„La noi, un jucător e considerat copil și la 21 de ani. În alte părți, la 18 joacă la națională și în Champions League.” Ce-i de făcut

Săptămâna în care abia am intrat are un aer decisiv pentru fotbalul românesc. Meciul România – Danemarca (duminică, ora 21.45, pe Cluj Arena) a primit o atât de mare încărcătură, încât mulți ne vom uita la jocul ăsta pentru a înțelege încotro a apucat-o echipa națională. Și totuși. Eventuala victorie nu ar rezolva, nici brusc, și cu atât mai puțin definitiv, fotbalul românesc. Nici înfrângerea, deși i-ar enerva pe mulți, nu ar confirma că toate încercările din prezent sunt de pomană. Altfel spus, indiferent de rezultatul de duminică, miza fotbalului românesc rămâne neschimbată: reașezarea pe o bază serioasă și previzibilă, unde investițiile să fie precise, iar beneficiile – ușor de urmărit.

Tocmai de-asta, într-un moment în care suflarea fotbalistică din România este în așteptarea “decisivului” cu Danemarca, pentru a cântări apoi planul de reformă construit în jurul selecționerului german Christoph Daum, ne uităm spre echipa națională de tineret. Ea însăși se află în fața unui drum nou. Dacă îl parcurge cum se cuvine, rezultatele vor veni negreșit.

*

“Tricolorii” mici pregătesc startul preliminariilor pentru Campionatul European de Tineret 2019 cu o nouă generație, grupată în jurul “veteranilor” Dragoș Nedelcu (Viitorul) și Ionuț Nedelcearu (Dinamo), și cu un nou selecționer, Daniel Isăilă.

Isăilă vine la echipa Under 21 cu ambiții mari, într-un context în care Federația și Liga pun mare accent pe promovarea tinerilor, iar Viitorul lui Gică Hagi și academia sa au rezultate tot mai încurajatoare în campionatul intern și în Europa.

Recent, selecționata Under 21 s-a reunit pentru prima oară sub conducerea lui Daniel Isăilă, în vederea turneului de pregătire din Spania, unde România va juca cu Rusia și Danemarca.

Am discutat cu noul selecționer al tineretului chiar înaintea acestei acțiuni de lot pentru a înțelege de unde începem reconstrucția fotbalului românesc și de ce avem nevoie pentru a reveni la marea performanță, dincolo de entuziasmul care va deveni cuvântul-cheie sub mandatul său.

Pornim de la câteva idei din discuție:

• La noi, un jucător e considerat copil și la 21 de ani. În alte părți, la 18 e deja consacrat, joacă în naționala mare și în Champions League. Iar întârzierea asta vine din educație, din anii de formare;
• Rolul academiilor este, deci, esențial. De pildă, nucleul naționalei de tineret vine de la Viitorul lui Hagi. Avem un exemplu de succes, care poate fi (măcar în teorie) replicat;
• Dar pentru academii nu e nevoie doar investiții în infrastructura grea. E nevoie și de mult mai mulți antrenori pasionați și performanți, care să funcționeze ca un hibrid între profesor, părinte, antrenor și prieten;
• Tinerii fotbaliști crescuți în străinătate sunt la fel de importanți. De ce? Pentru că s-au format în sisteme mai performante, mai așezate decât al nostru. Interacțiunea cu ei va trage propriul sistem înainte;
• În fine, e nevoie de răbdare. De înțelegerea că rezultatele de acum nu sunt scandaloase, ci perfect explicabile. Pentru că mai întâi trebuie să oferi, abia apoi să ceri.

Sunt lucruri de care Daniel Isăilă încearcă să țină cont. A făcut parte din staff-ul primei reprezentative la trecutele preliminarii și la turneul final din Franța, după care multă lume a cerut schimbări abrupte. Acum, după ce a acceptat funcția de antrenor al echipei de tineret, Daniel face parte din această schimbare. Iată ce l-am întrebat:

Din dubla ta ipostază la echipa națională, ce crezi că ar trebui schimbat în fotbalul românesc și de unde ar trebui începută această schimbare?

