Liberté, Egalité, Mbappe: Franța e campioana merituoasă a unui turneu memorabil

Danny Coposescu 15 iulie 2018

Orice ar fi, indiferent de preferințe sau parțialități, nimeni nu poate nega că un turneu minunat și-a primit meritatul deznodământ apoteotic. După patru săptămâni și jumătate de dramatism, surprize, faze fixe și autogoluri, finala a distilat esența Cupei Mondiale din Rusia – și totodată calitățile necesare unei câștigătoare.

Franța 4-2 Croația

Adevărul e că fotbalul nu-i mereu romantic. Dimpotrivă, când vine vorba de cel mai înalt nivel și trofeele la care visează orice jucător, de la mic la mare, sentimentalismul nu contează prea mult. Croația, cu o atitudine războinică față de adversari și blândă față de minge, a dobândit mulți admiratori. Dar sportul de elită e adesea la fel de necruțător, cum a fost și Franța din primul până în ultimul minut al competiției.

Sigur, e vorba și de noroc. Griezmann n-a orchestrat intenționat autogolul lui Mandzukic din minutul 18. Dar nu scăpăm de clișeul care spune că norocul ține cu cei tari – și vicleni, dacă e să ținem cont de simularea care a dus la lovitura liberă executată de atacantul lui Atletico.

Nicio altă echipă n-a ajuns până în finală după ce a fost condusă în toate meciurile eliminatorii, iar croații au mai zvâcnit o dată prin Perisic, care a egalat după o tură de tenis cu capul în careul lui Lloris. Ceea ce n-a făcut decât să accentueze și mai mult întorsătura cruntă pe care-a luat-o soarta în jocul ăsta pentru echipa lui Zlatko Dalic. Oamenii care-au adus-o la Moscova sunt și cei care au călcat strâmb în momentul decisiv. Tot Perisic i-a dăruit un penalti lui Griezmann cu un henț acordat de VAR.

Cu toții ne-am întrebat când o să obosească în sfârșit Croația. Repriza secundă a venit cu răspunsul. În 20 de minute devastatoare, totul s-a năruit pentru „Vatreni‟. Nici Modric, care a alergat până acum jumătate din distanța de la Brașov la București, n-a mai putut să țină pasul cu un adversar care și-a conservat perfect energia. Căpitanul croat a plecat acasă cu titlul de cel mai bun jucător al Mondialului, dar alt mijlocaș a preluat controlul în confruntarea asta.

Paul Pogba vine după un sezon de cârcoteli neîntrerupte în Anglia, dar disciplina tactică pe care a arătat-o la echipa națională i-a adus deja multe laude. Faza începută și încheiată de el, cu lejeritatea sa atât de înșelătoare, ne-a reamintit (dacă mai era nevoie) de abilitățile sale excepționale.

La fel și Mbappe, cel care a șters orice dubii șase minute mai târziu. Dacă Pogba e prezentul, atunci cel mai tânăr marcator dintr-o finală de la Pele încoace e viitorul sprinten și strălucitor al fotbalului francez. Tânărul crescut în suburbiile Parisului, adorat de o generație întreagă de copii dezavantajați, e abia la începutul unui drum care se va opri exact acolo unde își dorește el. Dacă acum două decenii, chipul lui Zidane era proiectat pe Arcul de Triumf, acum figura lui Mbappe e reprezentativă pentru succesul fotbalului francez în secolul 21.

A mai fost timp doar pentru o reinterpretare a faimoasei gafe făcute de Loris Karius, acum două luni. Hugo Lloris și-ar fi dorit ca asemănările să se oprească la onomastică, dar cadoul făcut lui Mandzukic a contat doar pentru statistică. Franța a gestionat ultima parte a meciului cu maturitatea și încrederea de sine a unei campioane.

O ploaie torențială a transformat gazonul într-un loc de joacă pentru fotbalițtii extaziați ai lui Didier Deschamps, antrenorul izbăvit de o victorie care-i justifică toate metodele. „N-am făcut un meci extraordinar, dar sunt extrem de fericit. N-a fost simplu, dar și în momentele grele am continuat să muncim. Acum nu mă gândesc la mine, sunt doar fericit că ne-am atins obiectivul ăsta, după dezamăgirea de acum doi ani. Vive la Republique!‟, a spus cel ce tocmai a intrat într-un club exclusiv alături de Mario Zagallo și Franz Beckenbauer, singurii oameni care au câștigat Cupa Mondială și ca jucători, și ca selecționeri.

Generația asta n-a avut tocmai impactul cultural al celei conduse din teren de Deschamps în 1998, dar prezența președintelui Macron la decernarea trofeului spune multe despre potențialul politic care va fi fructificat în următoarea perioadă. Petrecerile euforice de pe străzile unei țări care și-a sărbătorit ieri ziua națională sunt cu atât mai simbolice. Franța din 2018 aparține celor plecați din banlieues (suburbie) și ajunși în vârful lumii. 

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.