„ECHIPA IDEALĂ” a lui Ioan Andone. Gașca de la Corvinul, „nemuritorii” Sameș, Klein și Balaci, un prieten drag, Petcu, lângă Hagi și Gabor

Ciprian Rus 8 mai 2020

Așa cum știi, am lasat recent seria Echipa mea ideală, o invitație de a cunoaște echipele de vis ale oamenilor pe care îi urmărim. E vorba de un prim 11 ideal, post cu post. Și nu ne interesează cine poate forma cea mai puternică echipă, ne interesează argumentele subiective, afecțiunea pentru un jucător sau altul. În rest, nu există alte reguli, generațiile pot fi amestecate, jucătorii pot fi așezați și pe alte posturi.

Ioan Andone, cu pofta lui de povestitor, era sus pe lista foștilor fotbaliști a căror echipă ideală am vrut să o cunoaștem, și înțelegi repede de ce. Nu trebuie decât să îl stârnești pe nea Ando, c-apoi se lasă dus pe valul nostalgiei până umpli două agende cu nume, cu ani, cu echipe și, mai ales, cu amintiri. Din „Ștefan cel Mare” ajungi numaidecât pe „San Paolo” din Napoli, din „Ghencea” pe la Oradea, în meciurile dure de Divizia A, când se punea osul la minge, nu ca acum, din Olanda, pe unde a prins câțiva ani după Revoluție, în Australia Mondialului de tineret încheiat cu medalie de bronz la gât, sau pe la Constanța, unde tocmai apărea în prim-plan un driblangiu cu ruperi de ritm și cu un șut cum nu se mai pomenise, pe nume Gheorghe Hagi. Din toate cele patru zări ale lumii, Ioan Andone e în stare să-ți facă trei echipe, nu una, de oameni dragi lui, cu care ar vrea să mai joace măcar un meci.

Ioan Andone: „Echipa mea ideală”

Portar = Moraru. Extrem de talentat, avea un fel deosebit de a apăra, avea o prestanță deosebită.

Fundaș dreapta = Rednic. Am jucat împreună de la copii, ne cunoaștem de mici, toată cariera am fost legați unul de altul, și la Corvinul, și la echipa națională, și la Dinamo. Avem 7 ani împreună la Dinamo, 4 ani la Corvinul, la Națională am debutat împreună… Avea viteză, avea inteligență în joc.

Fundași centrali = Ștefan Sameș și Cornel Dinu. I-am admirat foarte mult ca jucători, erau generația de dinaintea mea. Sameș a fost înaintea lui Bumbescu la Națională, îmi plăcea foarte tare pentru jocul de cap, pentru pasa lungă, pentru șuturile la poartă. Dinu îmi plăcea pentru atitudinea pe care o avea, pentru felul lui de a se impune. Nea Cornel era un tip care l-am avut doi ani adversar, din păcate nu am mai apucat să joc cu el la Dinamo.

Fundaș stânga = Mișa Klein. Cu Mișa nu am jucat atât de mult ca și cu Rednic, dar am fost 10 ani de zile împreună la echipa națională. Nu e deloc întâmplător că a ajuns la 90 și ceva de selecții la Națională, avea o capacitate de efort ieșită din comun și o dăruire rară. Au trecut 28 de ani de când a dispărut, o mare pierdere pentru fotbalul nostru.

Mijlocaș la închidere = Ionuț Lupescu. Ionuț e mai tânăr ca mine, nu am jucat prea mult, doar doi ani la Dinamo și câteva meciuri la Mondialul din Italia, dar îmi plăcea pentru inteligența lui în joc, pentru cum reușea să închidă culoarele, pentru construcția pe care o făcea.

Mijlocaș coordonator = Ilie Balaci, jucător de ultimă pasă, jucător care îți dribla, jucător care nu avea frică de nici o echipă națională. Era căpitanul echipei naționale când am fost convocat eu pentru prima oară. Mi-a plăcut tare-tare mult felul lui de a transmite celor tineri neînfricarea asta, încrederea în talentul tău și dacă joci cu italieni, și dacă joci cu brazilieni. Așa era la el. Rămâi cu multe de la Ilie… Păcat de accidentul lui, l-am prins un pic la Dinamo.