Ai timp să discutăm pe subiectul ăsta? (râde) E foarte mult de vorbit despre schimbările pe care trebuie să le facem în fotbalul nostru… Probleme sunt foarte multe, mai ales la nivel de infrastructură. Nu e cazul doar în fotbal, e o problemă generală în sportul românesc, iar cel mai bun exemplu este Olimpiada de anul trecut, în care nu mai are rost să discutăm ce rezultate am avut. Din ce în ce mai puține medalii, din ce în ce mai puțini sportivi participanți. Situația gimnasticii e cea mai elocventă, unde am mers cu doar doi sportivi, noi, care am predat gimnastica pentru toți ceilalți.

Cum ziceam, trebuie să investim mai întâi în infrastructură, iar apoi trebuie să avem răbdare. Din păcate, la noi se doresc rezultate imediate, peste noapte, deși nu s-a construit nimic în ultimii zeci de ani. Această lipsă de sportivi de valoare, această lipsă de emulație din fotbalul nostru e rezultatul a ce s-a întâmplat în ultimii ani. S-au adus foarte mulți jucători din străinătate, cărora li s-au oferit sume mai mari decât jucătorilor români, iar în tot acest timp nu s-a investit deloc nici în tineri, nici în infrastructură. Aria de selecție a devenit tot mai restrânsă, avem echipe în faliment, avem echipe în insolvență, au dispărut echipe de tradiție, au dispărut campioane, formații cu mii de suporteri și cu multă istorie în spate.

Pe de altă parte, hai să ne uităm la exemplele pozitive: avem pe CSM București, la handbal, care a investit masiv în jucătoare valoroase și iată că a ajuns să facă performanță, să câștige Liga Campionilor. Sigur că asta s-a făcut cu bani publici, dar e limpede că fără bani nu se poate. Dacă sunt țări care au un plus față de noi e tocmai pentru că investesc mai mult decât noi în infrastructură, mai ales în centrele de copii și juniori. Federația Română de Fotbal a încercat în ultimii ani și încearcă și mai departe să investească în fotbalul juvenil, iar rezultate încep, ușor-ușor, să apară. Nu pot apărea peste noapte. Ceea ce a început FRF în acești ani va da rezultate în minimum cinci ani.

Vorbind de exemple: cel mai bun dintre ele este Academia Hagi. E un model demn de urmat pentru toate cluburile din România. Cu atât mai mult cu cât este un club privat. Am stat foarte mult de vorbă cu Gică Hagi, am fost în Cipru în iarnă, în perioada de pregătire, alături de echipa sa, am stat acolo 10 zile și m-am documentat serios, am aflat lucruri deosebit de importante. Știu câte probleme întâmpină Gică, câte piedici i se pun, chiar dacă investește foarte mulți bani privați și pune foarte mult suflet.

Iată, însă, că rezultatele se văd, de la an la an. A promovat în eșalonul doi, apoi a evitat retrogradarea, anul trecut a prins “play-off”-ul, anul acesta are o experiență în plus.

Dar cel mai important e că promovează jucători tineri din propria academie și că a reușit să și vândă pe sume bune în străinătate. Fără investiții nu se va putea face performanță. Acum se investește în aceste stadioane pentru Campionatul European, e un prim pas, e o conjunctură bună. Deci schimbarea trebuie să înceapă de aici: să avem mai multe terenuri de antrenament, pentru că aici e cea mai mare problemă. Cât de cât, terenurile din prima ligă sunt acceptabile. Nu toate, majoritatea. Dar cea mai mare problemă e că nu sunt baze de antrenament, nu sunt terenuri de antrenament. Cel puțin în perioada de iarnă, nu ai unde să te antrenezi, iar asta te afectează. Gândiți-vă că nu au echipele de seniori baze bune, ce să mai vorbim de echipele de copii și juniori!

Iarăși, o problemă e la nivelul antrenorilor de juniori, care, din punctul meu de vedere, sunt foarte slab pregătiți. Iar la acest nivel trebuie să fie cei mai capabili oameni. Ei trebuie să fie și părinți, și educatori, și psihologi, dacă e cazul, ca să îi formeze pe acești copii cu o mentalitate sănătoasă, să lucreze într-un cadru profesionist. Vedeți că, în ciuda tuturor problemelor pe care le avem, apar copii talentați, dar mulți se pierd atunci când fac pasul către o echipă profesionistă, într-un campionat mai puternic. Nu reușesc să se impună pentru că le lipsește educația de la copii și juniori. Aici sunt obișnuiți să fie protejați, să fie cocoloșiți, acolo dau de reguli clare, vin antrenorul și preparatorul fizic și le spun ce au de făcut, îi responsabilizează și trebuie să ajungă rapid la nivel de top. Dacă nu o fac, nu mai stă nimeni după ei.

Ce te-a convins să revii la națională și să faci parte dintr-un proiect susținut de Christoph Daum? Înțeleg că se vrea o viziune unitară la nivelul tuturor echipelor reprezentative. Te regăsești în ea?

Mă regăsesc 100% în viziunea lui Christoph Daum pentru echipa națională. Înainte de a semna contractul, am avut o discuție cu dânsul, iar selecționerul a avut un cuvânt greu de spus în numirea mea la echipa Under 21. E vital ca la toate nivelurile să fie aceleași principii, aceeași filosofie. Iar asta ține, în primul rând, de organizare, de disciplină, de niște reguli clare. Apoi, fiecare antrenor de la lot poate dezvolta un sistem tactic propriu, în funcție și de jucătorii pe care îi are la dispoziție, de capacitatea lor de a se adapta. Dar principiile, regulile de bază și organizarea trebuie să fie unitare.

Care e portretul-robot al fotbalistului român de viitor, cel care ar trebui să ne califice, să zicem, la următorul Campionat European și la Mondialul de după Rusia?

Nu cred că există jucătorul perfect. Din jucători cu diverse calități trebuie să legi o echipă și un joc, iar aici intervine calitatea și rolul selecționerului – să găsească soluții cu jucătorii pe care îi are la dispoziție. Unii jucători excelează la forță, la duelurile unu contra unu, alții nu au forță, dar au abilitate, sunt tehnici, combinativi, pot scoate ușor oameni din joc, sunt jucători explozivi, de viteză. Fiecare dintre aceste calități trebuie în așa fel ansamblate încât să formeze un grup unit.

Pentru mine, însă, cea mai importantă calitate este entuziasmul. Fiecare jucător trebuie să aștepte cu nerăbdare, cu entuziasm, cu mare plăcere să vină la echipa națională și să dea ce are mai bun din el, să se autodepășească în orice moment. Asta aștept de la ei! Dacă vor veni cu aceste lucruri, sunt convins că vom construi ceva frumos la Under 21.

Tocmai ai coordonat, la Buftea, o selecție pentru U21 cu jucători din ligile inferioare. Care e bazinul pe care îl monitorizezi și din care cauți oameni?

Federația s-a implicat foarte mult în zona juvenilă, avem foarte mulți referenți zonali – scouteri – în țară și am vrut să vedem ce s-a lucrat în acest departament. Sigur, am cerut și noi unii jucători pe care îi cunoșteam, i-am mai urmărit. Sunt mulți jucători tineri, talentați, care poate până acum nu au avut șansa să se afirme, să fie văzuți, iar riscul e să ajungă la un nivel și să se plafoneze. Foarte important e și că am făcut publicitate acestor evenimente, a fost și presa, au venit și reprezentații cluburilor de Liga 1, care pot să vadă jucători și să-i aducă, să-i promoveze din vară, când vor fi eligibili pentru regula cu Under 21.

Sunt mulțumit de ce am găsit; doi jucători, portarul Cătălin Cabuz, de la Chindia Târgoviște, și fundașul Paul Iacob, de la FC Brașov, se și găsesc în prima mea selecție la lot, e mai mult decât OK. Speram ca din această acțiune măcar un jucător să aduc, pentru că aveam deja schițat în cap lotul pentru Spania, dar am ales doi.

Echipa de tineret tocmai va pleca într-un cantonament în Spania, unde va juca cu Rusia și Danemarca. Ce aștepți de aici?

