Explainer: ce este și cu ce se mănâncă Liga Națiunilor. Care este formatul competiției și care-i obiectivul României
Lead.ro 4 septembrie 2018„Thrilling encouters between equal opponents”, „Meciuri pasionante între adversari egali” – asta a promis UEFA (forul european) la început de an, când a anunțat lansarea celei mai noi competiții inter-țări din lume, Liga Națiunilor.
Nici atunci, nici acum, cu câteva zile înaintea startului, nimeni nu prea știe care-i rostul acestei Ligi. Sau care e formatul, care sunt regulile și, esențial, ce trebuie să câștige fotbalul românesc din această competiție. Așa că punem lucrurile în ordine aici.
Rețeta perfectă: marketing și corectitudine politică
De ce era nevoie de o Ligă a Națiunilor, câtă vreme avem un Campionat European de Fotbal, și ce aduce ea nou în peisajul fotbalului continental? Ideea e că, pusă în fața fascinantelor ligi interne de top și a strălucirii Champions League, UEFA căuta de ceva vreme o soluție care să mai reducă din hăul căscat între fotbalul de club și cel inter-țări și să facă mai interesantă competiția între echipele naționale.
Ideea creării unei Ligi a Națiunilor pare să fi fost compromisul perfect între nevoia stringentă de marketing care cerea meciuri mai multe și mai cu miză între echipele de top și iluzia frumos ambalată a „corectitudinii politice”, mascată în oportunitatea unor dueluri între adversari de valori apropiate.
Nu puține au fost vocile care au cerut, mai mult în serios decât în glumă, să se facă un „European” al echipelor mici, care nu câștigă aproape deloc în preliminariile marilor competiții. Ca să crească în valoare, dar mai ales ca să prindă gustul victoriilor, Luxemburg, Liechtenstein, Malta, Andorra, San Marino sau Gibraltar trebuie să joace mai des între ele, spuneau partizanii ideii. De acum înainte, toate aceste echipe împart „categoria onoare”, Divizia D din fotbalul european. Exact ce ne promite UEFA: „Meciuri pasionante între adversari egali” :D!
Între timp, greii fotbalului european – Germania, Portugalia, Belgia, Spania, Franța, Anglia, Italia, Croația sau Olanda – își vor disputa rămânerea în elită și câștigarea primei ediții a noii competiții. Rețetă de marketing asigurată!
De reținut aici: echipele Diviziei A joacă pentru trofeu. Celelalte joacă pentru promovarea în divizia superioară: din D în C, din C în B, din B în A.
Modelul clasic: „Ligă contra Cupă”
Ca să ajungă la acest format, UEFA s-a inspirat din competițiile de fotbal de nivel național. Cum Campionatul European respectă filosofia arhitecturală a competițiilor de Cupă, în care, teoretic, chiar și cea mai slabă echipă are șansa ei la câștigarea marelui trofeu, Liga Națiunilor respectă filosofia organizațională a ligilor interne: retrogradare și promovare, iar pentru trofeu se bat doar echipele Diviziei A. Câștigătoarele celor patru grupe ale Seriei A vor juca între ele semifinale, apoi finalele pentru locul 3 și locul 1.
The official result of the #NationsLeague draw! ✅ pic.twitter.com/H1fPteK7M1
— UEFA Nations League (@UEFAEURO) January 24, 2018
Aflată – deloc suprinzător, după rezultatele modeste din ultima vreme – în Liga C, România va lupta, în meciurile din toamna acestui an, pentru promovarea în Liga B. Pentru asta, va trebui să se impună într-o grupă cu Serbia, Muntenegru și Lituania.
Miza bonus: încă o șansă pentru EURO 2020
Dar, atenți la detalii și interesați să țină cât mai vie motivația pentru noua competiție, oficialii UEFA au mai ascuns o miză în formatul Ligii Națiunilor. 16 dintre echipele care nu se vor califica la capătul preliminariilor pentru EURO 2020 vor avea șansa să participe la un „play-off”, pe baza clasării lor în grupele din Liga Națiunilor. Patru echipe li se vor alătura, astfel, celor 20 deja calificate, deci România are o șansă în plus să prindă „Europeanul” la care este co-organizatoare chiar și cu un loc 2 în grupa de Liga Națiunilor.
