Lecțiile lui Darren Cahill: Ascultă-ți jucătorul, ajută-l să creadă, amintește-i de ce face ce face

Andreea Giuclea 18 iunie 2019

Prezent la Cluj ca invitat al Sports Festival, cel mai mare festival sportiv din România, care a avut loc între 13-16 iunie, Darren Cahill a împărtășit într-o serie de întâlniri cu pasionații de tenis câteva din lecțiile învățate din drumul său în tenis și a oferit o perspectivă din interior asupra călătoriei Simonei Halep spre locul 1 mondial și spre primul său titlu de Grand Slam.

Antrenorul australian, care i-a fost alături Simonei Halep pe acest drum, a fost prezent la conferința de presă din deschidere, a vorbit în cadrul unui interviu public în parc despre momentele cheie alături de Simona și despre îmbrățișarea care a schimbat atmosfera din echipă, apoi a ținut un masterclass pentru antrenori, sportivi, oameni din industria sportivă și iubitori de sport. Le-a vorbit despre drumul său ca jucător și antrenor, despre ce-a învățat despre antrenorat de la tatăl său, un cunoscut antrenor de fotbal australian, și despre experiența de a o antrena pe Simona, despre care spune că i-a adus cele mai mari satisfacții din carieră.

Iată câteva idei extrase din discursul său:

1. Rolul unui antrenor este să-ți „vândă” încredere

Vin dintr-o familie care iubește fotbalul, tatăl meu a fost un jucător faimos și un antrenor și mai faimos. Am fost foarte norocos să am oportunitatea să-l văd antrenând când eram mic. Una din calitățile sale puternice era abilitatea de a vorbi cu jucătorii într-un mod prin care să-i ajute să creadă în ei. Mi-a spus atunci că rolul unui antrenor este să-ți „vândă” această încredere, să te facă să crezi că ești mai bun, astfel încât să te duci și să evoluezi la maxim.

2. Niciodată nu va fi suficient materialul video pe care-l analizezi

În al treilea său an de antrenorat, tatăl meu a ajuns cu Port Adelaide, un club istoric de talia lui Real Madrid, în finala campionatului, un fel de SuperBowl. Era cel mai important meci, stadionul era plin. A pierdut, iar la final eram cu lacrimi în ochi. Seara, acasă în sufragerie, tata a scos o casetă VHS cu înregistrarea meciului și s-a uitat la ea de trei ori. Se uita, nota lucruri pe hârtie, apoi o lua de la capăt, vreo patru-cinci ore. Într-un final l-am întrebat de ce fac asta. Și mi-a spus: „Darren, fac asta ca să nu se mai întâmple niciodată ce s-a întâmplat.”

Nu e niciodată suficient când analizezi un meci. Cu cât te uiți mai mult la o înregistrare, cu atât vei vedea mai multe, vei înțelege mai multe, vei învăța mai multe și vei deveni mai bun. A fost o lecție importantă, n-o să uit niciodată acele cuvinte.  Iar el a câștigat următoarele 10 finale în care a antrenat.

3. Tenisul e un sport singuratic

Toți jucătorii sunt un pic nebuni. Toți suntem. Și Simona, și Daniela (Hantuchova), și eu. Pentru că tenisul e un sport singuratic, ești singur pe teren, într-o arenă de mii de oameni și nu ai cu cine să vorbești decât cu tine. Vă imaginați, să fii acolo și să vorbești singur?

Ca tenismeni, facem lucrurile mai complicate decât trebuie să fie. Iar să fii un antrenor bun înseamnă și să găsești modalități să șlefuiești această nebunie. Simona își amintește asta, eram la Indian Wells, juca cu Serena Williams, Serena o conducea cu set și break, când a cerut un time-out. „D, ce să fac, că mă bate rău?”, mi-a spus. „Sincer, nu știu”, i-am răspuns. „Vrei să mă duc acolo și s-o scot din joc?”. Și Simona s-a uitat la mine și-a zis: „Nu, că atunci o să te bată rău și pe tine.” Am început să râdem.

4. Nu ajungi în top fără să ai rezistență la greu

Nu poți fi un jucător mare fără să ai o capacitate incredibilă de a trece peste adversități. Lleyton Hewitt e un foarte bun exemplu, n-a primit nimic ușor. Reacționa incredibil când lucrurile mergeau prost, avea abilitatea să rezolve probleme, să transforme toată negativitatea în motivație, în dorința de a le demonstra oamenilor contrariul.

