„În sufletele noastre a sădit așa un pic de nădejde și speranță. Ne-a dat încredere.” Cum a fost la prezentarea trofeului Simonei Halep de la Wimbledon

Cu două ore înainte ca Simona Halep să pășească pe gazonul de pe Arena Națională, în rochia albă pe care o purta și când a câștigat trofeul de la Wimbledon, fanii ei au început să umple scaunele galbene și roșii, grăbiți să-și găsească un loc din care s-o vadă cât mai bine. Au venit mai mulți ca anul trecut, la prezentarea primului ei titlu de Grand Slam, dar la fel de zâmbitori și de dornici să-și împartă bucuria cu alți zeci de mii de oameni. Au purtat tricouri cu mesaje ca „Mulțumim Simona”, #teamsimona, sau cu jucătoarea ținând în mâini farfuria-trofeu. Au fluturat steaguri tricolore și panouri pe care au scris „Te iubim pentru totdeauna ” sau „Felicitări Simona, vrei să jucăm împreună?”

Au venit din Slatina sau din Satu Mare, pentru că nu-și permit toți să meargă la turneele ei din străinătate și au vrut să-i arate că sunt alături de ea și că că-i mulțumesc pentru bucuria pe care le-o aduce și pentru lecțiile pe care îi învață. Au venit pentru că „în sfârșit munca Simonei a fost încununată”. Pentru că performanța ei e „foarte importantă pentru ea, dar pentru noi este aur. Pentru că nu mai avem națională, doar cea U21, gimnastică nu mai avem. Mai avem tenis; avem Roland Garros și, ceea ce n-am avut niciodată, Wimbledon; sperăm US Open, sperăm și Australian Open. Sperăm tot, nu?”

Au venit de mână cu copii și nepoți, pentru că li se pare un exemplu bun pentru generațiile care acum cresc în România: „Copiii ar trebui să fie perseverenți și să muncească mult pentru ceea ce-și doresc ”, ne-a spus mama unui băiat de nouă ani, care a început cursuri de tenis datorită Simonei. „Cred, sper, ca de acum înainte aripile copiilor să nu mai fie tăiate de niciun fel; să creadă, să spere, să muncească în continuare, pentru că eu cred cu siguranță că pot reuși”, ne-a spus o altă mamă, a cărei fetiță de șase ani a plâns la finala de sâmbătă și care a venit ca să-i spună Simonei că o iubește mult, „pentru că a muncit mult pentru trofeu și chiar merita să câștige”.

Sunt mesaje pe care jucătoarea de tenis le transmite tot mai des în ultima vreme, poate tocmai pentru că vede lucrurile incredibile pe care le reușește de când a decis să lupte, oricât de dureros și oricât de public, cu propriile limite și îndoieli; iar oamenii care o urmăresc și care au venit s-o vadă într-o miercuri seară pe o arenă de fotbal au început să le preia și să și le însușească, poate tocmai pentru că au văzut transformarea ei.

„E un exemplu pe care ar trebui să-l urmăm toți. Tenacitatea și dârzenia cu care acest copil luptă în fiecare meci, pentru fiecare minge, ar trebui să ne dea de gândit. Și de fapt ne-a dat o lecție tuturor, să nu renunțăm niciodată”, ne-a spus Mihai Bobârnea, acum în vârstă de 65 de ani, care a jucat fotbal în tinerețe. „Am învățat de la ea că atunci când crezi în visul tău și nu renunți niciodată, cu siguranță poți reuși. Mă bucur foarte tare și sunt mândră de faptul că recunoaște tot timpul că este româncă și cred că în sufletele noastre a sădit așa un pic de nădejde și speranță. Ne-a dat încredere”, ne-a spus și Daniela Costache, de 32 de ani.

Această încredere, de care Simona simte că țara ei, cum îi place să spună, are multă nevoie, a fost principalul ei mesaj și miercuri seară, când a apărut cu trofeul în mână, pe acordurile clasicului We are the Champions, puțin după 19.00. De data asta, n-a mai însoțit-o primarul Gabriela Firea pe gazon, ci a pășit printr-un culoar format din foști mari sportivi ai României, ca Loredana Dinu, Mihai Leu, Marian Drăgulescu, Gică Popescu, Monica Roșu sau Gabriela Szabo. A urcat pe scena pe care o aștepta deja MC-ul Andi Moisescu, le-a prezentat trofeul miilor de fani care au umplut aproape jumătate din cea mai mare arenă a capitalei și a zâmbit când aceștia au apludat-o în picioare și au scandat obesiv „Si-Mo-na!”

