INTERVIU | „Nu poate fi o onoare mai mare decât să-ți reprezinți țara, să fii antrenorul echipei naționale. Îmi doresc să continui.” Concluziile lui Adi Vasile la final de Campionat Mondial

Andreea Giuclea 14 decembrie 2021

[Corespondență din Spania]

La finalul primului turneu final pe banca României – turneu încheiat pe locul 13, dar cu un joc în care a văzut progrese -, Adrian Vasile ne-a vorbit despre ce-l mulțumește, ce simte că trebuie făcut mai bine – pe termen scurt și pe termen lung –, despre cum vede viitorul acestei echipe și despre importanța de a acorda răbdare unei construcții pe termen lung. Un proiect pe care spune că a vrea să-l continue. 

Ce te mulțumește din jocul echipei?

Ca imagine de ansamblu, cred că încercăm să jucăm un handbal care deja de mult timp nu mai este modern. Este handbal în viteză, nu mai este de mult modern, dar încercăm să-l jucăm și asta se vede în numărul de posesii pe care-l avem în fiecare meci. Partea bună e că inclusiv în meciuri cu echipe bune, cum au fost Olanda și Norvegia, noi suntem undeva între 57 și 60 de posesii, ceea ce înseamnă că jucăm corect din punctul ăsta de vedere, pentru că e și singura modalitate de a juca.

Mă mulțumește tot ce stă la baza unei echipe, faptul că intrăm în teren împotriva Norvegiei și credem cu adevărat că noi astăzi o să le batem, și că faci tot ce depinde de tine să reușești lucrul ăsta, și chiar dacă diferența de goluri între noi și Norvegia a fost una destul de mare, nu a fost reflectată în atitudine; și nici în șansele pe care noi le-am produs în teren. Cred că am putut să producem un handbal foarte bun în atac împotriva Norvegiei, acolo discutăm de un ultim moment în fața portarului, unde o jucătoare precum Katrine Lunde își face simțită prezența în teren, pentru că de aia este de atâția ani în topul acestui sport. Dar dacă ne uităm la modul în care noi am jucat și situațiile în care fetele au ajuns, cred că denotă foarte multă inteligență din partea jucătoarelor. Și asta mă bucură tare mult.

Așa că, din punct de vedere tactic, sunt chiar mulțumit de modul în care înțelegem să jucăm. Semnalele de alarmă vor fi legate, împotriva echipelor ăstora mari, de faptul că trebuie să încerci să fii la nivel cu ele timp de 60 minute. Și asta e dată de constanța pe care o ai în zile și ani, etapă de etapă. Pentru că atunci când vii la un turneu final, este doar o caracteristică, poate.

Pregătirea fizică e cu siguranță acel domeniu despre care s-a tot discutat în România în ultimul timp. Nu cred că se fac pașii corecți în direcția aia, iar unul din pașii cei mai corecți, ca să putem să jucăm un handbal în viteză și să putem să înțelegem toate aspectele de a juca un handbal în viteză, unde intervine foarte mult și puterea, este că trebuie să ridicăm numărul de posesii care se joacă în campionatul intern. Și când o să jucăm cu posesii, hai să zicem de la 55 în sus, atunci sunt convins că și pregătirea fizică va fi o consecință a lucrului ăstuia.

Deci se simte încă diferența de pregătire fizică între noi și echipele puternice?

Imaginați-vă că Norvegia face parte dintr-un sistem în care de foarte mulți ani de zile fac asta constant. Și atunci clar că au un avantaj în zona asta. Olanda, și ea, prin toate jucătoarele pe care le are, trimise în Scandinavia de mici să fie educate, joacă în același tipar. Suedia – același tipar. Partea bună e că avem posibilitatea să dăm piept în piept cu echipele care sunt foarte bune, și atunci putem să ne evaluăm foarte corect: ce avem de recuperat, unde stăm bine. Pentru că nu cred că te poți evalua decât împotriva celor mai buni. Dar pregătirea fizică e un lucru care se face consecvent, tot timpul, corect și cu rezultate care vor veni pe termen lung. Cred că nivelul României acum e ridicat, cred că am început să ne ducem înspre direcția aia. Trebuie doar s-o continuăm și s-o continuăm și mai bine.

