Finala lacrimilor: Real Madrid completează un hat-trick de trofee Champions League după un meci marcat de magia lui Bale și tragedia lui Karius

Danny Coposescu 30 mai 2018

În serialul american This Is Us, două dintre personaje sunt implicate într-o situație tensionată. Ca să mai amelioreze stresul, unul dintre ele propune un joc scurt de „cel mai rău caz‟. Pe rând, fiecare trebuie să descrie cel mai groaznic scenariu imaginabil pentru contextul respectiv.

Nu știm dacă Liverpool are fani care urmăresc This Is Us. Cert e că, dacă înainte finalei dintre echipa sa și Real Madrid, i-ai fi provocat la o rundă de „cel mai rău caz‟, trei posibilități ar fi fost destul de sus pe lista lor: o întâmplare care să-i lase fără Mo Salah pentru majoritatea partidei, un scurtcircuit din partea apărării și o grozăvie de care numai jucători de calitatea adversarilor sunt capabili.

Problema e că tot exercițiul ăsta ar fi fost menit să relaxeze nevrozele, nu să fie un fel de profeție catastrofală, de care până și Casandra s-ar speria. După 90 de minute halucinante, în care s-a jucat între extremele unui gol de legendă și a imploziei unei cariere încă tinere, cel mai rău caz s-a adeverit pentru Liverpool. Într-o seară înăbușitoare la Kiev, tot Real Madrid poartă coroana europeană pe frunte.

Real Madrid 3-1 Liverpool

Când Jürgen Klopp a vorbit despre „big balls football‟  la conferința de presă, probabil avea în minte exact începutul curajos care i-a surprins echipa cu tabăra făcută în jumătatea madrilenilor. Nu-i un mister că Marcelo e una din piesele cele mai importante din mecanismul lui Zidane și prezența amenințătoare a lui Mo Salah pe flancul drept l-a țintuit pe brazilian în preajma propriului careu. Asta le-a tăiat circuitul de alimentare lui Ronaldo și Benzema și Liverpool a ținut de parcă culturile fotbalistice s-ar fi inversat.

O ocazie serioasă pentru Trent Alexander-Arnold părea să prevestească golul inevitabil pentru englezi. Și apoi, undeva în colțul stânga-jos al ecranului, Sergio Ramos s-a prăbușit peste Salah. Și comentatorilor le-a luat ceva timp pentru a-și da seama că s-a întâmplat ceva remarcabil. Privirea egipteanului, pătrunsă de o groază sinceră, încercările spasmodice de a-și masa umărul disclocat – nimic de bun augur.

Uite-l cum iese la marginea terenului, în timp ce fanii lui Liverpool nu-și mai pot dezlipii mâinile de pe creștetul capului și nici măcar Klopp nu-și poate ascunde îngrijorarea. Ba nu, stai, a revenit, deși strânge din dinți vizibil. Ba da, uite-l cum izbucnește în lacrimi și părăsește terenul, odată cu cele mai fierbinți speranțe ale zecilor de mii care-au colorat trei sferturi din tribune în roșu. Alături de ei, o națiune întreagă tremură acum, înainte de Cupa Mondială, în așteptarea radiografiei care va confirma dacă sezonul lui Salah se sfârșește în tragedie totală.

Fotbalul e joc de echipă, spune un truism preferat, dar de câte ori am văzut cum un individ poate decide aproape de unul singur desfășurarea evenimentelor? De obicei e vorba de fapte eroice, dar efectul pe care l-a avut pierderea omului cheie e celălalt tăiș al sabiei. Cu Adam Lallana, care a și uitat cum arată iarba de când n-a mai prins un meci întreg, Liverpool s-a schimbat la față și a cedat controlul. Un gol anulat lui Benzema a prevestit nebunia din repriza secundă.

De fapt, nu. Nimic nu putea să prevestească opera suprarealistă compusă de Loris Karius. Tot sezonul, Klopp a jonglat cu el și Simon Mignolet în poartă – până când belgianul s-a plâns că nu-i sănătos ce face. De atunci, Karius a alternat perioade îndelungate de stabilitatea cu câte o bubă stridentă. În sensul ăsta și proporțional cu importanța contextului, neamțul a dus logica la extremă: a incendiat toate regulile postului său.

Cu mingea în mănuși și dornic să pornească o contră, Karius se pregătea să arunce obiectul muncii pe flancul drept. Probabil ca să nu fie acuzat de lene, Benzema a întins o gheată în direcția generală a portarului. Și timpul s-a oprit. Toată lumea a înghețat de parcă s-ar fi strigat „un-doi-trei, la perete stai!‟ Câteva milioane de perechi de ochi s-au ațintit pe sfera din poartă, apoi pe tușier și în sfârșit, pe Benzema, care gonea bucuros spre colegi, cu o expresie care sugera că nu, nici lui nu-i vine să creadă.

