E timpul marelui examen: apărarea României trebuie să blocheze atacul Rusiei. O poate face? Și va fi de ajuns?

Andrei Năstase 14 decembrie 2018

La doi ani distanță de ultima ocazie în care România și Rusia s-au întâlnit la un turneu final, în grupele Campionatului European din 2016 (Suedia), jucătoarele lui Ambros Martin primesc astăzi (18.30, TVR) acceași sarcină: să învingă Rusia în apărare.

Într-un meci cu o miză mult mai mare, într-un moment încărcat de amărăciunea accidentării Cristinei Neagu, naționala României trebuie să-și amintească acum, în semifinala Europeanului francez, de acel 22-17 în care defensiva zgârcită din fața Denisei Dedu, și ea în zi de grație, a blocat atacul Rusiei, proaspătă campioană olimpică.

Multe s-au schimbat de atunci, ambele echipe par mai puternice azi, însă obiectivul e același. Ba chiar e mai limpede azi, când toată lumea știe și se declară pregătită să compenseze în apărare pentru tot ce va lipsi dintr-un atac fără Cristina Neagu.

Apărarea României contra atacului Rusiei. La asta ne vom aștepta în sala Bercy din Paris, orice altceva ar fi o surpriză.

De ce? Pentru că un atac nu se poate reașeza într-un timp așa de scurt. Nu a fost vreme de modificări tactice, Ambros Martin și Horațiu Pașca n-au putut schimba mare brânză într-o zi și jumătate. Scheme, combinații, așezări – toate astea vor rămâne probabil aceleași. Ambros Martin a fost destul de clar când a spus că „nu avem timp pentru tactici noi, vom încerca să supraviețuim mâine. Ne vom lupta ca leii și vom încerca să fim agresivi în apărare și să ne creăm ocazii. Trebuie să funcționeze bine și defensiva, și atacul, dar prin defensivă să preluăm inițiativa, mai ales că ei sunt o echipă ofensivă. Nu poți să joci gol la gol cu o echipă care înscrie atât de mult.”

Așadar, e puțin probabil ca România să câștige meciul ăsta pe vreo găselniță a antrenorilor. În schimb, esențiale vor fi curajul din atac, dăruirea din apărare și forma de moment a portarilor: dacă Iulia Dumanska și Denisa Dedu prind ziua lor bună, atunci chiar și un atac inventiv și variat ca al Rusiei poate fi inhibat.

Echipa lui Trefilov marchează de pe toate posturile, cu șase-șapte jucătoare care au toate undeva între 15 și 25 de goluri marcate la acest turneu. Asta face cu atât mai complicată sarcina defensivei României. Pentru că nu-i de ajuns să te aperi bine zona centrală, nu-i suficient să le blochezi pe Managarova, Dmitrieva, Kuznetsova sau Vyakhireva. Franța, care are cea mai bună apărare (și) la acest turneu, a făcut asta destul de bine, dar tot a pierdut la trei goluri diferență, 23-26. Și să nu uităm că până la ultimul meci din grupa principală, unde Serbia a primit 38 de goluri pentru a da 28 (într-un meci în care Franța era deja calificată), doar Rusia a marcat Franței mai mult de 25 de goluri. (Muntenegru și Suedia abia au ajuns la 20). 

Spus pe scurt, atacul Rusiei te rănește prin diversitate, „prin valoarea individuală a jucătoarelor“, cum spunea Ambros Martin, întrebat despre presupusele avantaje de a le cunoaște bine pe jucătoarele lui de la Rostov. Martin a răspuns că le știe calitățile, dar asta nu-l face mai optimist: „Cunosc majoritatea jucătoarelor, știu cât sunt de bune, dar ăsta nu e un avantaj, dimpotrivă, știu ce pot face pe teren. Doar dacă jucăm ca o echipă le putem opri calitățile individuale.”

Women’s EHF EURO 2018, Semi finals press conference, Accor hotels Arena Paris, Paris, France 13.12.2018. Mandatory Credit © Uros Hocevar / kolektiff

Dincolo, atacul naționalei României s-a sprijinit (adesea) în trei picioare: Neagu (44 de goluri), Buceschi (40) și Pintea (28). Asta înseamnă că cele mai multe goluri ale României au venit din zona centrală, unde Crina, pe pivot, a fost probabil esențială până aici. Paravan pentru aruncările Cristinei, blocaje pentru pătrunderile Elizei și, la fel de important, eliberări în șase-șapte metri, unde, odată angajată (mai ales de Neagu), a reușit să finalizeze: ori gol, ori șapte metri, ori – cum am văzut mai ales cu Olanda (3 goluri din 8 aruncări) și Ungaria (7 din 12) -, ratări din poziții avantajoase. Când Crina a fost fie blocată, fie ținută la distanță de Neagu sau pur și simplu neinspirată la finalizare, atacul României n-a arătat bine.

Așa că singura (mică) surpriză posibilă în fața Rusiei lui Trefilov, care va căuta să controleze cât mai mult zonele de acțiune ale Crinei și Elizei, ar fi jocul cu extremele. E un lucru pe care nu l-am văzut prea des la Europeanul ăsta, dar nici nu a fost nevoie. Extremele României au stat de multe ori în margine, tocmai pentru a lărgi spațiile centrale din apărările adverse. Acum, cu Rusia, s-ar putea să le vedem mai mult la finalizare. Dar pentru asta, amenințarea din centru trebuie păstrată. 

Alături de Buceschi și Pintea, alte jucătoare – Cristina Laslo, Melinda Geiger, Ana Maria Dragut și chiar Bianca Bazaliu, abia ajunsă la Paris -, ar trebui să le țină ocupate pe puternicele apărătoare centrale ale Rusiei. Numai așa vor putea fi create spații pe extreme.

Totuși.

În final, teoria, planul de acasă nu valorează mare lucru. Dacă e să câștige, România va câștiga probabil cu picioarele și cu inima; intensitate maximă și curaj până la capăt  – asta le va cere Ambros Martin jucătoarelor lui.

*

România – Rusia se joacă vineri, de la 18.30, în direct pe TVR. Ziua va fi deschisă de Suedia și Norvegia, în meciul pentru locul 5 (ora 15.00), și va fi închisă de a doua semifinală (ora 22.00), unde Olanda Hellei Thomsen va încerca să oprească Franța, campioana mondială en-titre, în drumul spre prima ei finală europeană.

© FOTO: Sorin Pana / Sport Pictures

 

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.