Și dincolo de pregătire fizică, care mai vezi că sunt lucrurile pe care le putem face mai bine, pe termen scurt și lung?

Tactica individuală în jocul de apărare cred că trebuie să fie unul din punctele foarte importante la care fiecare jucătoare trebuie să se uite. Pentru că în tactica individuală presupune și foarte mult lucru de tehnică, de timing, de a ști să anticipezi adversarul din față, și cred că asta o să conteze foarte mult atunci când joci într-un turneu final, unde ai o zi pauză și joci, și dacă ai un bagaj foarte bun de cunoștințe pe care le repeți acasă, atunci te vei adapta repede.

Dar inteligența jucătoarei noastre de handbal are ca bază faptul că ea, dacă e într-un regim corect, într-un sistem corect, se va adapta imediat. Pentru că noi avem bagajul ăsta, pe care ni l-a dat Dumnezeu, așa că peste asta trebuie doar să venim cu un sistem compact în spate, cu niște reguli care se repetă în fiecare zi și sunt auzite în fiecare zi, repetate obsesiv, pentru că astea stau la baza succesului.

Ești mulțumit de apărare, ce fel de sistem defensiv îți dorești să vezi la echipă?

Cred că suntem pe drumul cel bun cu apărarea. Nu pot să spun că sunt încă pe deplin mulțumit, pentru că suntem de prea puțin timp împreună și se văd câteodată minusurile noastre. Partea bună este că atunci când greșim, știm de ce o facem. Și asta înseamnă că deja există o informație destul de corectă, cred, și de înțeles transmisă către jucătoare, astfel încât să avem conștientizarea asta – când facem bine, de ce o facem, când nu facem bine, de ce o facem. Avem deja un al doilea sistem de apărare, deci avem și un plan A, și un plan B, ceea ce înseamnă un bagaj mai bun de repertoriu în zona tactică. Planul B fiind apărarea 5+1, la care am lucrat de astă vară, ușor-ușor am integrat-o în antrenamentele noastre. N-am pus-o în practică până la meciul cu Norvegia, ăsta a fost și un plan al nostru. Dar cred că e important să ai și un plan A și un plan B, și cred că după ce faci asta, vine și un mic plan C.

Cum ai vrea să vezi echipa jucând în viitor, la turneele următoare? Care e modelul?

Modelul e cel pe care-l avem acum și care trebuie constant îmbunătățit. De la an la an trebuie să înțelegi că se produc mici schimbări și trebuie să te adaptezi. Un lucru care e clar deja, de mulți ani, e că handbalul se joacă foarte intens, în viteză, în forță, și astea sunt lucruri care trebuie antrenate.

Așa că îmi doresc ca echipa noastră să facă la anul un pas înainte din punct de vedere al pregătirii fizice, al forței – foarte important, pentru că la capitolul viteză poți să câștigi doar dacă ai și moștenire genetică, dar la capitolul forță se poate câștiga mai mult. Și atunci îmi doresc ca munca de zi cu zi pe care ele o s-o depună la echipele de club să fie înspre zona asta. Și să ne uităm, dacă vreți, și la modelele care sunt cele mai bune jucătoare pe posturile lor în lume și să vedem care sunt atuurile lor, din punctul ăsta de vedere.

Pentru că dacă vom face asta și vom avea baza asta foarte bună, repet, în inteligența jucătoarei românce și în capacitatea ei de a se adapta în teren avem niște resurse foarte bune pe care putem să le accesăm. Începem să o facem, dar suntem încă departe și noi de a înțelege cât de mult putem să le accesăm.

Și care crezi că e potențialul echipei, în viitor?

Potențialul e să ne calificăm la Paris 2024. Pentru mine, potențialul echipei ăsteia, și al nației ăsteia, care trebuie valorificat, este că în spatele talentului jucătoarei românce sau jucătorului român, care e singurul lucru care nouă nu ne lipsește, trebuie pusă munca de zi cu zi, rigurozitatea de zi cu zi, evadarea de orice fel de confort când vine vorba de antrenament.