Abia aștept să îi cunosc personal pe jucători, pentru că îi știu doar din afară. Altceva e să stai cu ei și să îi vezi la antrenamente, zi de zi. Calități au toți, altfel nu ar fi aici, la echipa națională. Pe toți i-au recomandat evoluțiile de la echipele de club. Din păcate, la tineret apare mereu problema schimbului de generații. Noi, acum, deja nu ne mai putem baza pe Hodorogea, pe Țâru, pe Adi Păun sau pe Claudiu Bumba, pentru că toți au depășit vârsta eligibilă. Dar, chiar și fără ei, avem destui jucători de mare perspectivă, am încredere în ei, cred că foarte mulți din acest grup vor ajunge să fie viitorul echipei mari, depinde numai de ei. Am nevoie să vină cu entuziasm și să dea totul.

Sunt jucători foarte tineri, care nu au împlinit încă 18 ani, ca Moruțan, Dragomir și Dulca, sunt foarte mulți care nu au încă 19 ani, dar sunt de mare perspectivă. Jucători cu experiență, care au mai participat la acest nivel, sunt Nedelcearu și Nedelcu, mai mari ca vârstă; din păcate, Pușcaș este accidentat, pentru că și el ar fi făcut parte din lot. E și o generație a celor născuți în ’96-’97, care a avut rezultate dezastruoase la toate nivelurile, și la Under 15, și la Under 16, și la Under 19 – a fost o gaură de generație. În schimb, avem jucători foarte buni la ’98-’99, care vin din urmă și cred foarte mult că ei sunt viitorul nu doar la reprezentativa de tineret, ci și la reprezentativa mare.

Ai convocat la lot nouă jucători care au fost sau sunt încă la Viitorul lui Gică Hagi. Performanța Viitorului în Youth League și felul în care echipa a jucat în “optimile” cu FC Porto te încurajează în noul tău proiect la echipa națională de tineret?

Cu siguranță, așa cum se vede și din selecția pe care am făcut-o pentru turneul de pregătire din Spania, care va începe în curând (21-28 martie n.red.), sunt vreo opt-nouă jucători crescuți de Viitorul. Nucleul de acolo vine. Am fost la Porto și am văzut pe viu jocul Academiei Hagi din Youth League. Cine nu a văzut jocul, crede că Viitorul a pierdut fără drept de apel. Dar Viitorul a făcut o primă repriză fantastică, trebuia să fie unu sau doi la zero pentru ei, chiar în condițiile în care arbitrul a avut mai multe decizii contra lor.

Nu vreau să le caut scuze băieților lui Gică. Au pierdut pe mâna lor, pe lipsa de experiență și pe câteva greșeli individuale, dar ei – o academie cu câteva sute de jucători – s-au luptat cu o academie care are 3.000 de copii și o bază cât un orășel, cu stadioane de toate mărimile, cu sintetic, cu iarbă, cu tribune, cu vestiare, cu baze de refacere, ceva incredibil! Cu ocazia asta am putut vedea pe viu de ce suntem mereu atât de aproape, dar, de fapt, atât de departe…

Oricum, e extraordinar că Viitorul a ajuns aici, în primele 16 din Europa la copii, unde noi nu am avut tradiție nici măcar înainte de 1989. Dar se putea mai mult, iar asta sunt convins că au simțit-o și puștii, acolo, în teren. Din păcate, noi ne maturizăm mai târziu decât cei de afară, la noi un jucător e considerat copil și la 21 de ani, pe când afară sunt deja consacrați, joacă în Națională și în Champions League la vârsta respectivă.

De unde crezi că vine întârzierea?

Cred că vine de la educație, de la mentalitate, de la pregătire, iar forțele se egalizează târziu, de pe la 23 de ani.

Mai e ceva ce sare în ochi în selecția pentru Spania: nume ca Ianis Hagi, Patrick Petre sau Mario Dulca. Vine din urmă o generație de tineri care sunt fiii celor care jucau pe vremea “generației de aur”. Cum vezi acest fenomen, care apare și la echipa mare, cu Răzvan Marin?

