Urna scapă turma: „reforma Rădoi” ne duce în urna a doua pentru Campionatul Mondial. Dar avem fotbal de liga a doua?

Început și terminat identic, cu 1-1 în fața Irlandei de Nord – prima oară ghinionist, acasă, a doua oară norocos, în deplasare – traseul României în eșalonul al doilea al Nations League nu lasă prea multă marjă pentru o analiză de profunzime. Un traseu sinuos, cu viraje de principii în mijlocul competiției, cu un meci entuziasmant, afară, cu Austria, cu un eșec dur în Norvegia, cu o „pleașcă”, acest 3-0 la „masa verde” în returul cu nordicii, iar acum cu un meci greu de privit, cel din Irlanda de Nord. Printre ele, întâlnirea, de fapt, cea mai importantă cu Islanda, decisivă pentru Euro 2021, a fost pierdută după o prestație apatică a Naționalei.

Venit la „echipa mare” pe valul de entuziasm stârnit de evoluția magnifică a tineretului la Euro 2019, Mirel Rădoi a început curajos, cu mulți tineri de la U21, însă a terminat prin a promova jucători trecuți de 30, precum Crețu, a renunțat la Ianis Hagi, punctul nodal al proiectului său de la U21, l-a sacrifică pe Pușcaș în detrimentul lui Alibec și a ajuns să fie salvat de Bicfalvi, o „invenție” de 32 de ani aruncată în luptă după minutul 70.

Ajutat de jocul rezultatelor și de absența Norvegiei în context Covid, Mirel Rădoi a dus România în urna a doua valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile Mondialului din Qatar și a terminat pe 3 în Liga B, după ce, anul trecut, Naționala se chinuia în Liga C. Nu e rău. Și probabil că fără așteptările pe care tocmai Mirel și tinerii pe care i-a antrenat la echipa de U21 ni le-au creat, ar fi fost de ajuns. Însă ne-am adunat și noi, de pe margine, curajul să sperăm la un fotbal mai creativ, mai viu. Acest joc a lipsit în ultimele trei-patru meciuri oficiale.

Faptul că ultima clasată, retrogradata Irlandă de Nord, a obținut singurele ei puncte din egalurile cu noi dă, poate, definiția cea mai bună a situației la zi. Da, suntem capabili de meciuri bune, precum cel din Austria sau prima parte a amicalului cu Belarus de acum câteva zile, da, încercăm să ieșim din băltirea de ani de zile a jocului nostru de atac, dar rezultatele – nu cele de pe tabela de marcaj – nu sunt (încă) cele pe care ni le-am fi dorit de la Mirel Rădoi.

Am așteptat cu toții la o schimbare a jocului și ne-am entuziasmat, pe bună dreptate, în câteva rânduri, dar în meciurile cu adevărat importante România nu a oferit fotbalul pe care ni-l doream. Iar întrebarea cu adevărat importantă după meciul cu Irlanda de Nord e la ce ne servește că suntem în urna a doua valorică la tragerea pentru Mondial, câtă vreme ne chinuim din nou cu o trupă ca Irlanda de Nord, pe care –  la începutul drumului lui Rădoi – am dominat-o foarte clar pe Arena Națională.

De ce 3-4-3?

Dincolo de bătălia coeficienților UEFA cu Rusia și de accederea în urna a doua valorică la tragerea la sorți pentru CM, vestea importantă după meciul lipsit de vlagă și de idei cu Irlanda de Nord e hotărârea lui Mirel Rădoi de a continua pe banca Naționalei.

Chiar dacă ultima impresie îl trage în jos, selecționerul lasă imaginea unui om preocupat, în permanentă căutare de soluții. O nouă schimbare la nivelul băncii tehnice nu ar face decât să bulverseze și mai mult echipa.

Dacă, însă, va continua ca selecționer, Mirel Rădoi va trebui să-și răspundă unor întrebări care aruncă umbre de îndoială asupra începutului său de mandat. De ce a renunțat, în plină campanie, la sistemul său de joc, de ce a renunțat la jucători de garanție la Națională, de ce nu forțează întinerirea echipei, prin promovarea gărzii U21 din Italia și San Marino, de ce are acest rulaj mare de jucători convocați, de ce forțează debutanți în meciuri-cheie? De ce ne avantajează acest 3-4-3? Care sunt oamenii pentru care facem această schimbare și de ce?

Deși, bunăoară, convocarea, conjuncturală sau nu, a jucătorilor de la FCSB maschează conflictul cu familia Becali, realitatea e că Mirel Rădoi pare foarte singur în lupta lui. Și-a pierdut larghețea comunicării din perioada U21 și nici nu are „proxi”-uri în presă sau în lumea fotbalului precum selecționerii mai versați de dinaintea lui. În lipsa acestei comunicări, formale sau informale, e greu pentru un suporter să înțeleagă opțiunea pentru Alibec, renunțarea la Pușcaș sau Ianis, titularizarea lui Cristea sau Crețu.

După ani buni în care selecția la Națională se făcea pe criterii discutabile, surprizele din convocările semnate de Mirel Rădoi aduc multă prospețime. Dar, oricât ar putea fi invocate accidentările și indisponibilitățile cauzate de Covid, unele alegeri sunt greu de înțeles: de ce testezi sistemul 3-4-3 cu Mogoș și Bancu și îl joci, în premieră, cu Crețu și Camora?

Ultima impresie, cea cu Irlanda de Nord, unde n-am avut decât două șuturi serioase la poartă, trage greu la „parțialul” lui Mirel Rădoi. Nu putem uita entuziasmul din primele sale meciuri, dar nu putem să nu vedem că echipelor super-ofensive le-a luat locul acest 3-4-3 foarte conservator și lipsit de idei din ultimul joc.

Plusuri și minusuri

Până la urmă, ca să nu pasăm mereu în spate ca România la Belfast, cu ce rămânem, de fapt, după prima campanie cu Rădoi? Cu convocarea curajoasă a lui Mario Camora, unul dintre cei mai riguroși oameni la ultimul meci. Cu câștigul evident numit Burcă, indisponibil, la fel ca Chiricheș, în meciuri importante. Răzvan Marin pare un punct fix în noul sistem al lui Rădoi – chiar dacă ultimul său meci a fost discret, Răzvan face un pas în față în ultima vreme. În atac, jocul pe flancuri forțat de Rădoi pare foarte ciclotimic: la Belfast, Man a fost mână moartă, iar Tănase s-a remarcat o singură dată, cu pasa de gol din minutul 80.

Sigur, scuza indisponibilităților de moment trebuie luată în calcul. Rădoi a fost obligat să improvizeze mereu în apărare. Dar jocul entuziasmant din primele meciuri s-a disipat nejustificat de repede. Cu doar trei oameni de la „tineret” în primul 11, selecționerul e prizonierul unor căutări pe care n-a reușit până acum să le explice. Iar lumea așteaptă, mai mult decât rezultate, două lucruri: transparență și un nou joc.

Până ne va fi mai clar că jucăm altceva decât înainte, Mirel Rădoi e dator cu mai multă transparență. Până vom juca ce ne dorim, am vrea să știm ce vrem să jucăm. Altfel, urna a doua de la Mondiale nu ajută la fel de mult ca „victoria” cu 3-0 în fața Norvegiei. Să fim sinceri: ce-am fi făcut cu Norvegia dacă am fi jucat la intensitatea meciului din Irlanda de Nord?

Foto: George Ilinca/SPORT PICTURES