„Bucurați-vă de ea”, i-a îndemnat Andi Moisescu. „E primul român care cucerește Wimbledon la simplu.”

„E o onoare să fiu alături de voi în această seară, să împărțim acest trofeu, pentru că este al nostru, este al țării în primul rând”, a răspuns Simona, întreruptă de aplauze puternice. „Este o seară foarte specială pentru mine, știu că și anul trecut a fost, dar acum parcă este și mai specială. Vă mulțumesc foarte mult că ați venit, să ne bucurăm și să ne gândim că se mai pot întâmpla astfel de zile.”

„E seara noastră, nu e doar a mea ”, a spus apoi, când Andi Moisescu i-a spus „E seara ta”. „Pentru că am fost inspirată de acești campioni care au venit să-mi fie alături”. Cu câteva secunde înainte fuseseră proiectate câteva mesaje video de felicitări trimise de sportivi care n-au putut să fie prezenți. „Să nu uiți niciodată zilele astea bune în care îți iese totul, dar și munca din spate”, i-a transmis Ana Maria Brânză, de la Campionatul Mondial de Scrimă din Budapesta. „Visul părinților tăi a devenit și visul tău”, i-a spus Camelia Potec, de la Campionatul Mondial de Natație din Coreea de Sud. „Bravo, Simona!”, i-a urat Nadia Comăneci din SUA, înconjurată de câteva mici gimanste.

Simona le-a mulțumit apoi părinților, care o priveau din tribună, și i-a dedicat o parte din trofeu mamei. „Ei au fost poate cei mai importanți pentru mine, ca să ajung astăzi aici, pe scena aceasta, în fața dumneavoastră și să ne bucurăm de aceste trofee”. Le-a mulțumit tuturor antrenorilor care i-au fost alături „pentru fiecare cărămidă pe care au pus-o”. I-a mulțumit Virginiei Ruzici, „care a fost o inspirație pentru mine”, lui Ilie Năstase, „care ne-a făcut să iubim acest sport cu adevărat”, și lui Ion Țiriac, care i-a dat „sfaturi destul de dure, dar foarte importante”. A mulțumit și „României, pentru că m-am născut aici și aici sper să trăiesc toată viața.”

Noutatea din desfășurător, care a urmat un scenariu asemănător celui de anul trecut, a fost prezența lui Ion Țiriac, președinte al Federației de Tenis, co-organizator al evenimentului, împreună cu Primăria București. Primit de unii cu entuziasm, de alții cu reticență, fostul jucător a comentat o parte din finala de sâmbătă de la Wimbledon, oferindu-le fanilor șansa să afle, chiar de la Simona, cum a trăit ea momente importante din meci.

„Am vrut sa intru eu prima în teren. Nu e nicio regulă de acest gen la Wimbledon, dar am vrut eu să ies prima. Acel coridor poate fi intimidant, și a fost, dar am avut șansa să trec prin el de multe ori. Nu m-am gândit la nimic legat de meci, m-am gândit doar că am rachetele în termobag, că sunt pregătite, că am pantofii de sport care trebuie, echipamentul și trebuie doar să mă duc să joc meciul.”

„Am vrut să-i arăt de la început că sunt puternică. Mingea de break din primul game mi-a dat încredere. Stiam ca voi avea șansa să iau primul set.”

„Am simțit încredere după primul set, dar nu m-am gândit la victorie. Am mai câștigat primul set împotriva ei și am pierdut. Am știut că trebuie să uit ce s-a întâmplat și să stau tare acolo, că am jocul necesar s-o înving.”

„Aici am zis că e șansa mea să pot câștiga finala. Și am crezut că dacă intru și lovesc fără frică, așa cum am făcut-o în 2017 cu Ostapenko, am lovit cu frică și n-am reușit să merg mai departe, aici am lovit, și cu experiența de atunci, am avut mai multă putere interioară să dau în minge.”

„Atunci am realizat că am reușit să câștig Wimbledonul, pe care nici nu l-am visat.”

Finalul a fost al Simonei, care și-a repetat mesajul-devenit-mantră despre încredere și curaj:

„Cred că am inspirat mulți copii, mulți oameni, că atunci când crezi în tine și crezi că nimic nu e imposibil, poți să-ți îndeplinești visul. Sper ca acest rezultat să dea încredere oamenilor, că orice e posibil dacă credem în noi. Avem nevoie de un model în viață, dar cel mai important e să avem încredere în noi. Dacă avem încredere în puterea noastră interioară, putem face orice.”

Fotografii: Farid Abbasi / 30-0, Razvan Pasarica/SPORT PICTURES