Liverpool repetă miracolul de la Istanbul contra Borussiei Dortmund, Şahtior trece la pas în semifinalele Europa League

Un singur cuvânt ascunde o poveste epică pentru fanii lui Liverpool: Istanbul. E echivalentul a ceea ce americanii numesc „momentul Kennedy‟. E acel eveniment din memoria colectivă a unui grup care mai trage o linie în aceeași memorie colectivă, îi accentuează conturul şi dă semnificaţie specială vieţii celor care i-au fost martori. De aceea, banalităţile cotidiene care formează contextul în care se întâmplă astfel de grozăvii capătă cu totul altă dimensiune – ne amintim nu doar ce s-a petrecut, ci şi ce făceam când s-a petrecut.

Istanbul 2005, când Liverpool a revenit de la 0-3 cu AC Milan şi a câştigat cea de-a cincea Cupă Europeană (Liga Campionilor) a colorat aproape orice întoarcere de rezultat pe care echipa a reuşit-o de atunci. Toată lumea din jurul clubului îşi doreşte ori să retrăiască emoţia explozivă a acelei seri fierbinţi, ori, dacă nu au trăit-o, să îşi aibă propriul Istanbul pe care să-l preţuiască ca pe un rit de maturitate. Orice suporter vrea să poată spune „am fost acolo‟. Joi seară, în returul contra Borussiei Dortmund, dorinţa asta s-a împlinit pentru mulţi dintre ei: Liverpool 4-3 Dortmund.

VIDEO: The spine-tingling „YNWA” from Liverpool & Dortmund fans before kick off! Quality!..https://t.co/ldZfAA6AA3 pic.twitter.com/XKZJsxiLf7

— BBC Sporf (@BBCSporf) April 14, 2016

*

„Să avem publicul de partea noastră e un avantaj mai mare decât golul marcat în deplasare‟, spunea Jürgen Klopp înaintea returului. Cu scorul în balanţă, 1-1, majoritatea ar fi spus că e puţină hiperbolă în cuvintele lui Kloppo. Reuşita lui Divock Origi de pe Westfalenstadion părea prea importantă în economia dublei pentru ca omagiile romantice aduse suporterilor de pe Anfield să poată fi luate atât de în serios.

Şi totuşi, tabloul unui stadion plin, roşu presărat cu galbenul miilor de fani veniţi în deplasare, cântând la unison You’ll Never Walk Alone te poate face să crezi că nu e nimic exagerat în ceea ce a spus antrenorul lui Liverpool. Cu atât mai mult cu cât meciul a venit cu o zi înaintea celei de-a 27-a aniversare a dezastrului de la Hillsborough. Ambele peluze, atât faimosul „The Kop‟, cât şi cea care a găzduit fanii lui Dortmund, au venit cu câte un tifo care să marcheze ocazia şi numărul serii a fost 96 – victimele catastrofei care a lăsat urme permanente în ţesătura clubului de pe Merseyside. Parcă la fel de mult în memoria celor pierduţi ca pentru jucătorii care se pregăteau să câştige pentru ei, refrenul imnului a fost repetat din nou şi din nou, ca dintr-o teamă ca nu cumva cineva să uite sau să piardă sentimentul transmis.

What have I just seen!? Is it real!? #LFC

— Stateside Kop (@StatesideKop) April 14, 2016

*

În tot valmeşul ăsta, la care s-a adăugat bineînţeles şi continuarea narațiunii Klopp versus Dortmund, era uşor să uiţi că, la urma urmei, e şi un meci de fotbal de jucat, unul cu o miză serioasă. Ambele echipe se află în diferite stagii ale unei reconstrucţii şi nimic nu desăvârşeşte un proiect mai bine decât un trofeu care să-ţi arate că eşti pe drumul cel bun. În contextul ăsta, o semifinală de Europa League făcea ochii ambilor antrenori să sclipească. De acolo şi senzaţia că, odată cu fluierul de start, s-au disipat toate sentimentalismele şi cei 22 de jucători şi-au asumat profesionalismul – „game face‟.

Şi când vine vorba strict despre fotbal, faptul că Dortmund e la alt nivel de claritate în privinţa identităţii şi stilului de joc a fostcât se poate de clar din primele nouă minute. Atât de nemilos de eficiente au fost contrele care au făcut 2-0 pentru germani, prin Mkhitaryan şi Aubameyang, încât până şi Klopp părea năucit, privind în gol de pe margine. Din nou şi din nou, galben-negrii le-au furat mingea adversarilor şi au disecat apărarea şi-aşa şubredă prin pase rapide şi directe. Deşi Liverpool a revenit în joc şi a pus stăpânire pe minge, câteva ocazii spre sfârşitul reprizei nu au şters impresia că totul s-a terminat înainte să înceapă cu adevărat.

Aici intră în joc unul dintre puţinele momente când un antrenor chiar are un modicum de control asupra a ceea ce se petrece pe teren. În afară de schimbări, cele 15 minute de pauză petrecute în vestiar sunt de multe ori momente când managerul îşi câştigă pâinea. Poţi trage multe concluzii despre prestaţia şi calitatea sa din felul cum se prezintă echipa după ce iese de la cabine pentru cea de-a doua repriză. Asta i-a dat lui Rafa Benitez o aură aproape mitică după miracolul de la Istanbul (mitică şi în sensul în care e la fel de multă legendă cât adevăr în povestea acelui team-talk). Asta a fost şi sarcina lui Klopp joi seară.