Meritul enorm al lui Liverpool e că combinația croșeu-upercut pe care o încasase până atunci n-a doborât-o complet. Patru minute mai târziu, Karius mulțumea cerurilor că domnul și doamna Mane și-au dat fiul la fotbal când era mic. Senegalezul a egalat dintr-un corner și finala pe care toată lumea o așteptase părea că a început într-un final, cu o mică întârziere. Până și Zinedine Zidane și-a scos mâinile din buzunare, cât să facă un gest înspre o bancă despre care Klopp spunea că e „suficient de bună încât să ajungă singură într-o finală.‟ Altă observație lucidă care s-a întors împotriva sa.

Asta pentru că cel care s-a echipat e Gareth Bale. Și Bale și-a petrecut ultimele săptămâni într-o misiune personală de a-i arăta lui Zidane ce riscă să piardă. E bine, misiune îndeplinită. Trăim în vremuri fermecate dacă ne e dat să vedem nu una, ci două execuții de joc video în același sezon de Champions League. Real n-o inspira aceleași devotare religioasă ca Barcelona lui Guardiola sau Ajax pe vremea lui Cruyff. Dar poate cineva să arate cu degetul altă echipă care se laudă cu doi jucători care se întrec în biciclete de la înălțimi care „mi-ar frânge spinarea‟, cum a spus Rio Ferdinand la BT Sport?

Nici nu mai contează că Ronaldo a rămas la periferie toată seara. Cu siguranță nu pentru fanul care-l adoră atât de mult încât, în căutare de o îmbrățișare, i-a stricat ocazia din ultimul minut. Și cu siguranță nu pentru orgoliul său, care amenință acum să eclipseze Calea Lactee: „Cine a fost iarăși cel mai bun marcator? Ar trebui să i se spună CR7 Champions League. Am câștigat cinci‟, a spus la final, adăugând că „nu spun că plec, vom vedea”.

Dar Bale e cel care s-a ridicat la nivelul ocaziei. Păcat că a fost pe spinarea carierei ruinate a lui Karius, pentru care mingea șutată de galez în minutul 83 a fost ca un săpun în duș. E greu să-ți amintești de o trântă mai dureroasă sau mai publică decât cea suferită de un om care n-a împlinit încă 25 de ani.

Căpitanul Jordan Henderson, primul care s-a smucit din dezamăgirea cruntă îndeajuns de mult încât să-l consoleze pe Karius, refuză să-l facă țap ispășitor. „Nu-i vorba de greșelile sale, am ajuns în finală ca echipă și pierdem ca echipă. E vorba de noi toți.‟ La fel și Klopp, pentru care blestemul din finale continuă: „Ce pot să zic despre goluri? Loris o știe, toată lumea o știe. E păcat ca s-a întâmplat într-un joc ca astă. Îmi pare foarte rău pentru el, e un băiat fantastic.‟

La Real Madrid se vorbește, pe bună dreptate, de alte lucruri. „Ieri ne-am uitat la un film despre echipe de baschet ca Chicago Bulls sau Lakers, despre cum au câștigat două sau trei titluri la rând și le-au numit o dinastie. Pot să ne numească și pe noi o dinastie de acum.‟ Alții, ca Ronaldo și Bale, și-au ales un moment grozav pentru a-i dezumfla puțin pe fani și a-și pune viitorul sub semnul întrebării. Ambii au „de discutat cu agenții‟, ceea ce înseamnă că s-a dat startul la telenovela transferurilor pentru vara asta.

Dar noaptea, sezonul și era le aparțin lui Real Madrid și Zinedine Zidane. Mark Lawrenson nu-i cel mai obiectiv om de pe pământ, de vreme ce a jucat o eternitate la Liverpool, așa că poate nu-i surprinzător să-l auzi spunând că colectivul ăsta nu e „una din marile echipe.‟ Vom auzi probabil din nou refrenul despre rolul norocului în succesul ăsta. Dar realitatea e de altă părere.