#UEFAExCo: Breaking news@UEFAEURO 2020: Host city pairings confirmed:
Group A: Rome & Baku
Group B: Saint Petersburg & Copenhagen
Group C: Amsterdam & Bucharest
Group D: London & Glasgow
Group E: Bilbao & Dublin
Group F: Munich & BudapestMore to follow pic.twitter.com/UeQd8kHTVg
— UEFA (@UEFA) December 7, 2017
„Grupa morții” pentru România în Seria C a Ligii Națiunilor
Așa cum știi, întâlnim Serbia, Muntenegru și Lituania în purgatoriul spre fotbalul de top. Dar adevărul este că nu putea fi simplu în niciun fel: față în față cu adversari pe care în vremea „Generației de aur” i-am fi tratat de sus – asta dacă existau pe harta fotbalului european – România ar fi avut probabil o grupă complicată indiferent de numele adversarelor din această primă ediții a Ligii Națiunilor.
Însă grupa în care a ajuns România e cu adevărat grea. Serbia, care a arătat bine și la Mondialele din Rusia, e cea mai dură echipă din „liga” noastră, Muntenegru e formația care i-a stricat mandatul lui Christoph Daum la Națională, și Lituania e un nume care numai a „outsider” nu sună. Dar astea sunt țările pe care trebuie să le depășim dacă vrem să însemnăm ceva în fotbalul european al anilor ce vin.
„Am picat în grupa cea mai grea. O grupă cu o favorită certă, care e Serbia. Vom încerca să producem surpriza și să ne calificăm. Trebuie să fim puternici și să credem în câștigarea grupei. Nu va fi ușor, dar obiectivul meu e să câștigăm grupa și să avem opțiuni pentru calificarea la EURO 2020”, a spus selecționerul Cosmin Contra, prezent la tragerea la sorți din luna ianuarie.
În grupă, echipele vor juca după sistemul fiecare cu fiecare, acasă şi-n deplasare. România, care vine după patru victorii legate în ultimele meciuri amicale, începe acasă cu Muntenegru (7 septembrie) și continuă în deplasare cu Serbia (10 septembrie).
Iată programul complet:
România – Muntenegru, 7 septembrie
Serbia – România, 10 septembrie
Lituania – România, 11 octombrie
România – Serbia, 14 octombrie
România – Lituania, 17 noiembrie
Muntenegru – România, 20 noimebrie
Câştigătoarele celor patru grupe ale Diviziei C se califică în eşalonul al doilea valoric, pentru următoarea ediţie, din 2020, iar echipele situate pe ultimele locuri vor ajunge în eşalonul al patrulea. Apoi, vor urma preliminariile obişnuite ale Campionatului European.
După stabilirea ţărilor calificate la turneul final din 2020 din preliminarii, cele mai bune patru trupe necalificate la Euro din eşalonul României, stabilite după meciurile din Liga Naţiunilor, vor participa la un „play-off”, cu semifinale şi finală, în urma căruia câştigătoarea va obţine locul pentru Campionatul European.
Tragerea la sorţi a semifinalelor acestui play-off, programat între 26 şi 31 martie 2020, va avea loc la 22 noiembrie 2019. Jocurile se vor disputa într-o singură manşă, pe terenul echipei cu rezultate mai bune în Liga Naţiunilor. Învingătoarele vor juca finala pentru Euro 2020, iar gazda va fi stabilită prin tragere la sorţi.
UEFA national team competitions 🤩
🗓️ 2018-20
⚽️ #NationsLeague
⚽️ European Qualifiers
⚽️ #EURO2020 pic.twitter.com/xLHzVghsb9— UEFA Nations League (@UEFAEURO) January 18, 2018
Foto: MIRCEA ROSCA / SPORT PICTURES
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni