Laura Coman își apără aurul european la pușcă 10 metri, ne dă încă un motiv de încredere pentru Olimpiadă
Ciprian Rus 29 februarie 2020Laura Coman confirmă forma bună prin care trece – a tras de mai multe ori la nivel de record mondial în ultimele luni -, câștigă în finala Campionatelor Europene de la Wroclaw, din Polonia, după ce terminase calificările pe locul al treilea.
La 11 luni după ce și-a trecut în palmares primul titlu european la pușcă 10 metri aer comprimat, Laura Coman obține din nou aurul, la capătul unei finale palpitante, decisă la ultimul foc, la diferență de numai o zecime!
Pe parcursul finalei de la Wroclaw, Laura a venit din urmă, a depășit-o pe sârboaica Andrea Arsovic și a intrat în „head to head”-ul final cu rusoaica Anastasia Galashina cu o diferență confortabilă, de 1 punct. Numai că ultimul foc, doar 10,1, cel mai slab din întreaga finala, i-a dat emoții Laurei, care a câștigat, până la urmă, la doar o zecime.
„Samuraiul” Laura Coman, unul dintre cei mai bine plasați sportivi din România în lupta pentru o medalie olimpică, este prima tiristă europeană care reușește să își apere titlul continental.
*
Laura Coman e o campioană atipică: s-a apucat de sport din pură întâmplare, n-a dat-o deloc pe spate tirul, multă vreme a crezut că episodul ăsta e doar un capriciu al sorții, care va trece, așa cum au trecut „visurile” de a deveni vânzătoare, pianistă, profă de Română, actriță sau doctoriță. Târziu s-a lăsat prinsă în joc, mai mult din ambiția de a-și demonstra că merita să meargă la Olimpiada de la Rio. De atunci trage cu foc, foc cu foc, pentru Tokyo 2020. Iar „țintele” cad una după alta: cupe mondiale, recorduri și titluri europene.
Ne-am întâlnit cu Laura după ce tocmai ce trăsese la mixt alături de fostul campion olimpic Alin Moldoveanu și am descoperit o sportivă cu totul aparte. Am scris povestea ei aici.
*
Sportivii români calificați deja la Jocurile Olimpice de la Tokyo
Atletism (5): Florentina Iuşco (săritura în lungime), Alina Rotaru (săritura în lungime), Claudia Bobocea (1.500 m), Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Alin Firfirică (aruncarea discului);
Canotaj (18): patru rame masculin, dublu vâsle feminin – categorie uşoară, patru rame feminin, dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, dublu rame masculin;
Baschet (4): echipa națională feminină de 3×3;
Fotbal (18): echipa naţională olimpică;
Ciclism (2): Vlad Dascălu (mountain bike), dar și un alt sportiv pe care Federația îl va alege pentru proba pe șosea;
Fotbal (18): echipa naţională olimpică;
Gimnastică artistică (2): Maria Holbură (individual compus), Marian Drăgulescu (sărituri);
Înot (2): Robert Glinţă (100 m spate), Daniel Martin (100 m spate);
Kaiac-canoe (2): canoe-2 masculin pe 1.000 m;
Lupte (1): Alina Vuc (cat. 50 kg);
Tir sportiv (1): Laura Coman (puşcă aer comprimat 10 m);
Tenis de masă (3): Eliza Samara, Daniela Dodean Monteiro, Bernadette Szocs.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 4 săptămâni