Juventus și Bayern se iau la întrebări, teribila gașcă a Barcelonei descinde la Londra, iar fotbalul nu a fost nicicând mai nedrept

După ce și-a făcut revenirea săptămâna trecută, cu câteva meciuri bune, dar nu grozave, Liga Campionilor se întoarce cu adevărat abia azi, când scoate din sertarul de sus două ciocniri care ar fi meritat, într-o lume dreaptă, să prindă măcar semifinalele. Rătăciți între sentimentul de anticipație și părerea de rău că meciurile astea vin mult prea devreme, am încercat să-i despărțim pe învingători de învinși: la ce să ne-așteptăm în seara asta?

Arsenal vs Barcelona

Un bun prieten, fanul lui Arsenal, ne spunea, sincer nefericit, că așteaptă meciul de azi așa cum așteaptă vizita la dentist: “să-nceapă odată, ca să se termine mai repede.” Și-l înțelegi perfect. După ce Arsenal a fost eliminată, în ultimii cinci ani, exact în aceeași fază a competiției, fanii londonezilor ar fi sperat, măcar o dată, la un noroc mai bun. În schimb, după ce au primit-o pe Bayern în ultimele două sezoane, oamenii ăștia trebuie să-și adune acum curajul pentru o sarcină descurajantă: dubla cu Barcelona.

Și nu ai cum să rămâi indiferent la suferința lui Arsenal, care a fost distribuită într-o grupă cu Bayern, s-a calificat miraculos, în chiar ultima etapă, când a fost obligată (și a reușit) să câștige la scor în Grecia, cu Olympiacos, apoi s-a trezit (ne)perechea Barcelonei în meciul din optimi.

Chiar dacă londonezii nu joacă rău, chiar dacă Wenger și ai săi par mai puternici anul ăsta decât în trecutul lor recent, Barcelona arată cu adevărat înfricoșător. Băieții antrenați de Luis Enrique pasează, aleargă și șutează chiar mai bine decât în iunie trecut, când reușeau să câștige, la Berlin, trofeul pe care încearcă să-l apere anul acesta (ar fi o premieră în istoria competiției).

Totuși, există, pentru fanii lui Arsenal, și timide motive de optimism. În 2011, când cele două echipe s-au întâlnit ultima dată, despre Barcelona (antrenată atunci de Guardiola) se spunea că e cea mai bună echipă din istoria fotbalului. Or, Arsenal a reușit atunci să câștige la Londra, 2-1 (cu două goluri în ultimele zece minute), pentru a pierde calificarea la limită, 1-3 pe Camp Nou, după tembela eliminare a lui van Persie.

Numai că Barcelona lui Pep era recunoscută pentru amețeala de la începutul anului – când Messi și compania arătau câteva derapaje curioase. Astăzi, trupa lui Enrique e oricum, numai amețită nu.

STATS! Check out Barcelona’s 32-game unbeaten run… Wow. #UCL pic.twitter.com/gOnBeDFecZ

— Champions League (@ChampionsLeague) February 23, 2016

Cu umorul lui discret, Wenger spunea, la conferința de presă premergătoare meciului, că nicio echipă nu e perfectă. “Dar Barcelona e foarte aproape.”

Catalanii urmăresc a noua calificare consecutivă în sferturi, și asta te duce cu gândul la finala Champions League din 2006, când Arsenal (cu Henry, Pires, Lehmann, Ljunberg, Campbell, Cole sau Fabregas) pierdea în fața Barcelonei la mustață, 1-2, după ce juca în zece oameni aproape tot meciul și primea cele două goluri în ultimul sfert de oră.

Și oricât de mult ai simpatiza cu underdog-ul, nu poți să nu te-ntrebi: ce D-zeu s-a petrecut în ultimii zece ani cu cele două echipe? Barcelona s-a transformat de atunci în cea mai puternică echipă din lume, a mai câștigat Liga de trei ori (2009, 2011 și 2015) și a adunat, între 2006 și 2015, alte 21 de trofee. La schimb, Wenger și ai săi au câștigat doar două Cupe ale Angliei.

Ai crede, în condițiile astea, că foamea de succes a tinerilor lui Wenger va echilibra disputa. Că londonezii vor alerga mai mult și mai repede, că vor ataca mingea mai tare, că se vor zbate și se vor agăța și cu dinții dacă va fi nevoie. Dar mai înfometată pare tot gașca Barcelonei, care a învățat atât de multe în ultimii ani, mai puțin cum să se oprească. Tocmai Guardiola spunea, după semifinala pierdută anul trecut în fața fostei sale echipe, că “Barcelona nu se oprește; pe Barcelona trebuie să o oprești tu.”

Par jucătorii lui Arsenal dispuși să se arunce în fața unui tren care gonește spre finala de la Milano? Mai degrabă nu.

Juventus vs Bayern München

Dacă o parte din capitala Angliei tremură în fața adversarei, la Torino, în celălalt meci al serii, nu găsești pe nimeni înfricoșat de Bayern. Spre deosebire de Arsenal, Juve – finalista anului trecut – are argumentele să încurce pe oricine.