Și trebuie să înțelegem că un jucător de handbal profesionist cu adevărat în ziua de azi este unul care trăiește pentru sportul ăsta. Se alimentează corect, doarme corect, se hidratează corect, se antrenează corect și își împinge limitele. Și când o să punem în spatele talentului nostru și mai multă muncă, seriozitate, și o să o facem zi de zi, zi de zi, credeți-mă că la un moment dat potențialul o să fie unul wow.

Cu ce lecții crezi că pot pleca jucătoarele de la un astfel de turneu?

Fetele care sunt la turneul ăsta pot vedea și pot simți pe pielea lor cum e să joci împotriva celor mai buni. Asta e partea foarte bună. Cred că fetele pot merge acasă cu un mesaj: ăsta este nivelul, trebuie să-mi ridic și eu nivelul și să îmbunătățesc asta; pentru că toate își vor îmbunătăți nivelul; orice norvegiancă, orice franțuzoaică, orice olandeză își va îmbunătăți nivelul la anul.

Așa că și noi trebuie să ducem mesajul ăsta mai departe acasă, pentru că este nevoie de aliniament la handbalul care e acum și cu o mică viziune pentru viitor. Fără să părem magicieni, nu cred că viteza și forța se vor diminua, ci din contră, cred că vor crește. Așa că dacă vrem să facem asta zi de zi, și în campionatul intern, trebuie să ne aliniem la intensitatea jocului de handbal, la meciurile tari.

Vorbeai de Jocurile Olimpice ca obiectiv, e un proiect din care îți dorești să continui să faci parte?

Nu poate fi o onoare mai mare decât să-ți reprezinți țara, să fii antrenorul echipei naționale, asta e clar. Răspunsul este ferm da, mi-aș dori foarte mult.

De ce crezi că depinde?

Mie îmi place să zic că depinde doar de mine, de lucrurile pe care eu pot să le fac, și dacă eu, după campionatul ăsta mondial, cu parcursul de un an de zile pe care-l am la echipa națională, o să mă uit în spate și o să-mi văd greșelile, dar o să fiu mulțumit totuși de cât am putut să pun în proiectul ăsta și cât de corect am fost în munca pe care mi-am asumat să o fac, atunci cred că eu personal trebuie să fiu cumva mulțumit. N-o să fiu cu totul mulțumit niciodată, pentru că sunt foarte critic cu mine, dar cred că eu trebuie să fac tot ce depinde de mine.

Ce simți că ai învățat după acest an, și după acest turneu mondial, primul cu România?

Am ajuns să cunosc mai bine jucătoarele noastre, pentru că am fost foarte puțin timp împreună. Am făcut și niște schimbări și am trecut prin niște momente cu o intensitate extremă, în turneul preolimpic, continuată cu meciul cu Macedonia, ca un fel de prelungire a acelui moment. După care, din vară și până în ziua de azi, noi am intrat într-o zonă de schimbări. Au fost acele două cantonamente din vară, despre care eu cred că au fost extrem de importante, chiar dacă au fost foarte mulți oameni din domeniu care, din păcate, au considerat că a fost o greșeală să mergem în Spania, doar pentru că rezultatul meciului a fost o diferență mare. Pentru noi, ca staff și ca echipă, a fost foarte important să avem întâlniri cât mai constante, astfel încât mesajul acela consecvent de care spuneam mai devreme să fie transmis.

Și trebuie să înțelegem că poate noi, în țara asta, ar trebui la un moment dat să ne asumăm o direcție în care să avem încredere, căreia să-i dăm timp și pentru care să facem tot ce putem, astfel încât la un final de proces făcut corect, abia atunci să tragem concluziile. Pentru că concluziile nu pot fi trase decât dacă faci lucrurile corect, dacă nu intervii, sau dacă intervii doar pozitiv, și atunci le poți trage la final. Norvegia este Norvegia de azi pentru că acum foarte mulți ani, niște oameni au zis: trebuie să facem un proiect pe 10 ani. Și au lucrat într-o direcție. Altă nație de succes, Franța, fix același lucru. Toată lumea într-o direcție.

Și când se merge într-o direcție, atunci ai șanse să speri la lucrurile alea. Dacă noi ne vom ghida doar după moment și după rezultat, credeți-mă că o să dăm cu piciorul talentului pe care-l avem în țară.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.