În timp ce Wolves, Newport County sau Gillingham sărbătoresc surprizele din FA Cup, cea mai veche competiție din lume își pune întrebări dificile despre viitor

Danny Coposescu 8 ianuarie 2019

La ce te gândești când auzi de perioada festivă din fotbalul englez? La meciul de Boxing Day, când lumea umple stadioane de-a lungul și de-a latul insulei, încă balonată după toată mâncarea de Crăciun? Sau poate, mai degrabă, la antrenori fluturând exasperați lista tot mai lungă de accidentări, în timp ce programul și-așa aglomerat se transformă împinge jucătorii până la limitele lor fizice?

Dacă ai gusturi mai eclectice, s-ar putea să optezi pentru o datină care semnalează sfârșitul nebuniei de sărbători: runda a treia din FA Cup și tânguiala tradițională pe care-o provoacă în complexul industrial fotbalistic. Un ritual vechi de peste un secol vine acum obligatoriu la pachet cu o (supra)doză de reflexivitate postmodernă, distilată perfect de sloganul ubicuu „The Magic of the Cup ©” și de resursa principală, „the cupset”. Aici nu-i vorba numai de branding, cel puțin nu în sensul cu care ne-am obișnuit. Ciclul vicios de insecuritate și supracompensare în care se învârte relația cu cea mai veche instituție din sportul ăsta are la rădăcini o dilemă emoțională puternică: poți menține artificial relevanța unei competiții?

Disconfortul pe care-l simt mulți față de întrebarea asta – și față de formularea ei – se simte la toate nivelurile. Un strat consistent de articole s-a așternut anticipat în presă încă de dinainte de revelion, toate pe tema statutului nesigur al cupei. Contul oficial de Twitter s-a implicat și el cu o încercare preventivă de a-i rușina pe suspecții obișnuiți, care-și scot de obicei rezervele la plimbare cu ocazia asta. BBC a luat la puricat fiecare prim 11 al cluburilor din primele două divizii, numărând atent schimbările față de ultimul meci „serios‟ jucat. Totul sub stindardul solemn al responsabilității de a apăra comoara națională.

Ceea ce ne aduce la confruntarea rundei. Niciun alt club n-a fost pus sub lupă ca Liverpool, înainte de deplasarea la Wolverhampton – probabil pentru că știam cu toții ce fel de ecuație i se prezintă. Angrenată încă în trei curse și cu ochii pe un titlu Premier League mult visat, e clar care sunt prioritățile pe Anfield. Jürgen Klopp nu s-a ferit să-și anunțe intențiile, complicate oricum de micile probleme suferite de jucători cheie după derbiul cu Man City. O selecție de nerecunoscut era de așteptat, cumva la fel și înfrângerea cu 1-2 contra unui adversar mai motivat și mai bine închegat. Golul lui Divock Origi n-a fost decât o pată nesemnificativă pe seara celor de la Wolves, câștigătorii merituoși prin reușitele superbe ale lui Raul Jimenez și Ruben Neves. Mo Salah și Roberto Firmino au apărut prea târziu de pe bancă pentru a mai schimba ceva.

Pe final, subiectul sensibil a fost atins și el, inevitabil. „Nu l-aș critica în veci pe Klopp, iubesc ce a făcut aici și în ce stil, dar poate că n-a tratat mereu FA Cup cu respectul pe care-l merită.” Runda s-a terminat deci pe tonul cu care a și început. Nu te lăsa păcălit de diferența dintre anihilarea lui Tranmere Rovers de vineri seară, 0-7 cu Tottenham și rezultatul măcar relativ surprinzător de ieri. Sunt două fețe ale aceleiași monede. Tocmai de asta, aporia va continua atâta vreme cât termenii discuției rămân la fel.

Pentru că lucrul după care tânjește o parte consistentă din Anglia e ceva mai abstract decât o simplă cupă, oricât de veche și ilustră ar fi ea. Romanticii apelează la competitivitatea intoxicantă pe care-o simboliza – și ea o ficțiune, într-o oarecare măsură. Cert e că „The Magic of the Cup” e doar felul unei comisii de marketing de a exprima speranța fierbinte că astăzi și aici, David e mai capabil ca oricând să-l bată pe Goliath. Campionatele au fost dintotdeauna pentru giganți, chiar dacă cei de azi au crescut la înălțimi obscene. Dar în cupă, unde întreg contextul se reduce la 90 de minute, unde un teren prost și câteva ore pe autocar își puteau spune cuvântul, diferențele calitative își mai pierdeau din importanță. Inegalitatea nu erau încă suficient de mare pentru a neutraliza complet posibilitatea unui accident pentru echipele de top.

Ce-i drept, nici acum nu e. Televiziunile au avut destule „cupsets” de servit: de la Newport County (divizia a patra), 2-1 cu Leicester City, la Gillingham (divizia a treia), 1-0 cu Cardiff City. Pentru suporterii de pe Rodney Parade și Priestfield – și alții care au sau vor avea astfel de experiențe – magia continuă să fie vie și sănătoasă. Pentru restul însă, dezbaterea se intensifică.

Argumentul e că urmărim o imitație pală, un simulacru de al treilea ordin, în termenii filosofului Jean Baudrillard. Spectacolul ăsta s-a transformat într-o copie golită conținutul original. Nimic nu mai păstrează vreo legătură cu conceptul inițial. Nu e FA Cup, e „The Emirates FA Cup‟. Nu se mai joacă pe parcursul unui weekend, ci patru zile la rând, la tot felul de ore diferite, de dragul televizării internaționale. Rejucările în cazul egalurilor au dispărut și ele, iar șocurile nu mai sunt atât de șocante dacă Liverpool are un puști de 16 ani în apărare.

Sunt atâtea contradicții în doleanțele astea, altfel justificate, încât nu poate exista vreo soluție. Banii cu care aruncă sponsorii și televiziunile sunt probabil singurul motiv pentru care interesul n-a scăzut și mai mult. Pentru Newport, bugetul s-a umflat o treime în plus. Întregi ecosisteme fotbalistice de pe altă planetă ca Premier League depind de venitul anual pe care-l aduce o scurtă aventură în cupă. Rejucările ar arde definitiv motorul unor jucător și-așa suprasolicitați, doar ca să sărim din lac, în puțul altă polemică: calendarul prea încărcat și efectul asupra naționalelor. În fine, o apărare cu Van Dijk și Alisson nu mai lasă loc nici măcar de-un simulacru de „cupset‟. Cu rezerve sau vedete, Man Utd, Man City Arsenal, Chelsea și Liverpool tot au câștigat 20 din ultimele 22 de ediții.

Aici e baiul de fapt. Nu FA Cup s-a defectat, ci întreg peisajul. Va mai exista și în viitor un Leicester 2016 sau un Wigan 2013, dar orice întrecere în care balanța structurală e înclinată până la podea în favoarea unei clici atotputernice va ajunge la întrebările dureroase pe care și-o pune primul trofeu apărut în sportul ăsta.

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.