În ultima secundă, cu ultima suflare: Germania învinge, în cel mai dramatic mod cu putință, rezistența Suediei!
Danny Coposescu 23 iunie 2018Toni Kroos nu va uita niciodată meciul ăsta. Golul Suediei a pornit de la pasa lui greșită. Și tot el l-a scăpat în careu pe marcatorul Suediei, Toivonen, care nu putea pune mingea acolo nici cu puterea gândului, dar a făcut-o fără ezitare, parcă pentru a anunța finalul de drum al unei naționale germane nelipsită din semifinalele unui turneu important în ultimii 12 ani: semifinală la Mondialul din 2006, finală la Europeanul din 2008, semifinale în 2010 și 2012, victorie în 2014, la Cupa Mondială din Brazilia, și încă o semifinală la Europeanul din Franța, acum doi ani. Mai pui aici și câștigarea Cupei Confederațiilor, anul trecut, tot în Rusia, și începi să înțelegi de ce Kross, colegii lui și suporterii lor nu vor uita niciodată meciul de azi.
Că Germania s-a salvat pentru a lupta încă o dată – asta e o minune greu de priceput pentru oricine s-a uitat, de la început și până la sfârșit, la acest joc de fotbal.
*
„Treziți-vă!‟ Așa s-au răstit cei de la Die Welt după ce naționala lor s-a înecat într-un val mexican săptămâna trecută. Și nemții nu se agită ușor. Dar șocul înfrângerii cu Mexic a stricat liniștea unor oameni absolut convinși că echipa lor va trece de grupe cu ochii închiși și picioarele sprijinite pe fotoliu. Poate doar Marco Reus să fi știut ceva – el a avut un „freudian slip‟ înainte de acea înfrângere: „Antrenorul mă păstrează pentru meciurile importante.‟ Citatul ăsta a fost rumegat obsesiv în presă, alături de interviul încins al lui Hummels, presupusa lipsă de chef a lui Özil și abordarea prăfuită a lui Löw.
Dar cei mai atenți analiști au găsit imediat hiba principală: Toni Kroos. Hăituit din primul până în ultimul minut, creierul de la mijloc a jucat cu o migrenă puternică. Christof Kneer de la Süddeutsche Zeitung a propus tratamentul perfect: „Germania are nevoie de și mai mult Kroos.‟ Și uite că, chiar înainte ca pacientul să intre în moarte clinică – și cu destule efecte secundare -, medicamentul și-a făcut efectul. Campioana mondială respiră din nou. Dar ce dramă incredibilă cu Suedia!
Football, eh?#GERSWE pic.twitter.com/PWPS9s0UtQ
— FIFA World Cup 🏆 (@FIFAWorldCup) June 23, 2018
Germania 2-1 Suedia
Ne-am tot întrebat unde e acea formație imperturbabilă, ahtiată după presing, îndrăgostită de minge și capabilă să-și despice adversarul cu niște combinații fulgerătoare. Uite-o aici, la Sochi, în primul sfert de oră! Suedezii au început direct cu fundul în poartă, o baricadă pe trei linii care să oprească cumva asaltul furios al Germaniei. Cu Reus și Rudy în loc de Özil și Khedira, s-a încercat o infuzie de viteză împotriva unei defensive masive, dar nu tocmai mobile. Inițial, a funcționat – ocaziile au venit, dar nu și finalizările.
Printr-un început fulminant, de curtea școlii, Germania s-a aruncat peste Suedia ca ploaia de vară: sprinturi frenetice, centrări repetate și o linie defensivă formată din doi oameni, Boateng și Rudiger, urcată până spre 40-ul suedez. După 10 minute, Germania avea 120 de pase. Suedia – șase!
Nimeni nu o să știe vreodată de ce Low, care a oferit Germaniei o structură mediană aproape infailibilă în ultimii 12 ani, a decis să înceapă cu accelerația la podea și fără fundași laterali. Nimeni nu va spune că Hector și Kimmich au jucat în defensivă, din moment ce până și Boateng a petrecut (mult) mai mult timp în jumătatea Suediei.
Dar nordicii au rezitat primului asalt și, când potopul s-a mai domolit, tricourile albastre au ieșit de sub umbrele. De atâta a fost nevoie ca germanii să se sperie. Întâi, Rüdiger l-a încurajat pe Forsberg să-și arate talentul considerabil. Hai să zicem că fundașul are o scuză, de vreme ce debutează la Mondiale, după ce Hummels s-a accidentat la antrenamente. Dar cine a dat pasa de groază în minutul 32 n-are cum să fie Kroos. El nu face asemenea greșeli ca cea care a dus direct la golul lui Toivonen.
We're not used to seeing mistakes from Toni Kroos.
Let alone 2.
In 1 move.
And it led to #SWE's goal against #GER.
He certainly made up for it though!https://t.co/1xOfw23EoU pic.twitter.com/sJyqNlAC1R
— MARCA in English (@MARCAinENGLISH) June 23, 2018
La 1-0 pentru Suedia, suporterii germani trebuie să fi simțit cum le scade tensiunea. Primeau prima dovadă că asta nu va fi seara lor; nu va fi turneul lor. Au urmat altele: câteva ratări simple, apoi șarjele Suediei, care s-a apropiat de 2-0 la ultima fază a reprizei, când Neuer a respins cu degetele – cum numai el poate – o minge care s-ar fi odihnit lângă bară.
