Lynn Howells, antrenorul echipei naționale de rugby: „Trebuie să demonstrăm că putem juca și un altfel de rugby”
Vlad Pîrvu 12 februarie 2016După victoria entuziasmantă cu Portugalia, România caută următorul succes în Spania.
Nu puțini s-au declarat încântați de naționala României de rugby după prima partidă din cadrul Rugby Europe Championship. Sâmbăta trecută, pe Cluj Arena, tricolorii antrenați de Lynn Howells au trecut de Portugalia, 39-14, dar nu neapărat scorul i-a mulțumit pe iubitorii de rugby din țara noastră. Mai degrabă maniera în care „Stejarii” s-au impus în fața „Lupilor” – așa cum sunt porecliți jucătorii portughezi – a fost entuziasmantă pe alocuri: un stil de joc dinamic, bazat pe pase „la mână”, atât de necaracteristic primei noastre reprezentative în ultimul timp.
Jocul naționalei României s-a bazat, mai mereu, pe forță. Pachetul de înaintare a dus trena ani la rând, iar criticile nu au întârziat să apară, mai ales în contextul vremurilor actuale, în care dinamica jocului pe treisferturi reprezintă cheia succesului pentru echipele din emisfera sudică, lucru ușor de observat chiar la Cupa Mondială recent încheiată.
Mai mult decât atât, naționala Georgiei, adversara noastră principală din cadrul Cupei Europene a Națiunilor (CEN), se bucură de câțiva ani de o ascensiune fulminantă în rugbyul mondial, lucru care ne-a obligat, într-o oarecare măsură, să răspundem într-un fel sau altul.
Lynn Howells, galezul de pe banca „Stejarilor”, pare să fi înțeles foarte bine contextul în care se află naționala, astfel că, încă dinaintea debutului în „6 Nations B”, a anunțat o întinerire a lotului și o imagine proaspătă a echipei naționale: oameni noi, stil nou.
Jocul cu Portugalia a fost prima reprezentație a „Stejarilor” din acest an, iar scorul și, mai ales, noua abordare din teren a băieților l-au încântat pe selecționer: „Cred că toată lumea știa cum joacă România. Și dacă am fi continuat să jucăm la fel, adversarilor le-ar fi fost foarte ușor să își organizeze apărarea. Ceea ce știu este că trebuie să demonstrăm că putem juca și un altfel de rugby, iar astăzi, jocul nostru de tranziție a fost foarte, foarte bun”, a declarat Howells, imediat după meci. De menționat și că din acest sezon, „Stejarii” au în stafful tehnic un nou antrenor de treisferturi, pe scoţianul Rob Moffat (58 ani).
Întâlnirea de pe Cluj Arena a consemnat, printre altele, debutul în prima reprezentativă a neozeelandezului Stephen Shennan (jucător legitimat la Timișoara Saracens), care a reușit „dubla”, prin două eseuri marcate în minutele 16 și 55. Tot două încercări a reușit și Vlad Nistor (Castres, Franța), care a declarat, la finalul meciului, că jocul colectiv din repriza a doua a meciului (la pauză, Portugalia a condus cu 14-10) a înlesnit victoria primei reprezentative. Andrei Rădoi a punctat și el pentru tricolori, asigurând victoria cu tot cu bonus ofensiv.
În ce privește meciul următor, cu Spania, antrenorul Lynn Howells a declarat că va urmări să impună jucătorilor același stil ofensiv: „Toți spaniolii joacă în Franța, cu Spania va fi un altfel de meci. Înaintașii lor vor fi mult mai periculoși, ceea ce este bine. Dar cred că dacă vom pune în practică același joc și în acest meci, îi vom surprinde și pe ei”, a prefațat galezul confruntarea ce va avea loc sâmbătă, la Madrid (17:00, Dolce Sport) și care va fi arbitrată de francezul Alexandre Ruiz.
Din lotul deplasat în capitala iberică face parte și căpitanul Mihai Macovei, care în meciul de săptămâna trecută a lipsit. Jucătorul celor de la Colomiers s-a declarat încântat de atmosfera găsită în sânul lotului: „Victoria obținută cu Portugalia le-a dat tuturor băieților un moral bun și o motivație suplimentară pentru următoarele meciuri. Sincer, mă bucur că stafful tehnic a început acea schimbare a generațiilor despre care tot vorbeam după Cupa Mondială, pentru că anul acesta este perfect pentru a aduce și testa jucători noi. Îmi era dor să vin să joc pentru România și mă bucur că am găsit o atmosferă atât de bună aici”, a spus Macovei, citat de Federația Română de Rugby.
Căpitanul României s-a arătat încrezător în șansele echipei de a se impune în Spania: „Dorim să ne continuăm parcursul bun în CEN și trebuie să reușim încă o victorie. Ne așteptăm la un meci greu, am văzut echipa Spaniei în partida cu Rusia și au jucat foarte bine. În plus, pe câțiva dintre jucătorii lor de linia I-a și a III-a îi cunosc din Franța. Spania are o grămadă bună, a crescut mult pe înaintare și sperăm să nu ne facă probleme, pentru că dacă noi dăm cât mai multe baloane liniei de treisferturi, cu siguranță băieții noștri își vor face datoria”, a mai adăugat acesta.
