Ioana Vrânceanu și Roxana Anghel: „Nimic nu se compară cu medalia olimpică. Voi vedeți doar momentele fericite, dar în spate sunt foarte multe momente grele”
Ciprian Rus 2 august 2024Corespondență Lead.ro de la Paris
După ce au urcat pe podium pentru a-și primi binemeritatele medaliile olimpice de argint, Ioana Vrânceanu și Roxana Anghel – vicecampioane în proba de dublu rame – au venit la întâlnirea cu jurnaliștii din România.
„A fost o cursă bună. Nu am tras după celelalte echipe, nu ne-am uitat după adversare, ne-am făcut treaba noastră până la final. Am știut ce avem de făcut, Antonio ne-a și spus să fim calme, să fim relaxate și să lăsăm barca să tragă pentru noi, nu invers, cum ne spune tot timpul Antonio (Colamonici)”, ne-a spus Ioana Vrânceanu.
„În ultimele luni am avut multe antrenamente grele, parcă nu ne regăseam, dar concursul acesta a fost al nostru și am reușit să câștigăm o medalie”, a adăugat ea.
Roxana Anghel a ținut să-i mulțumească colegei sale și tuturor celor care le-au sprijinit:
„În primul rând, vreau să-i mulțumesc Ioanei, vreau să mulțumesc părinților mei și tuturor celor dragi, domnilor antrenori, doamnei Elisabeta Lipă, domnului Antonio (Colamonici), domnului (Sorin) Băhnărel. Toți au au fost mereu alături de noi.
Domnul Băhnărel, antrenorul bărcii noastre, mereu a știut să ne motiveze. Voi vedeți doar momentele fericite, momentele bune, dar în spate sunt foarte multe momente grele, momente în care nu ne regăsim, cum a spus și Oana, sau nu avem antrenamente bune. Am avut și certuri, pot să zic asta (zâmbesc ambele), dar domnul Băhnărel a știut mereu să ne monteze și să ne întărească, astfel încât să putem face o echipă bună împreună.”
Despre cum au simțit cursa, Roxana Anghel spune:
„Am simțit tribuna de la 1.000 de metri încolo. Chiar vorbeam cu Ioana, zilele trecute, că la niciun alt concurs nu a fost tribuna atât de mare, atât de lungă. De obicei, tribuna este la ultimii 500-250 de metri, acolo. Acum, de la 1.000 de metri lumea începea să urle. Nu ne-am lăsat deconcentrate de acest lucru. Știam că pe ultimii metri avem de întărit și de urcat. Le mulțumim tuturor celor care au fost aici să ne susțină, în fiecare colț al tribunei era cât un steag al României!”
Despre înseamnătatea acestor medalii de argint, Roxana spune:
„Îi spuneam Ioanei că nimic nu se compară cu medalia olimpică. Este un sentiment unic. Chiar dacă este argint, am simțit-o ca fiind de aur”.