter dreapta.

Numai că Rasmussen și fetele lui au început să se cunoască mai bine, s-au strecurat în sferturile de finală ale Ligii, au câștigat dubla cu Rostov, și-au apărat titlul național și au ajuns la Final Four. Știm deja ce s-a întâmplat acolo, la fel cum știm ce s-a întâmplat de acolo încoace.

*

În primul rând, cu trofeul pe masă, proiectul a fost dintr-o dată validat. Cei care se strâmbau la străinul de pe bancă și la străinele din teren au fost nevoiți să se uite în altă parte. În altă parte s-a uitat și Kim Rasmussen, care a decis să accepte oferta naționalei Ungariei, dar și câteva jucătoare importante: braziliencele Mayssa Pessoa, Ana Paula Rodrigues și Fernada da Silva, rusoaica Ekaterina Vetkova şi daneza Maria Fisker.

Pe bancă a fost adus alt danez, Jakob Vestergaard, și câteva jucătoare noi: Majda Mehmedovic, Paula Ungureanu, Anastasia Lobach, Gnonsiane Niombla şi Camille Ayglon.

Altfel spus, orice comparație cu sezonul trecut trebuie făcută cu măsură. Sigur, Vestergaard nu e străin de handbalul românesc și cunoaște o mare parte din jucătoare. Pe Brădeanu, Manea, Curea şi Ungureanu le-a antrenat la Oltchim, cu care a ajuns în 2013 în semifinala Ligii Campionilor, iar cu Vărzaru, Torstenson şi Gullden a lucrat la Viborg. Mai mult, Vestergaard cunoaște și clubul bucureștean, unde a fost director tehnic în sezonul 2014-2015. Dar astea nu sunt garanții pentru succes, ci doar argumente pentru aducerea lui pe bancă.

În plus, dintr-o echipă care nu a avut nimic de pierdut în sezonul trecut, CSM a devenit echipa pe care toți vor s-o bată. Miza a crescut, pentru că acum au ce pierde: titlul european, campionatul și Cupa României.

Victoria din finala Ligii a schimbat totul – așteptări, poziționare, autopercepție. Într-un interviu de la început de octombrie, Vestergaard, dublu câștigător al Ligii cu Viborg (2009, 2010), recunoștea că presiunea e imensă și e resimțită de către oricine din jurul clubului: „Sunt așteptări mari, pentru că e o echipă bună. E mai bine decât să joci la o echipă de la care nu se așteaptă mare lucru, pentru că nu poate mai mult. Iar unora dintre jucătoare le place atmosfera asta. Presiunea le motivează, sunt obișnuite să joace în astfel de condiții, o fac și la echipele naționale și la alte cluburi la care au jucat.”

„Partea negativă e că avem multe lucruri de pierdut”, spunea danezul, și oferea exemplul campioanei din 2015, Buducnost, care sezonul trecut a pierdut ambele meciuri din Final 4. „Györ și Buducnost au avut multe de pierdut, pentru că toată lumea aștepta de la ele să se calfice în finală. Dar asta e parte din ce facem, e normal să joci cu presiune la un club mare și probabil va fi la fel și anul viitor. Trebuie să învățăm să gestionam aceste aspecte mentale, altfel ne va fi greu.”

În momentul ăsta, echipei îi e greu. I-a fost greu mai ales în reprizele secunde cu Györ, când intensitatea a părut să dispară, iar adversarele au profitat. Lui CSM îi este și îi va fi greu și în următoarea perioadă, dar asta nu trebuie să surprindă pe nimeni.

Nici măcar pe experții generoși, care driblează cu ușurință contextul și apucă mereu esențialul: “Domne’, e groasă…” E nasol.

 *

Pentru CSM urmează ultimele două jocuri din grupă, mai întâi cu Rostov, în Rusia (11 noiembrie), apoi cu Midtjylland, la București (20 noiembrie). În clasament, Győr a adunat deja 8 puncte (din tot atâtea posibile), iar Rostov și Midtjylland joacă duminică. Ambele au acum câte două puncte, la fel ca CSM.

Calculele sunt complicate, misiunea nu-i deloc simplă, dar nimic nu e încă pierdut. Dacă CSM reușește să ajungă în grupa principală (primele trei se califică), va întâlni acolo adversare ceva mai accesibile: primele trei clasate din Grupa D (Esjberg, Krim, Larvik și Savehof) vor completa grupa principală de șase, unde fiecare echipă va duce punctele obținute contra celorlalte două echipe calificate din grupa ei preliminară.