Pe lângă meciul României cu Portugalia, săptămâna trecută s-au disputat și celelalte meciuri din cadrul CEN. Astfel, Georgia a trecut simplu, 59-7, de Germania (deloc surprinzător), iar Spania a avut meci greu la Sochi, acolo unde a dat piept cu „urșii” naționalei Rusiei. Partida a fost echilibrată, dar gazdele s-au impus într-un final cu 22-20.
Sâmbătă, în etapa a doua a competiției, pe lângă Spania – România, se vor disputa și meciurile Portugalia – Georgia (Lisabona) și Rusia – Germania (Sochi).
Echilibrul a fost la el acasă în prima etapă de 6 Nations, iar etapa a doua promite dueluri la fel de interesante
Primele jocuri din ediția 2016 a Turneului celor 6 Națiuni au fost încrâncenate. Eseurile au fost puține (nouă în total), iar cele șase combatante s-au duelat în jocuri compacte și pe alocuri rigide, care au privat spectatorii prezenți pe stadioane de un spectacol total. Astfel, după prima rundă, cu greu se poate afirma că o formație anume a convins.
La Paris, pe un Stade de France plin până la ultimul scaun, legenda clubului Toulouse, Guy Noves, și-a făcut debutul pe banca Franței în ceea ce marile forțe ale competiției numesc cea mai facilă partidă din tot turneul: cu Italia. Speranțe multe și curiozitate pe măsură în ceea ce îl privește pe noul tehnician, care a promis că va readuce rugbyul spectacol în urbea pariziană, dar lucrurile nu au fost deloc simple.
În ciuda unei evoluții modeste la Cupa Mondială, Italia a demonstrat că poate pune probleme francezilor și a fost la un pas să obțină prima victorie din istorie pe terenul acestora. Căpitanul Sergio Parisse a făcut din nou un meci mare în tricoul azzurro și a fost aproape să aducă mult așteptata victorie, în chiar ultimul minut al meciului. Din păcate pentru el și ai lui, a ratat ținta buturilor franceze.
Astfel, chiar și cu un joc ezitant, stângaci, francezii au reușit să evite imensa surpriză și i-au oferit noului lor tehnician un debut cu dreptul pe banca tehnică: 23-21.
Sâmbătă, tot acasă, francezii vor înfrunta Irlanda, într-o partidă ce se anunță extrem de interesantă. De fapt, acesta va fi cu adevărat prim test serios pentru “Cocoși” după eliminarea timpurie de la Cupa Mondială (13-62 cu Noua Zeelandă, în sferturile competiției). De partea cealaltă, la Roma, Italia va primi vizita Angliei, care va căuta (și probabil că va și găsi) a doua victorie din acest an.
La sfârșitul săptămânii trecute, Anglia a mers la Edinburgh dornică să își spele imaginea pătată de la Cupa Mondială pe care a găzduit-o. Cu Eddie Jones de partea lor, albii au reușit, încă o dată, să adâncească complexul scoțienilor în fața lor. A fost o victorie fără eseu primit (15-9) și Anglia se pregătește acum pentru duelul de duminică cu Italia din postura de lider al turneului.
De partea cealaltă, eterna dezamăgire a competiției, Scoția, a demonstrat încă o dată că 6 Nations nu îi priește deloc. Cu un joc previzibil și deposedat total de strălucirea pe care a etalat-o la Mondialul englez, formația antrenată de Vern Cotter și-a lăsat din nou fanii cu „Flower of Scotland” drept singură amintire plăcută a meciului. Nu se anunță vremuri foarte bune pentru echipa care nu a câștigat niciodată 6 Nations, mai ales că sâmbătă scoțienii merg la Cardiff, pe un teren aproape imposibil pentru ei.
Derbyul primei runde s-a disputat la Dublin și a adus față în față echipele considerate principale favorite la tiltu în acest an, Irlanda și Țara Galilor. După un debut perfect al gazdelor, care au condus cu 13-0, galezii, conduși de un Jamie Roberts care a arătat o mare poftă de joc, și-au revenit și au egalat situația după pauză, chiar și în condițiile în care l-au pierdut în prima jumătate a meciului pe Dan Biggar, decarul lor vedetă.
Ultimele 10 minute puteau consemna o victorie mare a oaspeților, dacă Sexton nu anula prin transformarea unei lovituri de pedeapsă (minutul 74) o execuție asemănătoare a lui Priestland cu două minute mai devreme. S-a încheiat 16-16, iar acest rezultat păstrează ambele formații în lupta pentru trofeu.
Țara Galilor are o misiune mai ușoară etapa viitoare, urmând să joace în compania Scoției pe teren propriu, în timp ce irlandezii vor fi nevoiți să depășească reprezentativa Franței chiar la Paris.
Meciurile din Turneul celor 6 Națiuni sunt transmise de Dolce Sport.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni