Jurgen Klopp și-a ținut marea promisiune, Liverpool e din nou campioana Angliei. Și e ceva mai mult de atât

Ciprian Rus 26 iunie 2020

AȘTEPTAREA

30 de ani de așteptare. Din lotul actual al lui Liverpool, doar cinci jucători erau născuți când clubul la care joacă câștiga ultimul ei titlu. 30 de ani în care până și marile trofee europene – două Champions League, o Cupă UEFA, trei Supercupe continentale și un Mondial al cluburilor – le-au fost mai accesibile Cormoranilor decât mult-iubitul trofeu intern, pe care aproape îl confiscaseră  – 7 titluri în 10 ediții – înaintea incredibilei serii negre ce avea să urmeze.

30 de ani de așteptare. În Premier League încă se mai juca „lungă și pe-a doua”, nu aveai voie să aliniezi mai mult de trei străini în echipă (în echipa de acum au loc vreo opt), iar FC Barcelona, echipa cea mai în vogă a ultimilor ani, nu câștigase încă niciuna din cele cinci trofee Champions League ale ei. O istorie întreagă încape în 30 de ani: orașul însuși a scăpat de guvernarea conservatoare a lui Margaret Theatcher, împotriva căruia Liverpool-ul muncitoresc s-a ridicat în numeroase rânduri, ca să ajungă în vremurile lui Boris Johnson, la ieșirea din Uniunea Europeană.

30 de ani de istorie, iar povestea lui Liverpool și a încercării ei sisifice de a recâștiga Premier League este ea însăși istorie. 30 de ani, timp în care rănile de după „Heysel” s-au mai cicatrizat, clubul și-a creat, în era globalizării, o faimă planetară, nu neapărat prin rezultate, cât prin forța comuniunii care vibrează pe „Anfield” ca în catedralele Evului Mediu, iar „YNWA” a devenit probabil cel mai iubit acronim de pe fața Pământului.

30 de ani în care, în câteva rânduri, mai cu seamă sezonul trecut, sezonul „ratat” de 97 de puncte, echipa a fost aproape să pună mâna pe trofeu.

30 de ani de așteptare și, de parcă 30 de ani n-ar fi fost de ajuns, un sezon suspendat, cu luni de așteptare agonizantă a revenirii în iarbă pentru o mână de puncte sinonime cu succesul îndelung așteptat. A durat enorm de mult, a durat mai mult decât ar fi trebuit să dureze, după un sezon absolut impecabil, fracturat de „lockdown”, dar, în sfârșit, așteptarea a luat sfârșit. După 30 de ani, Liverpool e, din nou, campioană!

KLOPP ȘI RECONSTRUCȚIA

Trecuse deja un sfert de veac când excentricul Jurgen Klopp a fost ales să reconstruiască Liverpool. Reconstrucție e, de fapt, un cuvânt prea comun pentru munca la care s-a înhămat Klopp. Fostul manager al lui Dortmund era plătit să regândească proiectul. Un pariu riscant pentru un om care condusese doar echipe „wannabe” și care fusese înfrânt categoric în Germania de forța lui Bayern și de puterea de fascinație a lui Pep Guardiola.

Klopp a ajuns în Anglia cu aproape un an înaintea lui Pep și i-a luat ceva mai mult decât lui să construiască un proiect. A moștenit o echipă „moody”, capricioasă, cumva haotică, entuziastă în atac și naivă în apărare, în felul Borussiei, pe care a învățat, meci după meci, an după an, să o strunească tot mai bine. Fără să aibă managementul direct și generos al lui Chelsea, City, PSG sau Barcelona, fără să aibă la dispoziție cei mai mulți bani de pe piață și fără să aibă acces la oamenii momentului, Jurgen Klopp a reușit, într-un lung ciclu – aproape cinci ani, deci o bilă albă pentru finanțatori – să ia mult-așteptatul titlu.

Performanța lui Klopp e cu atât mai salutară cu cât ea a fost obținută după un sezon încheiat cu câștigarea Champions League și, mai mult, împotriva marelui specialist al sezonelor regulate, Pep Guardiola: un singur sezon pierduse catalanul în anii, deja mulți, de la plecarea sa de la Barcelona.

În spatele zâmbetului lui larg, generos, Jurgen Klopp a investit o muncă infernală de construcție. A fascinat, categoric, dar, mai mult decât atât, a dat speranță vestiarului și tribunei. Le-a spus colegilor, jucătorilor și fanilor că trebuie să creadă din nou în potențialul lor; le-a cerut să se simtă învingători chiar și înainte să câștige ceva. Apoi le-a demonstrat că obiectivele lor comune sunt mai aproape decât credeau. A fost întâi finala de Europa League pierdută în fața Sevillei; a urmat apoi o finală de Champions League pierdută cu Real Madrid, într-un sezon 2017-2018 în care City a câștigat titlul englez fluierând; a venit demonstrația de forță de anul trecut, când titlul din Anglia a fost ratat la photo finish, dar trofeul Champions League a fost câștigat remarcabil, după o revenire de poveste contra Barcelonei (0-3 în Spania, 4-0 la retur), în semifinale, și o finală rezolvată fără emoții, fără ezitare cu Spurs.