„Am avut o mică înţelegere la pauză‟ e dezvăluirea germanului. „E dificil să rămâi curajos, dar ne-am pus de acord că trebuie să o luăm pe calea dificilă. Le-am dat mesajul: trebuie să arătăm caracter. E un joc care trebuie să facă pe toţi fanii – nu doar pe cei ai lui Liverpool şi Dortmund – să spună, OK, fotbalul e un joc frumos.‟

Ăsta e Klopp în câteva propoziţii. Acolo stau valorile pe care le preţuieşte şi care îl fac cine e, după cum a aflat şi jurnalistul Raphael Hoenigstein într-un interviu recent: pentru Klopp, succesul vine din adâncul jucătorilor, care trebuie să se dedice 100% echipei, jocului, fanilor, la bine şi la rău. Succesul vine atunci când crezi cu adevărat în tine şi în ce faci, şi atunci când tabela arată 2-0 pentru adversari.

Şi, poate mai important ca orice pentru cele 45 de minute care aveau să urmeze, că în astfel de zile proaste, în momentele dificile poți arăta cu adevărat din ce material eşti clădit. E spre eternul merit al lui Jürgen Klopp că a reuşit să insufle unei echipe toate lucrurile astea în mai puţin de şapte luni.

*

Din momentul în care au ieşit din nou pe teren, jucătorii lui Liverpool parcă auzeau în cap chitările de heavy metal pe care Klopp le preferă. Acelaşi blitz pe care îl l-au administrat în primele nouă minute se întorcea acum împotriva Borussiei. Divock Origi a făcut 1-2, arătând din nou exact de ce, la 20 de ani, e vârful preferat la club. Volumul de pe Anfield a fost ridicat ca prin apăsarea unui buton pe o combină audio.

Dortmund nu s-a lăsat nici ea, iar Reus a refăcut avantajul, după încă o greşeală de poziţionare a apărării lui Liverpool. Era minutul 57 şi echipa gazdă avea nevoie de trei goluri. Imposibil, nu? Ca la Istanbul.

AC Milan knows that feel.. pic.twitter.com/aBhZ5U17OF

— Football Tweets (@FutballTweets) April 14, 2016

Însă e ceva aproape iraţional în convingerea pe care au avut-o jucătorii în roşu că pot întoarce soarta meciului şi a dublei. Mai întâi Coutinho, apoi Sakho, din corner, au făcut 3-3 în mai puţin de 20 de minute. Pe tuşă, Klopp aproape că îşi disloca umărul bucurându-se furibund. Înainte de golul lui Sakho, Tuchel a părut suficient de îngrijorat de neîduplecarea cu care veneau valurile de atac încât să-l scoată pe atacantul Kagawa şi să mute defensiv, cu Matthias Ginter. Nu a contat. A părut scris să fie seara lui Liverpool. Probabil că nici 11 fundaşi nu ar fi putut opri ce s-a întâmplat în minutul 91: Sturrige pentru Milner; Milner aproape de linia de fund; centrare spre Dejan Lovren; lovitură de cap Lovren, care a demolat tot în jurul său. 4-3 și delirul de final.

*

Deja din momentul golului izbăvitor, Klopp părea epuizat, ca şi cum ar fi lăsat tot ce avea în el pe teren şi în vestiar. „Bucuria‟ sa a fost o simplă ridicare a umerilor şi un zâmbet uşor bulversat, înainte să fie asaltat de jucătorii şi asistenţii săi de pe bancă. În timpul inteviului, părea aproape melancolic şi a vorbit mai degrabă despre Dortmund decât despre propria echipă. Când a venit vorba despre Liverpool, Klopp a fost realist: „Jocul a arătat exact cât de bună e Borussia. Ne-am luptat ca nişte draci. Am fost puţin norocoşi.‟ Blocaţi într-o îmbraţişare strânsă, Lovren, Sakho şi Origi, oamenii decisivi, au dat un interviu colectiv. Trei cuvinte au fost leitmotiv pentru cei trei jucători: „efort‟, „împreună‟, „încredere‟. Valorile lui Klopp sunt acum valorile lui Liverpool.

“Unbelievable !!! what a comeback” – Liverpool players react to memorable night at Anfield.https://t.co/pZjcaNSuCl

— This Is Anfield (@thisisanfield) April 15, 2016

La final, în tribune, legendarul Kenny Dalglish, antrenorul lui Liverpool la vremea acelui 15 aprilie întunecat, se legăna pe acordurile din You’ll Never Walk, ca un înger păzitor privind de la înălţime. Aşa se leagă tapiseria unui club într-o singură noapte. Hillsborough 1989. Istanbul 2005. Şi acum Anfield 2016.

This is Anfield. pic.twitter.com/9pobrCiWtM

— Xabi Alonso (@XabiAlonso) April 14, 2016

Vom rămâne, totuși, cu imaginea asta:

(Video) Liverpool & Dortmund fans sing unplanned YNWA in streets, and it’s beautiful – https://t.co/cD3rAo6jr8 pic.twitter.com/QCXooF3iIf

— Empire of the Kop (@empireofthekop) April 14, 2016

***

Pe Arena Lviv, Şahtior Doneţk a zdrobit-o pe Braga cu 4-0 şi se anunţă echipa pe care celălalte trei semifinaliste ar vrea să o evite la tragerea la sorţi. După un început de meci dificil, trupa lui Mircea Lucescu s-a apropiat de forma maximă şi are toate motivele să creadă că poate să mai adauge un trofeu european în palmares.

Villareal a trecut şi ea uşor de Sparta Praga, după un 4-2 care a dus scorul general la 6-3. În fine, experta Europa League, Sevilla, a scăpat ca printre urechile acului în confruntarea cu Athletic Bilbao. A fost nevoie de penalty-uri pentru a departaja echipele, după ce Athletic a întors rezultatul din tur cu un 2-1 pe terenul adversarei. Andaluzii îşi continuă misiunea de a deveni primul club care câştigă patru trofee europene consecutive de la Real Madrid, în anii ’50.