Iar în ultimele două luni, de la tragerea la sorți și până azi, meciul acesta a devenit mai interesant în fiecare zi. În timp ce Juventus nu a mai pierdut niciun joc după tragerea la sorți din decembrie (ultima înfrângere a venit tocmai în ultimul meci din grupe, în deplasarea de la Sevilla), Guardiola și-a anunțat plecarea la Manchester City, accidentările de la Bayern s-au ținut lanț, și ceea ce în decembrie părea o sarcină simplă pentru campioana Germaniei, s-a transformat într-o încercare teribil de grea.

Au trecut cinci sezoane de când Bayern a ratat ultima dată semifinalele competiției (atunci era eliminată de Inter, în optimile ediției 2011), echipa a depășit câteva teste dificile în fiecare an, dar sentimentul este că Juventus poate face ce n-au reușit Manchester United, Arsenal și altele ca ele.

Juventus intră în meci cu seria de 15 victorii consecutive oprită la Bologna (0-0), dar jocul echipei lui Massimiliano Allegri e cu adevărat deosebit. Juve marchează mult, este foarte directă și, în general, propune exact fotbalul care încurcă echipele lui Guardiola: apărare agresivă, precisă, mijloc aglomerat și atacuri rapide.

Mai mult, Bayern trebuie să se descurce fără trei dintre fundașii ei centrali (doar Benatia s-a antrenat normal, dar nu a jucat niciun minut în ultimele luni), iar noul cuplu inventat de Guardiola, Kimmich-Alaba, va trebui să reziste în fața unor atacanți ca Dybala, Morata sau Mandzukic, fostul atacant al lui Bayern (câștigător al Ligii în 2013), refăcut și el după accidentare.

Și dacă asta nu ar fi deja o sarcină complicată, Guardiola poate pierde, pentru prima dată de când antrenează pe Bayern, lupta de la mijlocul terenului. În 2013, când cele două echipe se întâlneau în sferturi (și Bayern se impunea cu un simetric 2-0 în ambele jocuri), bavarezii jucau la mijloc cu Toni Kroos, Bastian Schweinsteiger și Javi Martinez. Cei trei confiscau centrul terenului și opreau orice tentativă de construcție a unei echipe coordonate de Andrea Pirlo.

Astăzi, când Juve va începe cu Sami Khedira, Paul Pogba și Claudio Marchisio, Guardiola va răspunde, cel mai probabil, cu Xavi Alonso și Thiago Alcantara, ambii odihniți în ultimul meci de campionat.

Sigur, spaniolul are opțiunea să-l folosească la mijloc și pe Arthuro Vidal, fostul jucător al lui Juve, dar asta ar însemna să-și sacrifice un jucător de bandă. Or, benzile sunt armele lui Bayern, care-i are la dispoziție, pentru prima dată în actualul sezon, pe Robben, Ribery, Costa și Coman (împrumutat, cu drept de achiziție, de la Juve).

Dar oricâte argumente găsești în favoarea lui Juventus, Bayern păstrează la fel de multe. De pildă, dacă Juve nu a primit gol în actuala ediție de Liga Campionilor și, mai important, a pierdut doar două meciuri acasă în precedentele 34 de jocuri în Europa, trebuie spus că tocmai Bayern e echipa care a învins de două ori la Torino. Mai întâi în sezonul 2009-2010, când nemții au revenit de la 0-1 și s-au impus cu 4-1, mai apoi în 2013, când (super)echipa lui Heynkes câștiga, în a doua repriză, cu 2-0. Din ultimele patru întâlniri directe, Bayern a câștigat trei meciuri, celălalt joc terminându-se la egalitate.

Apoi, întrebat dacă apărarea e pregătită pentru un Juve în plină formă, Karl-Heinz Rummenigge a spus că are încredere în cuplul de fundași centrali improvizat de Guardiola: “Kimmich și Alaba s-au descurcat foarte bine în ultimele meciuri, chiar dacă statura nu-i avantajează. Dar nu trebuie să uitați că și noi avem oameni ofensivi; și noi avem atacanți pe care fundașii lui Juve nu sunt tocmai încântați să-i vadă.”

Într-adevăr, Thomas Müller și Robert Lewandowski traversează o formă grozavă: în Bundesliga, cei doi au marcat împreună 39 de goluri în 22 de meciuri. Deci și Juventus, care nu se poate baza în meciul de azi pe Giorgio Chiellini, cel mai experimentat fundaș central al său, are ceva motive de îngrijorare, chiar dacă liderii din Serie A nu au primit gol în ultimele nouă meciuri.

Argumente și contraargumente poți găsi în continuare, dar un singur lucru e cert: nimeni nu are habar cine va câștiga meciul de azi (sau dubla din optimi). Și dacă există o partidă care poate concura, într-o seară de marți, cu Arsenal – Barcelona, meciul de la Torino răspunde la toate întrebările.