Zidane e singurul antrenor care a făcut trei schimbări în trei finale, toate cu consecințe directe pentru tabela de scor. Alături de Carlo Ancelotti și Bob Paisley, e singurul om cu trei Cupe Europene în palmares și primul care câștigă trei la rând. Numele lui Real apare pe trofeu în patru din ultimele cinci ediții. Dacă asta nu-i una din marile echipe din istoria unui sport, cu un mare antrenor, atunci Chicago Bulls și LA Lakers ar trebui să-și retragă documentarul.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare

Ce pierde echipa națională – și chiar handbalul feminin românesc – când handbaliste emblematice sunt tratate cu indiferență
Andreea Giuclea
26 octombrie

Mansardă cu vedere spre Jocuri: note despre pisici, camaraderie și arene contopite cu Parisul
Ciprian Rus
25 august

Loredana Toma a rămas în afara clasamentului în finala de la haltere, categoria 71 de kilograme, după ce era pe locul 3 la smuls
Andreea Giuclea
9 august
Top Stories

Ana Bărbosu și-a primit medalia: „Sunt recunoscătoare pentru ce mi se întâmplă. Sper să existe o concluzie fericită și pentru fete, mă gândesc la ele”
Andreea Giuclea
16 august

Parisul a fost orașul împlinirii unui vis într-un bazin maiestuos, al lecțiilor pe marginea unui lac, a fost orașul curajului, al speranței și al bucuriei
Andreea Giuclea
12 august

Mansardă cu vedere spre Jocuri: note despre pisici, camaraderie și arene contopite cu Parisul
Ciprian Rus
25 august

„Ești român și reprezinți România la Jocurile Olimpice. Ce poate fi mai frumos de atât?”
Ciprian Rus
12 august

Trei în canoea de simplu: Cătălin, Durerea și Luciditatea
Ciprian Rus
9 august

N-a fost concurs de Miss: Mihaela Cambei și lecția ei de grație, inspirație și motivație într-un sport al mușchilor
Ciprian Rus
8 august

Mihaela Cambei: „La final, am simțit că îmi rămâne mâna pe podium! Sunt mândră de ce am reușit”
Ciprian Rus
7 august

Mai repede, mai înalt, mai puternic. Și, poate, mai rar
Ciprian Rus
7 august

„L-am văzut pe LeBron!” Jocurile Olimpice sunt șansa de a-ți vedea de aproape eroii de care te-ai îndrăgostit privindu-i la televizor dintr-un alt colț de lume
Andreea Giuclea
7 august
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.

Poate U-BT Cluj-Napoca să facă baschetul popular în România?
Adrian Țoca
29 mai

Interviu | „Win-win situation”. Emi Cățe, cel mai valoros baschetbalist român al momentului, și relația sa specială cu proiectul „U”-BT Cluj: „Cea mai bună alegere pe care o puteam face”
Ciprian Rus
8 martie

Mihai Silvășan, U-BT Cluj-Napoca: „E vorba de mentalitatea pe care o avem. Aici, singurul lucru care contează este victoria. Vrem să fim overachievers!”
Ciprian Rus
19 februarie

Interviu exclusiv Cristina Neagu: „Că oamenii s-au simțit inspirați de ce-am făcut, acesta e lucrul cel mai important pe care l-am reușit”
Andrei Năstase
19 decembrie

Siraba Dembélé: „Să crezi în tine, în cine ești și în ce poți să faci. Să nu încerci să fii ca altcineva” I Povestea unei jucătoare speciale
Andreea Giuclea
28 aprilie

RADU COSAȘU și viața în meciurile de fotbal
Ciprian Rus
24 aprilie

„Dacă nu oferi ceva altora, ce fel de viață trăiești?” Interviu cu Walter Bolognani, tehnicianul italian care a venit în România să construiască o academie de înot la Dinamo
Andreea Giuclea
11 ianuarie

„Unul dintre cei mai iubiți dintotdeauna”: Gianluca Vialli
Ciprian Rus
6 ianuarie

Gérard Pique și modelul jucătorului-președinte: înaintea ultimului său meci pentru Barcelona, „Geri” promite că se va întoarce: „Tornaré!”
Ciprian Rus
4 noiembrie

Viorel Filimon: „Mergem prin școli și, din păcate, vedem copii care abia merg, cât să nu se împiedice, iar unii sunt aproape de obezitate. Trebuie să schimbăm asta”
Ciprian Rus
14 august

David Popovici vrea să seteze noi standarde. Și să arate că „imposibilul poate deveni posibil”
Andreea Giuclea
17 iunie
LEAD © 2024

Lead este o publicație despre sport cu conținut original, premium, creat pentru noua eră în care a intrat jurnalismul digital și pentru noua generație de fani de sport.

Lead e despre cum ne influențează sportul viețile, despre temele și personajele importante, despre cum consumăm sportul și cum ne raportăm (diferit) la el în prezent.

Abonează-te la newsletter
În fiecare luni, primești pe mail o sinteză a celor mai relevante evenimente din sport, scrise pe un ton relaxat. Plus recomandări de lecturi și alte bunătăți. Nu te batem la cap cu alte motive.