Epocal! Franța elimină Argentina, steaua lui Kylian Mbappe tocmai a răsărit. A apus definitiv a lui Messi?

Danny Coposescu 30 iunie 2018

S-ar putea scrie un best-seller despre rolul decarului în fotbal. Numărul zece are o însemnătate aparte, într-un sport obsedat de simboluri. Două națiuni știu asta mai bine decât majoritatea, Franța și Argentina. Michel Platini și Diego Maradona; Zinedine Zidane și Lionel Messi. Sunt nume care și-au dobândit nemurirea cu aceleași două cifre pe spate, care semnalează tuturor că purtătorul e excepția de la regulă: un individ care transcende colectivul.

La fel de ușor s-ar putea scrie o carte și despre optimea de finală jucată între Franța și Argentina, care va rămâne fără îndoială un punct de referință în istoria Cupei Mondiale. Nu doar datorită cantității și calității golurilor, ci și pentru că un nou decar și-a anunțat intenția de a cuceri lumea: Kylian Mbappe.

Franța 4-3 Argentina

Din tot teancul de scenarii pregătite pentru meciul ăsta, duelul dintre Sampaoli și Deschamps n-a fost neapărat cel mai atractiv. Dar nimeni nu i-a neglijat importanța enormă. La prima vedere, nu poți găsi doi antrenori mai diferiți. Unul are o dependență nesănătoasă de haos, celălalt e mai bej ca o partidă de crichet la Casa de Windsor.

Însă ambilor li s-a imputat că nu știu ce să facă cu bogățiile care le-au căzut în poală. Amândoi joacă scaune muzicale când vine vorba de selecție sau strategie, așa că n-a fost surprinzător să vezi cinci schimbări în formula de start a Franței și a patra așezare diferită pentru Argentina. Ca de obicei însă, the devil is in the detail.

De pildă, una e să-i readuci pe Pogba și Mbappe în primul 11; alta e să-l joci pe Messi ca număr nouă fals – un rol pe care nu l-a mai interpretat nici la Barcelona de vreo patru ani. E o diferență și între, pe de-o parte, a-ți adapta formația la oamenii pe care i-ai ales, iar pe de altă parte, a-l obliga pe unul dintre cei mai buni jucători din lume să se calce pe picioare cu Cristian Pavon pe flancul drept.

Detaliile contează, desigur, dar la urma urmei, ceva mai simplu și mai puternic face diferența: faptul că Mbappe e mai bun decât trei sferturi dintre adversarii săi. Și mult, mult mai rapid. Ai fi zis că experiența vastă a lui Mascherano sau a lui Rojo i-ar fi făcut mai prevăzători în fața pericolului ăsta. Atacantul lui PSG ar câștiga oricum și o cursă într-o cabină de telefon, ce să mai zici de cei 50 de metri de spațiu oferiți de fundașii argentinieni – un fel de Ahile și țestoasa, fără paradox. Faultul inutil făcut de Rojo în careu a fost desăvârșirea unei comedii de erori, interpretată cu bis de echipa sa la turneul ăsta.

Penaltiul transformat de Griezmann i-a convins pe francezi că trebuie doar să aștepte cuminți, în propria jumătate, după inevitabila eroare care să-i pună pe contră. Nu-i poți învinui că au uitat de valorile indubitabile pe care le au sud-americanii, dincolo de Messi. Angel Di Maria și-a petrecut faza grupelor cu o grimasă continuă pe față, după nenumărate driblinguri și șuturi eșuate. Poate asta explică de ce a rămas într-o izolare atât de splendidă chiar înainte de pauză, când a avut tot timpul din lume să-și amintească cum se lovește o minge. Exact așa, curat și direct în vinclul porții lui Lloris.

Dacă momentul ăsta de inspirație a mascat neajunsurile sistemice ale Argentinei, norocul chior din minutul 48 aproape că ne-a păcălit pe toți că pot să-și continue drumul. Messi s-a arătat în sfârșit în careu, de unde a trimis un șut deviat instinctiv de Gabriel Mercado. A fost doar începutul unei tulburări profunde pentru Argentina.

„Franța chiar n-are nimic mai bun de oferit decât Benjamin Pavard?‟ se întreba sarcastic Mark Lawrenson de la BBC, acum două săptămâni. O fi având, dar e greu de crezut că Rusia va putea oferi un gol mai frumos ca cel marcat de fundașul dreapta al lui Stuttgart. S-a discutat pe tema mingii de la turneul ăsta, cum că ar fi printre cele mai bune modele Adidas. După ce Pavard a reușit cumva o execuție și mai curată decât Nacho în egalul dintre Spania și Portugalia, argumentul pare foarte plauzibil.

Naționala lui Sampaoli s-a descusut rapid și previzibil după asta, jerpelită de primul adolescent care marchează o dublă la un Mondial de la Pele încoace. Au trecut 70 de ani de când „Regele‟ își începea domnia, în Suedia. N-ai cum se nu te întrebi dacă Mbappe a pus ochii pe coroană. Întâi din careu, unde a dovedit că e mai rapid ca oricine și cu gândul, apoi la finalul unui contraatac purtat între atleți. Francezul cu siguranță țintește trofeul, alături de un lot care – ca el – își arată în sfârșit potențialul înfricoșător.

La fel de tentantă e și interpretarea unui sfârșit crunt pentru Messi. Nu pentru formația sa, care aproape că te face să-l crezi pe fostul mijlocaș Osie Ardiles, când spune că e „cea mai slabă din istoria Argentinei‟. Nici pentru Jorge Sampaoli, al cărui mandat catastrofal a fost ilustrat perfect de strigătele și gesticulările inutile de la margine. Nu, e vorba doar de Messi – și absurditatea unei cariere internaționale încheiate cu un asist futil, în prelungirile unei înfrângeri zdrobitoare.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.