Niciun jucător nu ajunge în top fără o rezistență incredibilă. Despre asta e tenisul, despre abilitatea de a improviza și de a rezolva probleme. În tenis, fiecare punct, fiecare lovitură e despre problem-solving.

5. De ce faci ce faci?

Cunoașteți The Golden Circle al lui Simon Sinek? E folosit des în business. Cele mai multe afaceri care eșuează încep cu CUM? și se concentrează mult pe CE? Ce merge prost, cum ne îmbunătățim?, dar pierd din vedere DE CE facem asta?

De ce ia o fată de șase ani o rachetă de tenis în mână și petrece două-trei ore pe teren pe zi la un club local? De unde vine iubirea asta? De ce ne punem în situația asta, să jucăm pe terenul central de la Wimbledon în fața a zeci de mii de oameni? Din iubire, nu?

Dar adesea, jucătorii de tenis pierd din vedere asta. Ne gândim doar la rezultate sau la câți bani o să facem sau unde o să jucăm săptămâna viitoare, toate lucrurile care vin la pachet cu a fi jucător profesionist.

I-aș sfătui pe părinți sau pe antrenori să se întoarcă mereu la acest de ce. De ce iubim tenisul așa de mult și de ce facem asta? Asta pune totul în perspectivă, le dă jucătorilor șanse mai mari să se bucure de călătorie, ceea ce e foarte important.

6. Ascultă-ți jucătorul

E important să privești prin ochii jucătorului. Când am început cu Simona, m-am uitat la jocul ei: face atâtea lucruri bine, pe ce o să mă concentrez? Dacă îmbunătățesc ce nu face bine, o va transforma asta într-o jucătoare mai bună? Sau să mă concentrez pe ce face foarte bine și să le fac și mai bune?

Cei mai mulți antrenori se concentrează prea mult pe slăbiciuni. Să ne uităm la tranziția Simonei spre fileu. E important cum îi explici jucătorului ca să înțeleagă. Dacă eu îi spun: „Simo, nu contează dacă ratezi, e un lucru bun să vii în față, îi transmiți adversarei că ești dispusă să faci un pas în față”. Și Simo îmi zice: „Dacă vin la fileu și îmi face passing sau lovește puternic, dintr-o dată nu mai controlez punctul, îi dau șansa să câștige punctul venind în față.”

E important cum înțelegi riscul și cum îi explici jucătorului diferența dintre risc și recompensă. Dacă reușești asta, devii un antrenor mai bun.

7. Călătoria Simonei

Drumul Simonei spre locul 1 mondial și spre primul titlu de Grand Slam a fost, pentru mine, cel mai satisfăcător din parcursul meu de antrenor. A fost o experiență incredibilă, știind cât de important era acel Grand Slam pentru România.

Simona era deja o jucătoare foarte bună înainte să începem să colaborăm, ajunsese în finala de la Roland Garros, unde pierduse cu Sharapova. Împreună am avut succes imediat, primul turneu jucat a fost Indian Wells. A ajuns apoi în finala de la Roland Garros din 2017, unde a pierdut după ce a condus cu set și 3-0 și am fost toți devastați (mai multe detalii, aici). A ajuns iar în finala unui Grand Slam la Australian Open, după o performanță incredibilă. A pierdut, dar a arătat acel spirit de luptă, acea reziliență, acel fire in the belly.

Unul din lucrurile pe care am hotărât să le facem după Australian Open a fost să găsim un model, pe cineva pe care-l admirăm și de la care să învățăm. Jucătorul ales a fost Nadal. Ne-am uitat la câteva antrenamente, la modul în care se antrenează. E incredibil, în meciuri ratează foarte rar, dar la antrenanemente abia dacă nimerește mingea în teren. Lovește totul cât de tare poate, nu-i pasă. Știe că trebuie să riște ca să devină mai bun, să găsească modalități de a crește. Dacă m-aș duce la antrenament să pun toate mingile în teren, ca la meciuri, nu o să devin mai bun. Și ne întoarcem la de ce. De ce face asta, de ce muncește așa mult, de ce se împinge așa mult? Pentru că iubește ce face.

Călătoria Simonei, cu atâta presiune în jur, a fost incredibilă. Sper că sunteți mândri de ea, pentru că e cea mai curajoasă sportivă pe care o cunosc.

 

Foto main: Mircea Roșca/Sports Festival

Fotografii articol: Ramona Toderaș / 30-0

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.