Sunt copii care au crescut lângă părinții lor, au trăit cu fotbalul de mici și e normal că dacă au talent și o bună educație să reușească. E important să se impună, pentru că nu e ușor să ai în spate un nume mare. Cel puțin la Ianis, e greu să duci în spate un nume ca al lui Hagi, care a fost cel mai bun fotbalist din toate timpurile în România. Nu e un lucru ușor de gestionat, tot timpul în presă se vor face comparații, și atunci Ianis va trebui să se impună și să-și câștige respectul pe propriile forțe.

Tot mai mulți tineri jucători vin din străinătate, iar unii chiar se formează acolo. E o direcție din care pot apărea surprize pentru echipa națională?

Din păcate, nu e ușor să îi urmărim pe copiii români care joacă în străinătate. Sunt niște reguli foarte stricte la nivel de copii și juniori, site-urile sunt blocate pe rețelele de scouting la juniori. E complicat, trebuie să mergi personal să îi vezi sau să discuți cu cluburile să îți dea niște imagini, în rest ne bazăm doar pe scouterii pe care îi avem în străinătate. Sunt foarte mulți copii buni, am făcut selecții în străinătate, prin toată Europa, s-au găsit și s-au promovat foarte mulți jucători născuți sau crescuți acolo, cu altă mentalitate, cu altă filosofie, cu altă pregătire. Într-un fel, da, ei sunt viitorul. Poate vom înțelege și noi să ne ridicăm la același nivel al infrastructurii și al pregătirii cu ce se întâmplă în Italia sau în Spania. Întâi trebuie să îi oferi ceva jucătorului, abia apoi să îi ceri!

Avem jucători care au ajuns la un nivel bun, joacă la cluburi mari din Europa, dar ei sunt, ca toți cei pe care i-am convocat, la un moment foarte delicat al carierei lor – abia acum își formează pașaportul de fotbaliști. Nu mai sunt copii, nu se mai bat pe post doar cu cei de vârsta lor, ci cu toată elita din fotbal.

România U21 începe curând preliminariile pentru Europenele de tineret, într-o grupă cu Portugalia, Elveția, Țara Galilor, Bosnia-Herțegovina și Lichtenstein. Ce ambiții avem?

E o grupă dificilă și, chiar dacă sună a clișeu, nu avem decât să credem în șansa noastră și să dăm totul pe teren. Și atunci vom putea să ne batem chiar la primul loc, deși avem un grup extrem de tânăr. Important e să îți respecți adversarul atât cât trebuie, nu mai mult decât trebuie. Din păcate, încă avem o temere față de adversar și ne lipsește nebuia aceea de a juca de plăcere; mereu ne cramponăm de adversar. Asta vreau și încerc să schimb în timpul scurt pe care îl am până la începerea preliminariilor.

Tot mai multă lume pune accent în zilele noastre pe pregătirea psihologică, pe factorul emoțional în management. Din acest punct de vedere, te întreb cum vezi generația de azi? Cum sunt tinerii de acum, ce interese și ce probleme au, cum reușești să te apropii de ei?

E o situație complexă și destul de sensibilă. S-a schimbat foarte mult și fotbalul, dar și mediul din jurul lui. Sunt alte influențe extrasportive; tinerii sportivi de la noi au o viață mai libertină decât înainte, nu sunt foarte profesioniști. Important e ca atunci când jucătorii vin la echipa națională să știe că sunt niște reguli clare, stricte, și să le urmeze. E un fel de selecție naturală: cine nu se adaptează, pierde.

Mă așteaptă o muncă titanică, nu va fi ușor, dar e o meserie care îmi place. Va trebui să fim pentru unii și părinți, și psihologi, va trebui să îi ajutăm, pentru că trec printr-un moment important al vieții și al carierei lor. Unii dintre ei încă mai stau cu părinții, trebuie să își creeze un viitor al lor și abia acum încep să înțeleagă asta. Trebuie să-i ajutăm, să-i ascultăm. Contează și mediul, și famiile din care vin, problemele cu care se confruntă; contează și echipele de la care vin, modul de lucru de acolo. Dar am entuziasm, lucrez cu mare plăcere și voi face tot ce îmi stă în putință să îi conving pe jucători că e tot ce le cer e spre binele lor.