Iar anul ăsta, Klopp și-a ținut marea promisiune din toamna lui 2015: „Sunt sigur că peste cinci ani putem câștiga titlul Premier League”.

Proiectul lui Jurgen Klopp, văduvit de plecarea lui Coutinho, a fost clădit pe încredere. Plecarea lui Cou a fost ultimul seism din viața echipei. Și Salah, și Mane, și Arnold puteau pleca la un club mai fățos sau la mai mulți bani. Marele merit al lui Klopp e că i-a ținut „în vis” pe jucătorii-cheie ai echipei. Când l-a angajat pe Klopp, Liverpool nu și-a luat un „spender” gen Mourinho, și-a luat un „keeper”. Entuziast și optimist, Klopp a devenit mult mai mult decât un excelent motivator. A devenit un adevărat manager general. Al emoțiilor, sentimentelor și energiei echipei, al brandului și al imaginii acestui club care, în ultimii cinci ani, a devenit și mai iubit, și mai relevant, și mai sănătos.

Pentru toate astea, Jurgen Klopp va fi considerat omul providențial. Iar el, cu aceeași modestie și simplitate cu care ne-a învățat, va arăta cu degetul spre ceilalți: ei au făcut toate astea posibile!

OAMENII-CHEIE

„Atacul câștigă meciuri, apărarea câștigă campionate”. Celebra vorbă i se potrivește de minune echipei lui Klopp. Trupa care umplea unitățile ATI din Liverpool după fiecare meci, s-a maturizat extraordinar în ultimul an. În loc de 4-3 sau 4-5, Liverpool a început să contabilizeze rezultate de 1-0 sau 2-0. E drept, nici Salah sau Firmino n-au mai fost în formă maximă, în schimb apărarea a fost de speriat.

Dacă PSG a mutat extravagant cu Neymar, dacă Barcelona a contraatacat cu Coutinho, iar Juve l-a luat pe Ronaldo, Klopp a cumpărat „în spate”. Un portar fantastic și un fundaș plătit cu bani de golgheter: pe lângă Alisson (am aflat cât e de important în meciul pierdut cu Atletico în sferturile Ligii) și van Dijk, probabil cei mai buni din lume pe posturile lor, Liverpool a propus și doi fundași laterali super-ofensivi, cum puține echipe au în ziua de azi, Arnold și Robertson, care-n ultimii doi ani joacă la un nivel nivel atins înaintea lor doar de Dani Alves și Jordi Alba, sau de Philip Lahm și David Alaba, în zilele lor bune.

Cu toate astea, e imposibil să numești doar câțiva oameni-cheie în echipele lui Klopp, omul care, de fapt, a redefinit, prin gegenpressing, fotbalul de azi.  Fluctuantă în ultimul an, faimoasa tripletă din atac – Salah, Firmino, Mane – a fost ținută în spate de o apărare formidabilă pe ambele faze. Iar mijlocul? Oameni luați mereu drept mediocri și doar muncitori – Henderson, Fabinho, Wijnaldum sau prea des accidentații Keita sau Ox-Chamberlain – au bătut, „parte în parte”, cele mai bune echipe din Europa.

CE URMEAZĂ

În lumea de azi, bucuria marilor succese e diluată repede de întrebările celor care îndrăgesc predicțiile. Mai ales propriile predicții. E victoria lui Liverpool, venită după 30 de ani, cerul cel mai înalt pentru această echipă – și pentru acest proiect – al lui Klopp? Sau e un triumf care poate fi apărat în anii ce vin?

Sunt mulți cei care cred că stilul intens al lui Klopp stoarce de vlagă fotbaliștii. Sunt alții care spun că acum, cu lecția învățată, Guardiola e mai periculos ca oricând. Și oricum, ideea unei lupte în doi – Liverpool vs City – e deja comună. Nici Arsenal, nici United, nici Chelsea, nici Tottenham nu au forța de a se rupe de pluton și a se cățăra spre vârfurile atinse de Liverpool și City.

Și atunci? Ce urmează pentru acest proiect care, rând pe rând, și-a atins toate obiectivele? Ce-și va mai propune Klopp? Ce le va cere acestor jucători care-l iubesc ca pe un frate ceva mai mare, ce le va promite suporterilor care-l iubesc ca pe unul de-al lor?

Pe cine va mai aduce Liverpool pentru a se asigura că-și păstrează forța din ultimii doi ani? Se vorbește intens despre Thiago Alcantara, tentat să părăsească Munchen-ul, iar următoarele transferuri ale lui Klopp (care are contract până-n vara lui 2024) ne vor arăta dacă proaspăta campioană a Angliei are intenția să detroneze Barcelona și Realul din vârful fotbalului european.

Până atunci, Jurgen le ia pe rând într-un amplu interviu:

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.