Eileen Gu ne oferă una dintre cele mai fascinante și polarizante povești ale Jocurilor Olimpice de la Beijing. Care se desfășoară într-un context sociopolitic complicat

Andreea Giuclea 7 februarie 2022

Jocurile Olimpice de iarnă au început de doar câteva zile și deja s-au depășit recorduri olimpice pe gheață, s-au obținut performanțe impresionante pe pârtie, am văzut zboruri și răsuciri în aer și munți coborâți cu viteze uluitoare. Dar ediția aceasta a JO de iarnă, a 24-a, care a început vineri la Beijing, nu e ușor de susținut.

Dincolo de dilemele organizării unei competiții globale în timpul pandemiei de Covid, sau de faptul că o regiune fără zăpadă naturală găzduiește o ediție de iarnă (zăpada artificială are un impact major asupra mediului), e greu de trecut peste contextul sociopolitic și peste istoricul de încălcare a drepturilor omului din țara gazdă: de la abuzurile autorităților asupra minorităților etnice și religioase din provincia Xinjiang, considerate de organizații ale drepturile omului „acte de genocid”, la dispariția din viața publică a jucătoarei de tenis Peng Shuai, după ce-a acuzat un oficial al guvernului chinez de abuz sexual; de la controlul asupra Hong Kong-ului și reprimarea protestelor pro-democrație la cenzura discursului liber (sportivii olimpici au fost avertizați că orice mesaj anti-China va fi sancționat cu evacuarea de la JO sau chiar cu arestul), e greu să te bucuri pur și simplu de sport, oricât de mult îl iubești.

Răspunsul Comitetului Olimpic Internațional (CIO) la astfel de îngrijorări e că CIO nu reprezintă o organizație politică, astfel că responsabilitatea sa ține doar de competițiile sportive, neputând interveni în politicile interne ale țării gazdă. Pentru alocarea următoarelor ediții, CIO însă să ia în calcul și felul în care țările gazdă respectă drepturile omului.

**

În acest context, una dintre cele mai fascinante și polarizante povești ale acestei ediții e cea a schioarei acrobatice Eileen Gu: crescută în San Francisco, a ales să concureze pentru China, țara mamei sale.

Eileen Gu competes during Women’s Ski Slopestyle at Toyota US Grand Prix in Mammoth Mountain, California, USA on 09 January 2022. // SI202201100077 // Usage for editorial use only //

Eileen Gu are 18 ani, 300.000 de urmăritori pe Instagram și 1,3 milioane de fani pe Weibo, rețeaua de socializare populară în China, țara mamei sale, care a emigrat în studenție în SUA, unde a crescut-o singură pe Eileen. Sportiva e deja campioană mondială la schi acrobatic (freestyle), un sport care presupune coborârea pe pârtii abrupte și efectuarea unor manevre aeriene și sărituri acrobatice, la care a ajuns pentru că la 7 ani cobora deja pârtiile cu viteză nebunească. În februarie 2021, la X Games, a câștigat trei medalii (două de aur și una de bronz), o premieră pentru o debutantă. E considerată următorul mega-star al schiului, iar ce face în afara pârtiei e la fel de impresionant: a fost acceptată la Stanford, e fotomodel IMG, a apărut pe coperta mai multor reviste, printre care Vogue, Elle, GQ sau Marie Claire, și are contracte cu zeci de branduri (americane și chineze), printre care Victoria’s Secret, Louis Vuitton, Gucci, Tiffany&Co, Adidas sau RedBull.

În 2019, a ales să concureze pentru China, spunând că vrea să ajute la creșterea schiului freestyle în țara mamei sale, care e o parte la fel de mare din identitatea ei ca America. Își petrece verile acolo an de an, vorbește perfect mandarină, are prieteni și e apropiată de cultura locală. „Când sunt în America, sunt americană, când sunt în China, sunt chineză”, a spus într-un interviu.

Avea 11 ani și se afla la Beijing când orașul a primit organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă, iar mama ei a început să plângă de fericire. Atunci a început să se gândească să reprezinte China la JO. „Haide, Eileen”, a scris un sponsor chinez pe Weibo. „Viitorul patriei mamă depinde de tine.”

Eileen Gu poses for a portrait with her mother during Women’s Ski Slopestyle at Toyota US Grand Prix in Mammoth Mountain, California, USA on 09 January 2022. // SI202201100074 // Usage for editorial use only //

**

China a câștigat doar 13 medalii de aur la Jocurile de iarnă, față de cele 262 adunate la edițiile de vară. În 2018, la PyeongChang, a cucerit un singur aur, un rezultat dezamăgitor pentru o țară pentru care sportul e și instrument de propagandă, un mod de a-și arăta supremația. „Dacă sportul e puternic, o națiune e puternică”, a spus conducătorul Xi Jinping la o întâlnire cu atleții olimpici din 2015 la care a participat și Eileen, cu câteva luni înainte să-și anunțe decizia. „Dacă o țară e puternică, atunci e puternică în sport.”

Planul guvernului chinez era să aducă 300 milioane de oameni pe pârtii și patinoare, să transforme sporturile de iarnă într-o industrie de 155 miliarde de dolari și să dezolte o mulțime de atleți care să câștige medalii de aur. Ca să grăbească procesul, a pus în aplicare un proiect de naturalizare, recrutând sportivi internaționali, mai ales dintre copiii imigranților chinezi. Iar cele mai mari șanse la aur le au cu Eileen Gu.

Popularizarea sportului de iarnă e o miză care a rezonat cu tânăra care spune că își dorește să inspire tinerele din țara mamei ei să descopere schiul acrobatic, un sport pe care ea-l iubește pentru că simte că zboară, dar și pentru că îi oferă libertate de exprimare a propriului stil; un contrast față de sistemul sportiv chinez bazat pe disciplină, repetiții și uniformizare, doar una dintre contradicțiile acestei povești.

