Fortuna aduce ghinion: Dortmund pierde pentru prima dată în Bundesliga, lupta pentru titlu se poate aprinde

Danny Coposescu 19 decembrie 2018

Sâmbătă, a fost sărbătoare mare pe Westfalenstadion. Dortmund a învins-o pe Werder Bremen cu 2-1 și a devenit campioană de toamnă pentru prima dată din 2011 încoace. Paco Alcacer a marcat din nou, la fel și Marco Reus, iar echipa lui Lucien Favre s-a desprins la nouă puncte în fruntea Bundesligii, după ce Gladbach pierduse două puncte la Hoffenheim. „Cine s-o mai oprească pe Borussia?‟, s-a întrebat Philipp Selldorf în Sueddeutsche Zeitung.

Ei bine, am primit un răspuns cât se poate de neașteptat. Dintre toate adversarele pe care le-au înfruntat băieții lui Favre în cele 16 etape jucate până acum, Fortuna Düsseldorf nu anunța un pericol prea mare. Asta mai ales dacă n-ai văzut ce-a făcut nou-promovata – și în particular Lukebakio, starul ei belgian,  – pe Allianz Arena, luna trecută. Și la cum s-au prezentat oaspeții în înfrângerea cu 1-2 de pe Esprit Arena, e greu să spui că și-au făcut temele.

În afară de primul și ultimul sfert de oră al meciului, Dortmund a uitat aproape tot ce-a făcut bine în sezonul ăsta excepțional. După golul lui Reus, anulat pe motiv de ofsaid la Pulisic, portarul Michael Rensing (crescut la Bayern) a cam șomat; în lipsa lui Guerrero, Sancho și Alcacer, lăsați pe bancă, BVB a jucat cu frâna de mână trasă. 

Ritmul ăsta pare să revină de fiecare dată când Mario Götze e trimis în rol de „număr nouă fals‟. Adesea lent și imobil, neamțul pur și simplu nu e confortabil într-o poziție atât de avansată, iar lipsa unui punct focal în careu dereglează parcă tot jocul Borussiei.

E un aspect pe care Friedhelm Funkel, antrenorul Fortunei, l-a predat bine pentru partida asta. Altul e felul în care Borussia se lasă descoperită la contre. Și nu există mulți jucători mai buni la exploatat spații largi și libere ca Dodi Lukebakio. Tânărul de 21 de ani, împrumutat de la Watford, a alergat-o deja pe Bayern, în acel 3-3 care i-a adus primul hat-trick din carieră; acum, lansat de pasa fabuloasă a lui Kevin Stöger în minutul 22, a făcut același lucru și cu Abdou Diallo.

Este clar că Fortuna a avut o seară de excepție, pentru că astfel de assist-uri nu vin săptămânal, altfel n-ar fi început runda la retrogradare; este limpede și că organizarea impecabilă dintr-o apărare condusă cu hărnicie de veteranul Oliver Fink n-a fost banală. Dar ghiuleaua devastatoare cu care Jean Zimmer a făcut 2-0, în repriza secundă, e de-a dreptul unică – o mostră de magie necesară pentru a învinge pe Dortmund sezonul ăsta.

Intrările lui Sancho și Alcacer au fost ca un shot de energie pură pentru Dortmund, dar au venit prea târziu. Spaniolul n-avea cum să nu apară pe lista marcatorilor, iar golul lui pare la fel de inevitabil ca demiterea antrenorului la Hamburg. Numai că Fortuna nu și-a pierdut luciditatea, a reușit câteva întreruperi, a câștigat niște faze fixe în jumătatea opusă și au reușit astfel să sufoce jocul în ultimele minute.

În tot cazul, trebuia să vină și momentul în care Favre să facă cunoștință cu eșecul în campionat. Doar că nimeni n-ar fi pariat pe acest meci.

Rezultatul condimentează și mai bine derbiul de vineri: Mönchengladbach s-a apropiat la șase puncte de lider, după un 2-0 simplu cu Nürnberg, și se va deplasa la Dortmund chitită să strice liniștea pauzei de iarnă. În fundal, Bayern se pregătește de întâlnirea cu RB Leipzig cu zâmbetul pe buze: dacă bat miercuri, bavarezii se întorc și ei în lupta pentru titlu.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.