La pauză, Draxler, care ratase cea mai mare ocazie a Germaniei, i-a lăsat locul lui Gomez, și furtuna s-a pornit iar. De data asta, cu bulbuci. Și cu rezultat: parcă și nodul din gâtul comentatorului german s-a mai dezlegat, când Reus a egalat, cu genunchiul, la câteva minute după pauză. Au urmat zeci de centrări arcuite pe sus și alte câteva zeci șutate pe jos, angajări în spatele fundașilor nordici, șuturi blocate și pase repetate. Ocaziile au venit – unele au fost mari – dar Suedia a rezistat. Și exact când nemții își trăgeau sufletul pentru asaltul din ultimele zece minute, necazul i-a lovit din nou: extenuat de atâtea urcări în ofensivă, harnicul Boateng și-a luat pe sus adversarul, a primit al doilea galben și și-a lăsat echipa în zece.
Germania s-a clătinat cinci minute, până când Löw a mai băgat un atacant, pe Brandt. Totul sau nimic! Și când tânărul Brandt a scuturat bara, în minutul 92, nemții aveau și ultima dovadă din lume: asta nu putea fi seara lor. Numai un încăpățânat ca Toni Kroos putea să ignore aceste indicii. Cu sânge rece, mult curaj și o abilitate rară, Kroos a inventat un gol imens.
When you bag a stoppage-time stunner at the #WorldCup 🙌@ToniKroos
👀 TV listings 👉 https://t.co/xliHcxWvEO
📺 Highlights 👉 https://t.co/LOdKDX2Cwn pic.twitter.com/3WEnY29nGz— FIFA World Cup 🏆 (@FIFAWorldCup) June 23, 2018
Kroos WINNING goal from the stands, just beautiful. pic.twitter.com/CkFP22qaf3
— Yassine 🇲🇦 (@SwishFutbol) June 23, 2018
Mijlocașul și-a consumat toate emoțiile după reușită. La interviu, am văzut același tip cumpătat și ușor sarcastic: „N-am valorificat îndeajuns șansele pe care le-am avut. Nici n-au fost prea multe după ce am egalat. Am fost criticați dur și am impresia că ar fi fost destui fericiți dacă eram eliminați astăzi – dar nu ne vor trimite acasă așa de ușor! Sigur, golul lor intră pe contul meu. Am reușit până la urmă, dar n-avem prea mult timp să ne recuperăm, urmează Coreea de Sud.‟
Jogi Löw a continuat tema încrederii reciproce pe care-a făcut-o refren în ultimele zile: „Am crezut în noi până în ultimul moment. La pauză, le-am zis să rămână liniștiți, să nu alerge ca nebunii și să paseze mai departe. Avem din nou lucrurile în mână.‟
Germania trebuie acum să câștige (poate chiar la două goluri) cu Coreea de Sud, dacă vrea ca eforturile de azi să-i fie răsplătite. În alte părți, mexicanii probabil că au apucat să se bucure pentru o calificare în optimi care nu mai este acum garantată. Totuși, dacă Mexic nu pierde cu Suedia, lucrurile sunt clare: verzii vor merge în optimile de finală de pe primul loc. Complicațiile ar începe doar dacă Suedia și Germania ar câștiga. În cazul ăsta – egalitate în trei, fiecare cu șase puncte – Mexicul ar avea cele mai mici șanse de calificare.
We win together.
We draw together.
We lose together.
We are #ZSMMN! 🇩🇪#DieMannschaft #GERSWE 2-1 pic.twitter.com/ExXXZ13p38— Germany (@DFB_Team_EN) June 23, 2018
What. A. Game. Germany beat Sweden 2-1 to stay alive in the World Cup!! Marco Reus is awarded Man of the Match!! #WorldCup2018 #GERSWE #GER pic.twitter.com/Hu9yBGEU3A
— Dortmund Fans (@Dortmund__Fans) June 23, 2018
The moment… pic.twitter.com/kR5c3RBiYH
— Eurosport UK (@Eurosport_UK) June 23, 2018
Last. Minute. Winner. 🇩🇪 pic.twitter.com/RIMCeisAPO
— Bleacher Report (@BleacherReport) June 23, 2018
Kroos had 144 touches against Sweden tonight, a Germany record in the World Cup since 1966. Wizard⚡️! [@OptaJean] pic.twitter.com/Oen2reZVsE
— SB (@Realmadridplace) June 23, 2018
Toni Kroos out here saving everyone 💪 pic.twitter.com/tV898M8Tt4
— B/R Football (@brfootball) June 23, 2018
Group F suddenly looks a bit different after that late winner…
1) #MEX
2) #GER
3) #SWE
4) #KOR #WorldCup pic.twitter.com/wKprPjF2on— FIFA World Cup 🏆 (@FIFAWorldCup) June 23, 2018