„Follow the money”: scandalul Super Ligii e despre bani, nu despre principii. Iar apărarea principiilor vine cam târziu, căci tocmai Champions League a călcat prima peste principii

Ciprian Rus 20 aprilie 2021

1991: nu exista Internet – în România nu existau încă nici televiziuni private cu antenă națională! – nu existau deci, nici stream-uri, publicații online sau rețele sociale. Dacă atunci, în 1991, mai multe cluburi mari de fotbal sau un organism continental de rangul UEFA ar fi decis crearea unei Superligi exclusiviste de fotbal, o competiție în care echipa ta de suflet – fie ea Glasgow Rangers, Steaua Roșie Belgrad, MTK Budapesta, Levski Sofia sau Steaua București – nu ai fi avut, ca suporter, nici o platformă pe care să îți verși indignarea, dincolo de un banner amărât agățat de un gard ponosit la următorul meci al echipei favorite. În 1991 nu era nici pandemie, puteai merge liber la stadion.

Ca suporter revoltat, puteai apărea, cel mult, într-un „insert” de 25 de secunde la TV sau cu un citat de patru fraze într-o revistă, dacă un jurnalist al vremii ar fi supus dezbaterii galeriilor acest nou format pretins revoluționar despre care a aflat, la rândul său, dintr-o știre EPA sau DPA, de printr-un „feature” marca „France Football” sau „Guerin Sportivo” ajuns, cu o mică întârziere, la București sau Belgrad. Deși, dacă ajungea la București sau Belgrad în acei ani, știrea putea fi foarte bine „îngropată” de o primă pagină cu teme mai stringente – o mineriadă, un război civil, devalizarea unei bănci sau deprecierea monedei naționale cu 5% pe zi.

Suntem în 1991, la cinci ani de la succesul în premieră al Estului, prin Steaua București, și la doar doi ani de la o nouă finală jucată de o echipă de dincolo de „Cortina de Fier”, tot Steaua București: o altă echipă din Est, Steaua Roșie din Belgrad – Crvena Zvezda – câștiga Cupa Campionilor Europeni în ’91. Nici o echipă din jumătatea această de Europă de dincoace de Viena nu a mai reușit nu doar să repete această performanță, dar măcar să se apropie firav de ea, în următorii 30 de ani. Întâmplător sau nu, chiar atunci, în 1991, departe de zgomotul mediatic de azi, s-au pus bazele Champions League.

*

Că Champions League a dus spectacolul fotbalistic la un cu totul și cu totul alt nivel e indiscutabil. Formatul – de la imn și branding la ora de start și standardele de filmare – a ajuns atât de spectaculos încât o finală de Cupă Mondială precum cea din Africa de Sud, în 2010, jucată pe zi, părea un meci de divizie inferioară jucat cu tribunele pline: o metaforă în plus pentru ruptura dintre fotbalul de club și cel de națională, propovăduit de multă vreme, însă forțat și evidențiat iconic de înființarea Ligii.

Proiectul UCL, care a avansat pas cu pas până la monopolizarea competiției – implicit, și a premiilor – de către echipele tot mai bogate și mai puternice din Occident, a dus la marginalizarea celor mici. În timp ce Barcelona și-a câștigat toate cele cinci trofee în noul format, iar formații precum Liverpool sau Real Madrid și-au adjudecat trofee fără să-și fi câștigat ligile naționale, foste campioane ale competiției ca Steaua București, Steaua Roșie Belgrad sau giganți din Est precum Dinamo Kiev sau Shaktar Donețk, dar și alte echipe cu etichetă din afara Top 5 Leagues – din Belgia sau Scoția, bunăoară – au fost excluse de la „,masa bogaților”, clișeul care descrie, totuși, până la caricatural proiectul imaginat și apărat cu disperare zilele acestea de către oficialii UEFA. Marginalizate sunt, desigur, și echipele mai mici din Top 5, care fac față tot mai greu bugetelor celor mari deveniți tot mai mari.

Iar marginalizarea celor mici va fi dusă acum la un alt nivel. În timp ce ne convinge de cât de strălucitor este noul format al Champions League din 2024 (cu mini-campionate în loc de grupe și cu alte inovații frumos împachetate), UEFA tocmai introduce Conference League, o competiție de consolare pentru cei mici deveniți tot mai mici.

*

„Follow the money”, spune regula de aur a jurnalismului – de investigație și nu numai. Ca să înțelegem magnitudinea conflictului de azi dintre marile cluburi europene și UEFA, pe seama înființării Super Ligii Europene, trebuie să mergem pe urma banilor până în 1991, pe vremea când nici suporterii, nici jurnaliștii, nici jucătorii, nici antrenorii nu se puteau indigna pe Instagram și pe Twitter. Păcatul originar atunci s-a comis.

Ce vedem azi este doar consecința logică a acelei mișcări care a schimbat pentru totdeauna – în bine?, în rău?, în bine și în rău!? – fotbalul european. Cei mari au devenit prea mari ca să se mai mulțumească cu banii promiși de UEFA, prea mari ca să se mai deplaseze în decembrie până la București sau Kiev, prea mari ca să mai aștepte cicluri „istorice” de formare a unor mari echipe. Totul se joacă azi și, preferabil, cu banii, cât mai mulți, pe masă. Câștigi sau pierzi, banul să fie garantat! Iar riscul să te mai împiedici de Porto sau de Lyon, de Leicester sau de un greu al Estului e eradicat din start.

Nu știm unde va duce Super Liga – în caz că va porni la drum – fotbalul. Foarte posibil mai sus decât Champions League, pe modelul de ispirație nord-american, care și finanțează, de fapt, aventura Big 12. Ce știm sigur e că indignarea Occidentului față de noul format, mai exclusivist decât Liga Campionilor, vine cu 30 de ani prea târziu pentru Est și poate fi suspectat de un pic de ipocrizie. După cum în mod cert ipocrită e poziția UEFA, care își apără proiectul și vorbește cuvinte mari în timp ce mai dă un ghiont fotbalului mic prin Conference League.

*

Într-o Europă mai polarizată ideologic ca oricând, tema Super Ligii e, desigur, ofertantă, pentru că ea vorbește, la dreapta, despre mai mult spectacol și despre beneficii mai mari, iar la stânga despre comunitate și despre echitate. Dacă urmărim fără prejudecăți lupta dintre Big 12 și UEFA, concluzia e limpede: o luptă oarbă pentru bani. Iar dacă e în primul despre bani și nu despre principii – care ne-ar întoarce, în mod onest, măcar în 1991 -, atunci cine are sau face mai mulți bani, acela va câștiga.

Iar dacă va câștiga Big 12 va fi și pentru că UEFA a eșuat lamentabil și în dezvoltarea armonioasă a Ligii Campionilor, și în implemantarea regulii „Fair Play”-ului financiar, fapt ce a lovit și în echipele mai mici, dar și în cluburile cu etică de business ca Barcelona sau Bayern Munchen. Că finanțatorii de la PSG, inamici pe față ai „Fair Play”-ului financiar, sunt acum apărători fideli ai modelului UEFA nu face decât să mai destindă, cu un zâmbet, atmosfera încinsă din zilele și orele acestea. „Follow the money!”.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.