Mijlocaș ofensiv = Ioan Petcu, unul dintre golghererii României. Lumea nu îl prea știe, că are puține meciuri în Națională, dar are peste 140 de goluri în Divizia A. Iar Corvinul, unde l-am prins, nu era o forță în campionat, a mai retrogradat, a mai promovat… Un mijlocaș excepțional, păcat că erau alții pe vremea lui, de la Steaua, de la Dinamo, de la Craiova, care prindeau Naționala, având rezultate la nivel internațional. Îl am la inimă și cred că, dacă avea un pic de șansă, putea face mult mai mult.

Mijlocaș ofensiv = Gheorghe Hagi. Pe Hagi îl știu bine de când a ajuns la Națională, dar îl știam deja din campionat, era la Farul și apoi la Sportul, i-am prins primii pași în fotbalul mare. Ce calitate, ce dribling, mamă, mamă, mamă!

Atacant = cu Cămătaru am jucat la Națională, am jucat și după 1990, în Olanda. Cămătaru e tipul de atacant care putea juca împotriva oricăror fundași, pentru că avea o forță extraordinară, cu un joc fantastic de cap, un om care juca pentru echipă.

Atacant = Gabor. Ca și Ilie Balaci, a fost împiedicat de accidentări să ajungă mai sus – cu toate că a jucat la Națională. Eu cu Gabor am jucat la Corvinul, la juniori, am jucat apoi la Mondialul de Tineret din Australia, unde el a fost cel mai bun, am jucat în Divizia A, la Corvinul, în echipa națională până prin 1986, când și-a rupt tendonul lui Ahile.

În același vestiar

„Am făcut echipa și acum îmi dau seama ce jucători am lăsat pe afară”, mi se plânge Nea Ando. Ia jocul nostru, „Echipa mea ideală”, ca pe un prilej de a face o reverență față de cei care i-au fost modele de profesionalism și față de prietenii cu care a împărțit bunele și relele vestiarului în lunga sa carieră.

Gică Popescu și Belodedici. Sunt acolo cu Sameș și Dinu pentru mine, poate peste, dacă te uiți la ce au câștigat la viața lor. Cu Belodedici m-am înțeles foarte bine, cel mai bun libero lângă care am jucat ca fundaș central. Cu Gică Popescu, ce să mai zic, am jucat împreună în 1990, la Campionatul Mondial. Mi-au fost dragi amândoi, m-am împăcat tare bine cu ei.

Ce să mai zic de Lăcătuș, senzație! În locul oricui l-aș pune în atac. Apoi, Răducioiu, ce jucător de viteză, cum nu prea aveam noi în România!

La mijloc, Neluțu Sabău, m-am împăcat foarte bine cu el. Jucător de excepție, ca Mateuț. Dănuț Lupu, ce talent, ce forță, pentru el nu conta că e în fața lui Baresi sau Maldini!

Dan Petrescu, pe dreapta. Cu Rednic am jucat mai mult și de-aia ți l-am dat primul. În poartă, Bogdan Stelea, l-am avut și coleg, și elev, la Dinamo. Îți spun două echipe, nu una!

Apoi, uite că nu l-am pus pe Mircea Lucescu, am jucat cu el la Corvinul. Ce de amintiri! Mă apucă nostalgia…”.

Echipa adversarilor

Nici când îl întreb împotriva cui i-ar face plăcere să joace cu „echipa lui” nea Ando nu se poate rupe de nostalgie. În loc să braveze cu vreo mare trupă din vremea lui, Sampdoria sau Milanul anilor ’80-’90, Ando mai încropește, pe loc, o echipă de adversari, unul și unul, cu oameni împotriva cărora a jucat în carieră și de la care a avut de învățat „unu la unu”:

Iordache – Negrilă, Ștefănescu, Sătmăreanu II, Coco Deleanu – Țicleanu, Beldeanu, Kun II (FC Bihor), Puiu Iordănescu – Coraș, Geolgău.

„În atac ar fi mers și Tim Câmpeanu, de la <<U>> Cluj… Mă opresc aici, că mai fac încă o echipă și din adversari!”, glumește nea Ando la finalul discuției.

 

Foto: Răzvan Păsărică / SportPictures

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.