Mulți fani americani au fost dezamăgiți și i-au criticat aspru decizia de a renunța la țara care a ajutat-o să se dezvolte ca sportivă, oferindu-i acces la infrastructură, antrenori și sponsori. Ura pe care a primit-o a șocat-o, a spus pentru South China Morning Post. „Aveam 15 ani și primeam amenințări cu moartea.”

Speranța ei era ca prin sport să unească oamenii, să deschidă un dialog și să ajute la o mai bună comunicare, înțelegere și prietenie între națiuni, a scris atunci pe platformele de socializare. Nu era un gest politic, ci „unul diplomatic, într-o lume complicată.” „Nu e nevoie de mai multă divizare”, a spus pentru New York Times. „Cred că tot ce fac e despre incluziune. Și despre a-i face pe toți să se simtă cât mai conectați.”

Însă în locul dialogului și comunicării, a urmat mai multă tăcere din partea tinerei care, în SUA, vorbea cu pasiune despre mișcarea Black Lives Matter, despre ura și violența împotriva persoanelor de origine asiatică sau despre feminism. La 12 ani, ținea discursuri despre egalitatea de gen în fața colegelor de la școala privată din San Francisco unde studia, vorbindu-le despre obstacolele de care se lovise în lumea predominant masculină a schiului acrobatic, unde a fost mult timp singura fată din echipă și la început băieții nu voiau să împartă skilift-ul cu ea.

În interviurile pe care le-a dat de atunci a refuzat să abordeze teme sociale sau politice, să vorbească despre încălcarea drepturilor omului sau despre stadiul cetățeniei ei. (China nu permite cetățenie duală, dar nu există dovezi oficiale că ar fi renunțat la cea americană). N-a spus nimic despre persecuția grupurilor minoritare din China și nici despre jucătoarea de tenis Peng Shuai. Și ea, și mama ei refuză interviuri dacă nu pot citi articolul înainte, pentru a se asigura că nu conțin nicio critică la adresa Chinei. „Un singur lucru poate ruina o carieră”, a spus agentul ei american pentru The Economist.

**

Alegerea ei (ca și tăcerea care a urmat) poate fi ușor de criticat, dar adevărul e că nu se știe public ce a înclinat balanța, ce presiuni sau ce afaceri s-au legat în culise, ce-a simțit o tânără crescută între două lumi care trebuia să ia, la doar 15 ani, o decizie care-i va defini viitorul. O tânără a cărei mamă oferise de la 12 ani acces total în viața ei televiziunii de stat chineze, care era sponsorizată de la nouă ani de un resort de schi din China și avea ca mentor apropiat un antrenor chinez.

Ce e însă impresionant e cum face față o adolesecentă muntelui de așteptări, de obligații comerciale, de mize emoționale, geopolitice și financiare, iar acum unor Jocuri Olimpice a căror principal vector de imagine e. Cu exemplul recent al lui Naomi Osaka în minte, nu poți să nu te întrebi ce efect va avea, în timp, toată această presiune asupra ei. În 2020, într-una din primele competiții în care reprezenta China, a avut un accident în care s-a simțit presiunea mulțimii, presei, sponsorilor. Ca să-și regăsească atenția și să se concentreze pe lucrurile mici, și-a desenat cu un eyeliner o pisică norocoasă pe mână. A revenit în concurs și a câștigat aurul, cu două sărituri aproape perfecte. „Asta m-a învățat că nu trebuie să câștig pentru alți oameni”, a spus. „Am vrut să câștig pentru mine.”

Iar dincolo de complicațiile geopolitice, rămâne istoria pe care o va scrie pe pârtia artificială din Beijing, unde are șanse să câștige trei medalii de aur. Felul în care domină două din cele trei probe ale schiului acrobatic (half-pipe și slopestyle) e o raritate, scrie jurnalistul Brook Larmer: e ca și cum un fotbalist ar excela atât în poartă, cât și în atac. În februarie 2020 a devenit primul schior care câștigă ambele probe într-o Cupă Mondială. În octombrie 2020, a devenit prima schioare care aterizează o rotație dublă 1440 (adică patru rotații complete de 360 grade).

Cum se va împăca personalitatea ei multiglobală, extrem de marketabilă și înclinată spre profit, cu cenzura comunistă va fi interesant de urmărit, în viitor. „E important pentru mine să păstrez platforma cros-culturală”, spune pentru GQ sportiva care-și gândește viitorul dintr-o perspectivă globală.

​​„Suntem cu toții în asta, împingând limitele umane”, a mai spus anul trecut, „iar asta e ceva ce transcende naționalitatea.” Însă oricât de universale sunt lecțiile sale, sportul e plin de repere naționaliste, de la defilarea steagurilor în ceremoniile de deschidere la intonarea imnurilor pe podiumurile de premiere; e construit pe rivalități geopolitice, pe mândrie națională și patriotism.

Deocamdată, echidistanța de subiectele sensibile îi reușește. „Cu grija pentru felul cum își alege cuvintele și tăcerile, Gu demonstrează un dar diplomatic de a dansa pe sârmă”, scrie Brook Larmer în The Economist. „Niciodată nu critică China, dar nici nu oferă replicile patriotice despre onoarea de a câștiga pentru țara mamă. Guvernul chinez o folosește ca un exponat, dar Gu e concentrată pe a-și promova sportul – și pe ea însăși. „Viziunea ei”, cum o numește des, nu se bazează pe patriotism, ci pe un individualism fără limite.”

 

Foto: Christian Pondella / RedBull Content Pool

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.